Vînătorii de vinovați

10647141_362384273950777_2015734531990894178_nPoate că nu te-ai întrebat niciodată ce ascunde o întrebare simplă precum de ce. Poate că te irită uneori prea mult de ce, dar nu ştii care este motivul. Recunosc, eu urăsc această întrebare şi toate posibilele răspunsuri pe care le presupune. De ce este începutul neasumării.

Cei care se prefac că nu înţeleg pun de obicei acesta întrebare, care brusc îi transformă într-un fel de victime neajutorate ce au nevoie disperată să găsească un vinovat. Evident, altul decît ei înşişi.

De ce este o întrebare vagă. La copii înseamnă de fapt “cum”. Ei vor să afle cum funcţionează lucrurile, nu “de ce”. Doar că, evident, este ceea ce aud mai des în preajma adulţilor. De ce ai făcut sau nu ai făcut aia sau ailaltă, de ce s-a întîmplat aia sau cealaltă etc.

11227868_795230360596752_4502317329067580218_nImediat ce înlocuim de ce-ul cu un mai plăcut cum, vom observa că deschidem posibilităţi şi oportunităţi de a înţelege cu adevărat o situaţie şi ne apropiem mai mult de soluţie decît de problemă. Da, cum te ghidează către rezolvare, de ce te duce nicăieri. Căci nu e important deloc de ce ţi s-a întîmplat ţie nu ştiu ce, dar este vital să ştii cum s-a întîmplat, care au fost situaţiile, evenimentele, cuvintele, necuvintele, acţiunile ori inacţiunile care au făcut posibilă situaţia în discuţie. Evident cunoscînd cum, vom afla şi ce se poate face, ce trebuie îndreptat, eliminat, evitat şi aşa mai departe. Ceea ce mă întoarce la copii. Nu îi răspunde copilului la întrebarea de ce cu pentru că. Pune-i o întrebare ajutătoare, în genul vrei să ştii cum?

Uite un exerciţiu simplu care îi vor stimula nu doar curiozitatea, bucuria descoperirii, dar vor îmbogăţi o gîndire laterală, divergentă, cu doar un simplu pas.

Întorcîndu-mă la de ce-ul din gura adulţilor, mă declar inamicul nr 1 al bărbatului şi al femeii de ce, pentru că:

Răspunsurile la problemele lor sunt totdeauna ceilalţi. Caută problema şi nu văd soluţia. Sunt oameni nesiguri. Sunt oameni care aşteaptă ca lucrurile să se rezolve cumva. Care repetă greşelile. Care au nevoie de vinovaţi. Care caută o mie de alte păreri. Care nu pot să ia decizii. Care ezită. Care nu învaţă din greşeli, nefiind ei vinovaţi. Care te vor ucide iar şi iar cu acelaşi de ce obosit şi lipsit de sens şi conţinut şi căruia invariabil îi vei răspunde de fiecare dată la fel: Pentru că ţi-am spus deja de nu ştiu cîte ori, pentru că nu mai suport să te aud întrebîndu-mă de ce, pentru că şi dacă îţi răspund, va veni o dată viitoare cînd îmi vei pune iar acesta întrebare.

12036362_911427155603967_3066679831943417468_nPe de altă parte apreciez omul care întreabă cum, pentru că: Este asumat. Caută soluţii. Doreşte să rezolve o situaţie şi să meargă mai departe, pentru că are o minte deschisă şi orientată către rezolvare, drum lung, chiar dacă îşi cunoaşte destinaţia. Pentru că are iniţiative şi idei şi caută soluţii, nu probleme. Pentru că întrebarea cum cere răspunsuri pe care acest om doreşte să le cunoască şi odată cunoscute nu le va aduce argumente data viitoare. Şi nici nu îţi va spune a, păi nu am ştiut.

În concluzie, dacă ai în faţa ta un om care te întreabă de ce, dă-i o şansă şi pune-i o întrebare ajutătoare, ca la copii, cum spuneam mai înainte. Dacă se încurcă, scos fiind din zona sa de confort în care răspunsul este deja în minte predefinit atunci dă-i răspunsul pe care îl aşteaptă şi verfică lista mea cu motive pentru care nu îmi plac oamenii de ce. Dacă regăseşti acolo cîteva dintre caracteristicile interlocutorului tău, las-o baltă şi fugi pînă nu e prea tîrziu.

De ce?! Pentru că nimeni nu vrea să fie chinuit de cineva căruia îi lipseşte complet imaginaţia şi dorinţa de a cunoaşte pe celălalt sau pe sine sau situaţia respectivă, nimeni nu vrea să stea lîngă un vînător de vinovaţi.

 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *