Viața dintre vieți – dr. Michael Newton

copertaFoarte puțini oameni recunosc și-și asumă căutările spiritului într-o lume mercantilă şi superficială. Pentru asta îţi trebuie disciplină şi convingerea că acest lucru face bine spiritului tău. Interesul foarte mare al publicului din lumea întreagă pentru accesarea acelei zone necunoscute, dar atît de intime pentru fiecare ființă omenească, şi anume spiritul nostru, l-a făcut pe dr. Michael Newton să-și publice cele două lucrări de care am pomenit deja în bookclubul nostru: Călătoria sufletelor și Destinul sufletelor.

În timpul vieţii putem deveni foarte repede distraşi de rolurile pe care le interpretăm, astfel că este posibil să nu descoperim niciodată cine suntem cu adevărat. Plecînd de la aceasta și apropiindu-se de zona astrală cu o metodă proprie de hipnotizare, scepticul doctor Newton a făcut cîteva descoperiri extraordinare care au revoluționat atît lumea hipnoterapiei, cît și a celor peste 7000 de subiecți din lumea întreagă care i-au dezvăluit viața lor dintre vieți.

Asociația Națională a Hipnoterapeuților Transpersonali i-a acordat și un premiu “pentru cea mai deosebită contribuție adusă de un hipnoterapeut”, iar acest lucru l-a determinat să-și facă publice, în cadrul unor cursuri pentru hipnoterapeuți, iar mai apoi prin publicare, metoda lui de regresie spirituală care permitea colegilor săi preocupați de acest fenomen să cunoască și să dezvolte pe mai departe tehnica sa.

Mai mult decît atît, în 2002 a fondat Societatea de regresie spirituală (sau Institutul Newton) și a pregătit hipnoterapeuți, dedicați perfecționării studiilor și practicii de regresionare a clienților în perioada petrecută în lumea spiritelor, între viețile lor pămîntești.

Dacă în cele două volume folosea experiența sa în hipnoterapie pentru a expune descoperirile sale despre locul de unde venim, despre sufletul nostru nemuritor și despre lecțiile de viață pe care singuri ni le alegem pentru a evolua spiritual mai repede, mai lent, mai bine sau mai greu, în funcţie de cum ne dorim fiecare, în “Viața dintre vieți” dr. Michael Newton dezvăluie cîteva dintre tacticile lui de interogare și investigare.

the eyes of spirit“Viaţa nu constituie numai o amestecătură aleatorie de evenimente aleatorii”, ne spune el una dintre concluziile sale. Aşadar, de fiecare dată cînd tindem să ne întrebăm “de ce mi se întîmplă tocmai mie asta?” ar trebui să știm că unele lucruri sunt aşa şi nu altfel, deoarece noi am ales asta sau pentru că, la un moment dat, trebuia să plătim o datorie karmică.

Asta nu înseamnă însă că nu putem avea vieți ușoare, dacă asta alegem să traim. E ceea ce în lumea spiritelor se numește un “răgaz”, după o succesiune de vieți grele, cu suferințe mari, pierderi uriaşe sau dizabilități fizice, pe care tot noi ni le-am ales. Știu că sună ca într-o fabulație – de pildă, ne-am putea întreba de ce-am alege să fim nefericiți într-o viață, dacă tot nu ne obligă nimeni să facem asta? De ce alegem să fugim de dragoste sau de bani, cînd e clar că asta ne lipsește și asta dorim? Și de unde știm că ce ne-am dorit atunci, înainte de a ne naște din nou, e bine ales, dacă acum avem atîtea dubii și vrem altceva? Și de-aici s-ar putea naște alte mii de întrebări, dacă nu cumva tăvălugul vieţii nu ne-ar mai lăsa timp nici întrebările să ni le mai punem. O altă întrebare logică ar fi: cum am putea să ne dăm seama că vrem ceva, dacă nu ne privăm singuri de la lucrul respectiv? Un răspuns la toate acestea ar fi că liberul arbitru vine cu un preţ, care este dreptul de a face greşeli – şi astfel învăţăm. Păcat că nu ne aducem aminte… Sau dacă ne-aducem aminte într-un vis sau avem o intuiție de moment, o certitudine clară pentru o fracțiune de secundă, alungăm imediat și visul și intuiția, pentru că ni se pare… pentru că realitatea pare alta, e destul de copleșitoare și trebuie să ne descurcăm cu ea cum putem.

Așadar, pe Pămînt nu există certitudinea nici unui eveniment viitor, deoarece altminteri vieţile noastre ar fi în totalitate determinate şi lipsite de liberul arbitru. „Dacă am fi guvernaţi în totalitate de soartă, laboratorul de pe Pămînt nu ar fi decît o biată şcoală de încercări şi teste”, mai spune dr. Newton. De aceea, viitorul nu-l poate ști niciodată nimeni, nici o mamă Omidă, nici un glob de cristal, nici un mare astrolog, nici un şi mai mare numerolog, și asta pentru că cel care ia deciziile eşti chiar tu, această minunată ființă omenească, liberă să decizi ce vrei şi să te schimbi cum vrei. Dar apoi să nu te miri…

Fiecare schimbare pe care o facem are repercusiuni asupra destinului nostru și al altor oameni, de obicei celor dragi nouă. Un alt lucru pe care am putea să-l înțelegem ar fi că suntem atît de bine conectați unii de ceilalți, că cea mai mică decizie, cel mai ușor avînt de orgoliu, o uşă pe care am închis-o cu zgomot, o fereastră pe care am deschis-o spre soare, ne-ar putea face să rearanjăm piesele pe tabla de joc a vieţii. Scopul final este să ajungi la o astfel de evoluție spirituală încît să nu mai fi nevoit să te reîncarnezi și să macini aceleași lecții pe care n-ai fost în stare să le asimilezi pe Pămînt. În mare măsură, chiar dacă gîndurile şi sentimentele negative din vieţile noastre anterioare sunt în mare parte vindecate în lumea spiritelor, conform studiilor lui Michael Newton, asta nu înseamnă că anumite greșeli nu vor fi cîntărite cu grijă și nu vei fi trimis înapoi ca să fii pus la încercare.

Ei bine, aici vine frumusețea regresiei. Ți se dă posibilitatea, prin ea, să-ți reaminteşti, de ce ai ales să vii din nou pe Pămînt, ce misiune ai acum, în acest spațiu, timp, loc, dacă ai parte de un răgaz sau dacă trebuie să te perfecționezi într-un anumit domeniu ca să poți să ajuți, altfel, în locul și timpul dintre vieți, acolo unde Eternitatea este adevăratul Acasă.

Unele suflete se oferă voluntar pentru vieți dificile și sunt încurajate în camera de selecție a vieților să vadă ce le va aștepta în viață. Apoi uită cînd ajung pe Pămînt, apoi se întreabă cu ce-or fi greșit, știți deja scenariul. Ni se dau corpurile de care avem nevoie pentru a depăși anumite obstacole majore întîlnite în viață. Se argumentează în toate lucrările lui Michael Newton că nu ni se dă mai mult decît putem duce – și în mare măsură acest lucru pare să fie adevărat.

„Regresia spirituală oferă oamenilor care apelează la ea înțelegerea faptului că sunt în stare să vadă legăturile lor nemuritoare cu o comunitate de tovarăși de suflet care se află, ori s-au aflat, în corpurile rudelor, persoanelor iubite, prietenilor și cunoștințelor. Să știi cu siguranță că ești valoros pentru alte ființe din Cosmos, indiferent de circumstanțele vieții prezente, este un fapt care are darul de a-ți reîmprospăta puterile, iar ghizii spirituali reprezintă cel mai intim terapeut”. (Viaţa dintre vieţi, Michael Newton)

Dar despre ei vom vorbi cu altă ocazie.

Cartea se găsește la Editura Cartea Daath şi face parte din colecţia „Ştiinţă şi spiritualitate”.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 4 august 2014

    […] nemuritoare a Henriettei Lacks” – am pe Mala Hierba o recenzie mai lungă la cartea aceasta. 2. Michael Newton Phd. „Viaţa dintre vieţi – hipnoterapie pentru regresie spirituală” tot în bookclubu` de pe Mala Hierba găsiţi recomandarea acestei cărţi, apărută la Cartea […]

Comentează :