Trei luni alături de Laurențiu

Au trecut trei luni de când am început campania pentru Laurențiu. Nu știu de ce am impresia că a trecut foarte repede timpul, ori poate că s-au întâmplat prea multe. Acum 3 luni era foarte frig, acum e foarte cald. Poate de-asta.

Am reușit să strângem împreună suma de 114,35 lei, ori 113, 45, nu sunt prea sigură și sunt prea obosită acum să mai verific. dar oricum suma se învârte în jurul a 11 milioane lei vechi. Le mulțumesc din nou tuturor celor care au cumpărat cartea și mă bucur că am cunoscut prin intermediul acestei campanii foarte mulți oameni cu inima cât un ocean, și nu e vorba de faptul că au cumpărat o carte, cât de căldura cu care au simțit că e important să contribuie la o fărâmă de normalitate.

De la funcționarele de la Poșta din Medgidia care au acordat mereu prioritate coletelor mele (merită menționate pentru rapiditate și promptitudine) până la cei care au dăruit cărți altor copii și s-au implicat alergând prin birourile altora de la slujbele lor și-au dus povestea lui Laurențiu mai departe (și-o menționez aici și pe Monica Stănescu, partenera mea de Mala Hierba). Probabil că Laurențiu nu-și dă seama acum, căci e prea mic, dar sunt sigură că i se va povesti când va veni vremea, că au sărit mulți oameni în ajutorul lui, și nu vorbesc doar de cei care au cumpărat cartea cu Căpșunicile, ci și de ceilalți care au încercat să ajute cum au putut.

Partea frumoasă a acestei triste povești este că Laurențiu a reușit să fie îmbrățișat de mii de oameni buni și calzi, lucru care nu s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi născut cu ambele mâini.

PS1: Deși i-am trimis cartea lui Laur gratuit, ca să-l inspire în viață și s-o aibă și el ca amintire, o cititoare de-a mea, fără să știe că i-am dăruit-o, a plătit cartea pentru el. Se numește Eta și nu ne-am întânit niciodată.

PS2: Mă bucur foarte tare că îi place cartea. Mi-aș dori ca-n următoarele două luni să mergem mai departe cu campania asta și să depășim suma de 500 lei, care pentru mine e un fel de prag psihologic.

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Bodestean Nicoleta spune:

    eu personal vreau sa ii multumesc doamnei ZULLY MUSTAFA,pentru ajutorul acoradat lui LAURENTIU…,dar mai ales persoanelor care au cumparat cartea………………

Comentează :