Toate drumurile duc la Bibliotecă…

1Educația se face și la Bibliotecă, fie că se numește ea Ioan Roman și este din Medgidia, fie că se numește Pontus Euxinus și e din Năvodari. În orice bibliotecă din lumea asta ai intra nu se poate să nu te copleșească o anumită stare de pioșenie și sfială. Toate acele rafturi tăcute dar doldora de cărți, toți acei autori aliniați cuminte pe ele, încremeniți în timp, așteptîndu-și cititorul potrivit, cel căruia că-i vorbească peste timp, despre ideile pe care le-a gîndit sau să redeștepte încă o dată poveștile pe care și le-a imaginat prin simpla întoarcere de pagină.

Pagină după pagină, file după file, aceste cărămizi fierbinți, cum le numea Jebeleanu într-un poem, așteaptă să-ți odihnești mintea și sufletul în aceste spații liniștite și sacre numite biblioteci. Iar bibliotecarele, acele doamne micuțe și frumoase, care-și petrec mai mult de opt ore printre cărți, alegînd, ștergînd praful, inventînd tot felul de activități, șezători literare, ateliere de teatru sau de cusut, de spus povești sau de lansat povești, găzduind lansări, workshopuri de teatru sau de parenting, cursuri de engleză sau spectacole și alte evenimente culturale, sunt mereu acolo cu sufletul și mintea și dăruirea lor. Din dragoste pentru cărți și din iubire pentru oameni.

11703059_841814672520382_8829013844213049012_nCît de importantă este biblioteca în viața unui copil vom afla azi la emisiunea Școala după școală. Și pentru că toamna se trage mai mereu linie peste activitățile din timpul verii, invitata de azi, dna Gabriela Roșca, va vorbi despre proiectele bibliotecii Pontus Euxinus din Năvodari, alături de Abdl Latip, voluntar al atelierului de teatru. Avem povești cu o doamnă a cărei dăruire a trecut demult dincolo de rafturi și de pereții unei simple clădiri. Proiecte care au caștigat premii și în Croația și în Bulgaria și în România, despre promovarea iei românești și atelierul unde se redescoperă arta producerii iei, despre cursurile de limba engleză pentru adulți și cele de calculator pentru bunici, despre atelierele de teatru și teatru de păpusi și câte și mai câte povești. Timpul să ne ajungă, că lucruri frumoase și bune se întâmplă destule!

Vă aștept la ora 18.00, ca de obicei, pe Litoral TV, în direct și pe www.tvlitoral.ro.

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesoară de franceză și engleză, timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am publicat cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. În prezent, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici. Dacă ai de gînd să comentezi, fă-o civilizat și doar dacă ai ceva de spus. Dacă nu, așteaptă-te la un răspuns pe măsură și ia viteză.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :