Un Eden pierdut pe vecie

Eva  nu l-a căutat pe Adam, pur şi simplu i-a fost dată. Din coasta lui i-a fost dată. Aşa zice Biblia. Au fost sortiţi unul altuia. Că aşa a hotărât Dumnezeu. “Creşteţi, iubiţi-vă şi înmulţiţi-vă, dar nu va mai întoarceţi în Eden, păcătoşilor!” Şi un înger a fost pus în faţa porţilor Raiului ca să fie păzite şi nimeni să nu mai intre.

       Când Adam are altă casă, Eva tot la el visează

Cuplul originar. Sufletul pereche. Yin şi Yang. Marile legende ale lumii. Tristan şi Isolda (plus regele Marc), Siegfried şi Crimhilda (plus Brunhilda), Cezar şi Cleopatra (plus Marc Antoniu), Eros şi Psiheea (plus gelozia oedipiană a zeiței-mamă, minunata Afrodita), Orfeu şi Euridice (plus alt şarpe veninos), Samson şi trădătoarea Dalila (plus pletele cu bucluc), Hamlet şi Ofelia (plus nebunia amândurora), Othello şi Desdemona (plus batista ucigaşă), Romeo şi Julieta (plus duşmănia familiilor), Napoleon şi Josefina (plus incapacitatea femeii de a-i oferi moştenitori). Cam multe plusuri care dau cu minusuri. Liviu Rebreanu descria în cartea sa Adam şi Eva, cele şapte reîncarnări ale unul cuplu care nu se mai învăţa minte odată. Toate se terminau prost, cu dezamăgiri, cu suferinţe, gelozii, despărţiri, inimi rupte şi trădări, cu morţi şi răniţi, batiste pierdute şi plete tăiate.

Poveştile sunt totuşi frumoase (mai puţin a lui Rebreanu, care e prea lungă și prea plictisitoare). Au rămas în istorie, au devenit pilde pentru cei din jur. Lumea caută din ce în ce mai disperată perechea potrivită, îndoctrinată pesemne de nebunia descoperirii acelui Eden pierdut. Indiferent de viitoarele consecinţe, iubirea te înalță, cel puţin câteve clipe, câţiva ani, pentru câţiva norocoşi toată viaţa. Aşa să fie!

 

În căutarea “amantului” pierdut prin pixeli. Poveste virtuală

Să fie, să fie… dar nu pentru toată lumea. Timp de vreo trei ani, lumea virtuală a fost terorizată de obsesiile unei femei, care-şi spunea Eva. Îl pierduse, sărmana, pe Adam, fără să-l fi avut în fapt, carne şi oase niciodată. Adam al ei era bine mersi însurat şi singura legătură pe care o deţinea cu individa Eva era una virtuală. Nu mai ştiu cum ajunseseră în lista altuia de Messenger, mi-a zis ea odată, mi se pare că în urma unui vis promonitoriu. Mi l-a şi povestit, dar nu mi-am încărcat memoria cu bazaconiile unei Eve care şi pentru mine tot virtuală era. Să lăsăm amănuntele astea, pe care oricum nu le deținem, şi să intrăm în povestea cu Adam şi Eva online.

Vorbeau, deci, de la muncă, în pauzele de prânz, între lucrări, după mese, sau noaptea târziu, după ce el îşi adormea soţia cu o partidă de sex la repezeală sau nici măcar atât, iar ea, Eva, de cealaltă parte a ferestrei, îl aştepta febrilă și obsedată de perspectiva găsirii unui suflet-pereche. Eva credea în dragostea reală, chiar dacă era virtuală. Mai credea în iubirea corectă, infinită, legendară, fierbinte şi morală, chiar dacă era prima care încălca regulile societăţii şi voia să sară în patul unui însurat. Eva avea răbdare că el să-şi dea seama de asta, şi anume că ea reprezenta insula fericiţilor, că ea este Edenul pierdut, câmpiile Alizee, Arcadia şi Atlantida la un loc. Aştepta cu sufletul la gură, dar nu aştepta aşa oricum, ca o idioată, ca o prinţesă cum ar veni, ci ataca metodic şi tenace, cu mailuri de îndrăgostită sadea, în care strecura mesaje subversive, dând exemple din Biblie, din marile legende ale lumii şi din Anna Karenina, că doar nu degeaba am le-am enumerat mai sus.

Adam a citit ce-a citit, mai întâi a fost măgulit, i s-a umflat pipota că o pipiţă vărsa cuvinte sângeroase, avea vise umede şi şi-ar fi luat viaţa pentru el cu cablul de la internet. Într-o zi însă, după o ceartă mai aprigă cu nevastă-sa de drept, sătulă şi aia de hemoroizii din fundul consortului (pe care-i făcuse de la atâta stat în faţa ecranului), Adam a intrat cu capsa pusă să-şi verifice mailul şi a dat iar de amorurile siropoase ale Evei. Voia să-l vadă cât mai curând, să nu facă aceeaşi greşeală cumplită ca Adamii şi Evele lui Rebreanu, care nu se mai întâlneau odată, decât la sfârșit când și mureau. Mailuri peste mailuri, mailuri peste mailuri. Două pe zi, trei pe zi. Zece pe zi. Era groasă treaba, tot mai groasă. Lui Adam parcă au început să-i placă mai mult tăcerile nevestei, sigur mai izbucnea şi aia din când în când, dar niciodată fără motiv, însă nu era nevoit să citească atât produsele minţii unei disperate de viaţă. Zece mailuiri pe zi? Mai dă-o dracu…

Aşa că Adam a închis taraba. Şi-a băgat picioarele în “Insula fericiţilor”, cum îşi numise gagica lista de racolați de pe internet, şi-a lăsat-o cu buzele în vânt. Cum Eva nu apucase să-i dea mărul cunoaşterii, fructul pasiunii şi moartea căprioarei, fiindcă nu a anticipat că bărbatul alteia va dispărea în ceaţă cât nu fusese încă al ei – tiiiiii, ce istorie tâmpită, nici nu știu de ce vi-o spun – , ei bine, s-a pus pe cercetări furtunoase şi timp de trei ani de zile a răscolit toţi pixelii, cu migala și tenacitatea unui detectiv particular, în speranţa unui semn adămesc.

       Jurnale de bărbaţi care sunt femei

”Nu se poate, nu se poate”, şi-a spus Eva în sinea ei. ”Adam nu va dispărea în ceaţă fără să guste din mărul meu.” Mouse click www. Mai întâi a descoperit în zona virtuală un jurnal de bărbat. ”Ah, Doamne”, şi-a zis Eva, ”sunt martora unor trăiri puternice, ce talent, ce furie delirantă, ce sentimente contradictorii, ce delir, câtă patimă.” Desigur, numai Adam al ei ar putea să simtă în felul ăsta. Nebuna şi-a frecat palmele una de alta şi-a trecut la atac. Şi dă-i şi scrie mailuri peste mailuri, ce știa ea să facă altceva decât să verse în neant alt duium de mailuri siropoase, cu mesaje obscure, alte pasaje din Biblie?
În sfârşit, după câteva săptămâni, bărbatul care ţinea acel jurnal online i-a explicat să stea în banca ei, pentru că, de fapt şi de drept, în spatele scrisului se afla o femeie care-şi exersa stilul (alta care n-avea ce face). Dar Eva nimic… o dădea întruna că sufletul pereche nu are sex. Până la urmă a fost scuipată şi din lista de messenger a bărbatului cu jurnal care era, de fapt şi de drept, femeie.

Insula fericiților nu există!

Dacă înţelegi asta, eşti un om pe jumătate salvat. Ancorată în virtual cu forţa şi frustrarea de a nu-şi fi găsit încă sufletul pereche, Eva cea descoperitoare de tot felul de Adami nu s-a lăsat. Lucru care a dus la faima ei din link în link. Modul de abordare era acelaşi, a păstrat mailurile în arhive ca să nu mai fie nevoită să le mai scrie odată. Cu toate astea, nimeni din viaţa reală nu şi-a făcut timp să-i muşte din măr, nici un condamnat la puşcărie, nici un manelar din Rahova, nici un pieţar de prin Crangași, nici vreun vecin mai necopt. Nu, ea voia o iubire de legendă. Să fie sănătoasă…

Au trecut lunile şi iar a descoperit în virtual un nou Adam, de data asta un schizofrenic cu multiple personalităţi, crezând bineînţeles că e tot vechiul, adică primordialul. A vrut şi pe acela să-l aducă pe Insula fericiţilor. Cumva cumva a reuşit, dacă nu pe toate, măcar una dintre personalităţile acestuia, şi tot era ceva. Dar un schizofrenic pune botul la propriile lui deliruri, ce mai contează încă un delir în plus? S-au înţeles ei ce s-au înţeles, pe urmă, asaltat de mailuri pasionale, cum nu primise bolnavul nostru în toată viaţa lui, minune!, schizofrenicul a avut o epifanie şi şi-a revenit din bolile lui închipuite. Firesc, trezit la crudă realitate, a închis şi el taraba virtuală şi s-a împăcat cu singura femeie din viaţa lui, adică nevastă-sa, că Eva avea un talent deosebit de a da peste însurați cu prea mult timp liber. Schizofrenicul n-a mai recunoscut în veci că celelalte personalităţi ale lui au iubit de fiecare dată câte o altă femeie.Dacă erau virtuale, oricum n-avea importanță. E ca și cum ai spune că te-ai îndrăgostit de o gonflabilă.

Tristeţea Evei a crescut odată cu furia. Voia să arate cuiva dragostea ei nemărginită şi nici nu mai conta cine era persoana aceea: un nebun, o altă femeie, un alt bărbat însurat. Rând pe rând toţi au dat-o deoparte şi i-au spus pe diverse tonalităţi: băi, gagico, vezi-ţi naibii de viaţa ta!

Oricum, decât aşa insulă a fericiţilor, mai bine lipsă. Nu mai știu ce s-a întâmplat cu ea. Dacă fericirea există, sunt sigură că este plămădita din lucruri reale, întâmplări palpabile, fleacuri mărunte care aduc bucurii scurte dar dese, nu creşte într-un copac cu mere putrezite pe care vrei să le bagi pe gâtul virtual al cui se nimereşte. Eh, unde sunt chindiile și bairamurile de altădată?

Ilustrație și foto: Gabriel Tora

Zully Mustafa

Jurnalist de profesie, după ce am lucrat în presă timp de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrică în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :