Trei ponturi simple și eficiente pentru o zi liniștită

Vrei să ştii dacă este posibil să arăţi sau să te simţi că o regină cu numai cinci minute pe zi? Ei bine, se poate, dacă ai de gând să îţi iubeşti cele cinci minute şi să le practici şapte zile din şapte.

Jane Alexander numeşte acest timp „5 minute tămăduitoare”. Despre ele începem astăzi să povestim, fiindcă ştim că meritaţi să aveţi parte de ce este mai bun şi cine ştie mai bine decât voi ce înseamnă cel mai bun?

Ştii bine că „ziua bună se cunoaşte de diminetata”, aşa ca sfatul nostru este că dacă a sunat alarma, ridică-te şi ia-o din loc! Da, ia-o din loc fiindcă este dovedit că primele minute după somn vor stabili întreg modelul comportamental pentru ziua ce se afla la început.

Pontul nr 1: Un început pozitiv

Dacă îţi doreşti cu adevărat să schimbi ceva în viaţa ta şi în fiecare zi, acum este momentul cel mai potrivit.

Pasul unu: Bună dimineaţa! Spune-o cu voce tare, spuneţi-o ţie şi celor din jurul tău. Spune-o soarelui, pisicii, vagabondului de la colţul străzii, apei reci cu care urmează să te speli. Dar spune-o din suflet, cu toată inima şi cu cel mai frumos zâmbet de care eşti în stare. Observă schimbarea imediată de dispoziţie, a ta şi a celor pe care îi vei întâmpina aşa de când deschizi ochii şi până ajungi la destinaţie.

Pasul nr.2: Ai ajuns în fața oglinzii, zâmbeşte-ţi și spune-ți în gând sau cu voce tare „bună dimineaţa, fiinţă minunată, frumoasă şi fericită”. Ai copii?! Trezeşte-i simplu cu „Bună dimineaţa, trezeşte-te şi străluceşte…”. Simplu, nu? Lasă-te pe valul unui început pozitiv şi vei simţi diferenţa imediat.

Pontul nr 2: Mişcare şi mic dejun

5 minute de mişcare înseamnă puţin stretching, respiraţie, câteva flotări, genoflexiuni şi abdomene. Te vei simţi imediat pornită pe fapte mari şi îţi vei merita micul dejun care poate fi orice, fără să lipsească însă un fresh, câteva legume proaspete, lactate şi cereale. Eşti gata de duş. Nu rata un periaj energizant făcut cu mănuşa sau cu o perie specială.

Eşti apoape gata de drum. Acum ai verde la cafea sau alte vicii enrgizante. Ai grijă să ai hainele pregătite de seară, te va scuti de un stres inutil la prima oră.

Pontul nr 3: Traficul de dimineaţă.

Chiar dacă durează 15 minute sau o oră, primul drum după ce te-ai trezit trebuie să îţi aducă beneficiile de care ai nevoie. Pleacă mai devreme ca să nu fi nevoită să alergi. Ascultă muzica relaxantă, un cd cu învăţarea unei limbi străine sau unul de programare pozitivă. Fă asta în locul nervilor, replicilor inutile cu alţi şoferi sau a senzaţiei că nu se mai termină înghesuiala. De ce să ratezi minute importante pentru tine pentru ceva ce oricum nu poţi schimba? Traficul este un infern. Nu şi pentru noi începând de astăzi!

Concluzia este că orice faci, faci pentru tine şi meriţi mult mai mult de la viaţă. Iar viaţa începe iar,  în fiecare dimineaţă pentru cei mai norocoşi dintre noi.

Pe mâine dimineață!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *