Vise de ţinut la îndemînă

fetita la fereastraMă uit pe fereastră şi văd cum fulgii mari de zăpadă se înghesuie să prindă un loc pe pămînt. La finalul anului, întotdeauna mă cuprinde melancolia şi mă pierd în faţa ferestrei în timp ce reflectez la tot ce am realizat de-a lungul unui an. Sunt sentimente de mîndrie, dar în acelaşi  timp de nostalgie pentru că probabil aş fi putut face mai mult. Sunt sentimente pe care aş vrea ca la finalul anului viitor să le fi conturat deja în fapte.

Îmi amintesc de anii copilăriei si de toate visele mele de atunci. Îmi aduc aminte, de asemenea, cît de curajoasă eram şi cît de convinsă vorbeam despre ceea ce voi face în viaţă.

Medic, învăţătoare, poliţist, inginer, pompier, creatoare de modă, pictor, balerină, toţi am visat, am sperat, ne-am bucurat şi am muncit, mai mult sau mai puţin, pentru fiecare vis în parte.

Cu prima carte dăruită de mama mea, am fost atrasă de imagini, de scris şi citit, astfel că la vîrsta de 4 ani ştiam deja să citesc. Şi îmi amintesc că am continuat să citesc până am intrat în prima zi de şcoală. Îmi amintesc de toate revistele cu Donald si prietenii săi, de Mickey şi Minnie Mouse, de poveştile bilingve pe care le păstrez şi acum în apartamentul pe care l-am numit o viaţă întreagă “acasă”.

jndraznesteAveam curaj, o voinţă de fier şi multe vise despre care nu aş fi crezut vreodată că îmi vor părea imposibile.

De ce copii fiind credem în tot ce vrem? De ce se pierd curajul şi ambiţia pe parcurs? S-au ascuns cumva într-un cotlon al sufletului din cauza maturizării care poate a venit pe neaşteptate sau poate sunt acolo din cauza fricii de a merge înainte?

Copil fiind, în toate activităţile de acasă preferam să am stiloul şi caietul la îndemînă pentru a mai nota cîte ceva. Jurnal, eseuri şcolare, rezumate, toate acestea au reprezentat o parte din viaţa mea pînă la finalul şcolii cînd am decis că mi se potriveşte altceva şi mi-am dezamăgit visul copilăriei.

Nimic nu mă ajută să evadez din cotidian, să îmi curăţ sufletul de durere sau să mă relaxez mai bine decât o foaie de hârtie, un pix si câteva şerveţele nazale în cazul în care simt nevoia să plâng puţin.

Literele sunt martore la toate evenimentele din viaţa mea: la primul sărut, la primul dans, la prietenie, la durerea pricinuită de pierderea părinţilor, la intrarea la facultate, la suferinţa si trădarea în dragoste, la dorul de cei dragi şi la toate bucuriile pe care le regăsesc în fiecare zi.

Scrisul este prietenul meu, confidentul meu şi gîndul ascuns în care găsesc mereu un sfat. Tocmai de aceea mi-e foarte greu să renunţ la el. L-am regăsit si nu îl voi mai părăsi.

Am vise de realizat pentru că visele constituie viaţa.

Pe tine ce te face cu adevărat  fericit? Ce vise aveai în copilărie şi ce ai făcut pentru a le îndeplini?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :