Ziaristul-căpșunar

 

Jurnalist român în Spania

Interviu cu Claudiu Stroe

Fişa de Post: Jurnalist

– 33 de ani, căsătorit
– 6 ani în Spania, originar din Buzău
– 12 ani de presă
– Acum jurnalist la revista Origini
– Apariţie publicisticã într-o antologie de poezie “migratorie”, plus o carte în plan. Mă mândresc cu familia mea (adică soţia), apoi cu faptul că am avut curajul să o iau de la început într-un mediu nou. Cu apelativul de “căpşunar”, dacă-i face fericiţi pe politicienii noştri. Cu faptul că am reuşit să-mi iau mai multe atestate în Spania, toate în plan informatic, şi nu în ultimul rând, faptul că sunt membru al Internacional HighIQ Society.
– Detest prostia şi lipsa de dorinţa evolutivă.
– Dacă mi-e dor de ceva din România? E nevoie de o listă întreagă. Mi-e dor de prieteni, de natură, mi-e dor de iernile de acasă şi de mâncarea bunicii.
Unii spun despre mine cum că aş fi un tip serios. O chestie cu care nu sunt deloc de acord, mai ales că, sub aparenţa seriozităţii, uneori exacerbate, zace un spirit hâtru şi pus pe soţii. Din păcate, pentru cei de lângă mine, lumânarea în privinţa caracterului meu vine puţin cam târziu.

Am şi defecte, clar. Cel mai mare dintre ele fiind faptul că îmi place să gândesc puţin cam prea mult înainte să fac ceva. Spontaneitatea însă nu lipseşte, aşa cum nu lipseşte şi puţină timiditate, pe care de obicei o scot la înaintare tocmai pentru a induce în eroare. Mă amuz întotdeauna pe seama celorlati, scoţând la iveală o pereche de corniţe cu care m-a dotat mama natură prin intermediul zodiei.

Pasionat de tehnologia informaţiei, în formă ei pură, nu-mi sunt străini termeni gen BGP, CISCO, switch Layer 3, MLSP, PIX/AŞA, VPN, RIP, OSPF, etc. Termeni pe care încerc să-i pun în practică într-un laborator propriu. De fapt, dacă cineva m-ar întreba ce este mai important pentru mine dintre ziaristică şi informatică, spre ruşinea mea n-aş şti ce să aleg. Aşa că oscilez între cele două, pe un drum care m-a adus din România în Spania, şi cine ştie unde mă va duce în viitor.

Ce înseamnă să fii ziarist în Spania?

Cred că ar trebui să întrebi mai repede ce înseamnă să fii imigrant în Spania. Iar aici apare invariabil aceeaşi întrebare din partea celor cu care conversezi: “Şi despre ce scrie un roman în Spania?” Păi… despre alţi romani, despre întâmplările prin care trec, despre motivele care i-au dus departe de ţară, despre modul cum se integrează etc… Inevitabil, de aceleaşi chestii se loveşte şi un ziarist roman în Spania, pentru că, până la urmă tot imigrant este. Şi modul cum îşi face meseria depinde mult de modul cum s-a integrat, întâmplările prin care trece, oamenii pe care îi cunoaşte. A fi ziarist în Spania înseamnă, în primul rând, a fi imigrant în Spania, pentru că este singura modalitate prin care obţii experienţa necesară exercitării profesiei într-un mediu diferit.

Ce părere ai despre imigranţii romani din Spania?

În ceea ce priveşte comunitatea românească din Spania, e destul de greu să îţi formezi o opinie justă. Depinde foarte mult de oamenii cu care intri în contact şi mai ales de modul cum le percepi motivaţiile. În cei aproape 6 ani de când am devenit “căpşunar” cu acte în regulă am întâlnit şi oameni pe care i-aş putea considera, în anumite circumstanţe, prieteni, dar şi indivizi pentru care evoluţia lui Darwin s-a oprit la stadiul de maimuţă. Ca în orice comunitate de imigranţi, motivaţiile indivizilor primează chiar în faţa unei atitudini civilizate. Iar aste ne creează uneori imaginea de care ne lovim în fiecare zi. Clar, există şi excepţii, oameni de cultură, ingineri, profesori universitari etc. Dar, de obicei, aceştia rămân undeva în spate. Tu, că ziarist, trebuie să-i cauţi, să-i descoperi şi să-i dai ca exemplu celorlalţi.

Crezi că sunt defavorizaţi în găsirea slujbelor, chiar dacă sunt mai bine pregătiţi decât cei de-aici?

          În ceea ce priveşte găsirea unei slujbe, situaţia este relativ complicată. În primul rând te loveşti de convalidarea unor diplome care să îţi ateste cunoştinţele şi apoi de mentalitatea spaniolilor faţă de străini. Cu toate că nu sunt un popor rasist, dovada fiind chiar numărul mare de imigranţi de pe teritoriul iberic, găsirea unui loc de muncă în conformitate cu pregătirea ta depinde oarecum de hazard. Mi s-a întâmplat să fiu respins la anumite interviuri tocmai din cauză că eram roman. Nu a contat pregătirea, experienţă sau motivaţia, ci doar paşaportul. La fel, mi s-a întâmplat să fiu ales în alte situaţii, tocmai pentru că eram roman, iar romanii, printre alte caracteristici, o au şi pe aceea de oameni muncitori şi serioşi.

Cu ce diferă jurnalismul din Spania faţă de cel din România?

Trebuie să recunosc că a fi ziarist în Spania este ceva mai dificil decât a fi ziarist în România. Cu atât mai mult cu cât vorbim despre o revistă, nu un ziar. Cu toate că te adresezi aceluiaşi public, romanii de aici, modul de adresare este diferit, subiectele sunt diferite. Chiar şi oamenii cu care intri în contact sunt diferiţi, tocmai pentru că sunt nevoiţi să se adapteze mediului. E o chestiune de răbdare şi înţelegere.

Crezi că ziariştii romani nu mai au răbdare cu subiectele lor? Sau înţelegere?

          Răbdarea presupune întotdeauna existenţa unui timp pe care să-l ai la dispoziţie. Într-o lume în care depinzi de prea mulţi factori nu-ţi poţi permite luxul de a aştepta. Asta poate fi una din cauze. O altă cauză ar fi condiţionarea de orice natură, salariala, politică, direcţionala. Până la urmă, a fi ziarist e o treabă care presupune vocaţie. Dar, din nou, vorbim despre OM.

De când practici profesia asta?

Primul contact cu mijloacele media l-am avut prin 1998, atunci când, dintr-o pură întâmplare, am ajuns să lucrez pentru cel mai bun radio din oraşul meu de provincie. La vremea aceea era unul dintre cele mai bune. Pe urmă, lucrurile s-au schimbat acolo, cum se întâmplă de obicei. De-a lungul anilor am trecut prin alte două trusturi de presă. Sosirea în Spania a pus oarecum capăt carierei jurnalistice, cel puţin pentru primii doi ani. Apoi am avut şansa să colaborez la Revista ”Origini” şi cu unul dintre cei mai buni ziarişti romani din Spania, Cornel Drinovan, de la care am învăţat multe lucruri.

Unde ai mai lucrat în ţară? La ce trust de presă? Ce post de radio?


       Am trecut prin trei posturi de radio, unul dintre ele aparţinând unui trust local destul de important. Vorbesc despre Grupul de Presă Evenimentul Zilei, sub conducerea lui Ion Cristoiu.

Crezi că mentalitatea jurnaliştilor diferă de la ţară la ţară? Sau de felul în care cineva alege să-şi facă profesia?

Depinde cel mai mult de caracterul şi motivaţia fiecăruia, la fel cum depinde şi de gradul de cultură al unui popor. Mai depinde şi de nivelul de viaţă din ţara respectivă, acesta fiind de altfel cel care dictează linia subiectelor. Într-o ţară săraca nu poţi scrie despre ultimile evenimente din lumea modei decât pentru o plajă îngustă de cititori. Pentru ceilalţi abordezi subiecte fierbinţi, gen situaţia economică, nivelul de trăi, inflaţie, etc.alt factor important este şi cel al tipului de publicaţie pentru care lucrezi. Într-un ziar, care apare zilnic sau săptămânal, eşti obligat să introduci evenimente care au limită de timp. Într-o revistă, cu apariţie lunară sau bilunara situaţia este diferită, subiectele abordate fiind condiţionate de lipsa acelei limite de timp. Mulţi nu înţeleg acest aspect.

Şi totuşi România e plină de reviste glossy, care se adresează unui public aşa-zis restrâns, însă vânzările spun altceva. Chiar crezi că România e o ţară săracă?

Cred că România este o ţară sărăcită de prea mulţi ani în care valoarea individuală a fost umbrită de aşa-zisul “interes obştesc”. În orice societate primează instinctul de turmă, acesta nefind până la urmă ceva negativ, tocmai datorită multitudinii de valori pe care o poate lua aceeaşi necunoscută. În cazul nostru – viaţa de zi cu zi. Revistele glossy nu sunt cel mai bun exemplu, tocmai din cauza publicului căruia i se adresează. Până la urmă, aspiraţiile fiecăruia sunt limitate de posibilităţi, orcare ar fi ele, materiale, spirituale sau culturale. Dar asta un împiedica pe nimeni să viseze sau să-şi dorească mai mult.

Ai de gând să rămâi în Spania definitiv? Sau ai gânduri să te întorci înapoi în ţară şi să încerci să schimbi ceva, mentalitatea poate? Sau crezi că România e o cauză pierdută?

România este o cauză pierdută doar în măsura în care noi, ca popor, nu ne trezim la realitate şi nu înţelegem că însăşi societatea este o cauză pierdută. Ştiu că intrăm oarecum în filozofie, dar este un adevăr cu care trebuie să ne obişnuim. Toate sistemele sociale inventate de-a lungul istoriei au eşuat tocmai din cauza unui factor decisiv, dar neluat în considerare – OMUL. condiţionaţi de istorie mai mult decât ne-ar plăcea să credem, şi, din păcate, se pare că este nevoie de mai mult de câteva generaţii pentru a schimba mentalitatea unui popor întreg. voi rămâne sau nu în Spania definitiv este un subiect pe care nu-l abordez din mai multe puncte de vedere. Primul dintre ele este însăşi viaţa, ale cărei drumuri sunt necunoscute. Îmi place Spania, dar am la dispoziţie o planetă întreagă. De ce să nu…? E o întrebare la care multora dintre noi ne este frică să răspundem, probabil tocmai pentru că presupune o altă dezrădăcinare şi un alt început. , mă bate gândul să mă întorc în România, dar nu acum… Aş prefera să-mi folosesc anii ce vin pentru a vedea lumea, şi abia apoi, la bătrâneţe, să mă întorc liniştit acasă, ştiind că nu am trăit degeaba. la urmă, călcând iar pragul filozofiei, amintirile sunt singurele care te însoţesc permanent. De ce să nu profiţi? De ce să nu le creezi?

A consemnat Zully MUSTAFA.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *