Timpul cronologic versus ceasul biologic

Fiul meu cel mare m-a întrebat dăunăzi ce este timpul şi cum a apărut. După ce am trecut de faza de uimire, mi-am făcut rapid o definiţie adaptată vârstei lui, întrebându-mă dacă la 7 ani, acum vreo 30, aveam astfel de preocupări.

I-am răspuns că timpul este măsura lucrurilor care ni se întâmplă şi că, dacă nu ar exista, viaţa nu ar fi posibilă. Apoi am trecut repede peste explicaţii cu natura, oameni care trebuie să se nască şi să crească, anotimpuri care se succed şi pământul care se învârteşte.

Asta e. Când suntem mici ne dorim să treacă timpul cât mai repede şi să fim mari, tocmai pentru că nu avem noțiunea timpului și a perisabilității. Adulţii, în rarele lor momente de reverie îşi doresc să fie iar copii sau măcar să se întoarcă la acea stare de inocență, mirare şi joc, proprii copilăriei. Din păcate, nu prea se poate. Nici să dăm timpul înapoi, nici să-l zorim cu biciul înainte.

Vârstele omului

Astăzi, îmi aud tot mai des prietenii cum că îmbătrânim, sau că nu mai e timp, vorbim despre un ceas biologic, despre discriminări datorate vârstei. Dar în fond, care sunt vârstele oamenilor şi cât sunt de importante?

Ei bine, dacă am putea exclude cu totul biologia din acest subiect, lucrurile ar fi simple. Din păcate vârsta biologică este prima care se vede, vârsta spirituală fiind o opţiune, iar cea sufletească la fel.

Pentru mine, vârsta este un număr la care prefer să nu mă gândesc. De fiecare dată când îmi pun problema altfel, timpul pare să se comprime şi mă apucă o panică îngrozitoare când îmi închipui că nu aş putea să fac într-o viaţă tot ce mi-am propus să fac. De câte ori ai amânat şi tu excursia vieţii cu iubitul sau iubita, ai uitat să aniversezi nu ştiu ce lucru bun din viaţă fiindcă ai avut treabă la birou sau de câte ori nu i-ai spus copilului că nu te poţi juca cu el pentru că ai nu știu ce treabă. Amânările fac parte din stilul nostru de viaţă şi pe măsură ce trece timpul devin amintiri a ceva ce ne-am fi dorit să facem, regrete ale neputinței noastre de a trăi la timp.

Altfel însă, nu aş căuta niciodată o Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte. Aş lăsa asta în sarcina alchimiştilor, mulţumindu-mă să trăiesc clipa cât de bine pot şi încercând să extrag  ce este mai bun din fiecare moment al zilei. Fireşte, asta înseamnă să ai exerciţiul diferenţierii între lucruri importante şi lucruri ce trebuie ignorate, între priorităţi reale şi cele impuse, între momente şi momente.

Viaţa trăită după fus orar devine un coşmar atunci când nu mai poţi să iei o pauză, când trăieşti all around the clock şi eşti însoţit de o geantă 24hours (ştii, geanta aceea uriaşă în care încape o zi întreaga din viaţa ta), că au apărut şi astea.

Timp, încotro alergi?

Vârsta cronologică este un fapt şi singura care se schimbă permanent fără ca noi să putem interveni. Dacă ai avut momente când te amuzai cum că sunt oameni care nu vorbesc despre vârsta lor, gândeşte-te că este posibil că acelor oameni să li se pară mai degrabă că nu este important nici pentru ei, nici pentru ştiinţa ta. Cât de mult schimbă vârsta un sentiment, o trăire, o zi oarecare depinde doar de atitudinea noastră faţă de această măsură. Aşa şi drama schimbării prefixului. Aceasta ar putea fi uşor de trecut dacă îţi umpli aceste vârste, nişte numere, în fond, cu ce este cu adevărat important pentru tine, cu oameni pe care îi iubeşti, cu trăiri care îţi aduc numai bucurie.

E bine de ştiut însă, că din punct de vedere psihologic, oamenii de ştiinţă acceptă adolescența târzie până la 25 de ani. Până atunci este o perioadă de căutări febrile, de construire a propriei individualităţi, şansa ta de a descoperi ceea ce îţi doreşti să fii sau să faci în viață.

Tinerii sunt încadraţi între 25-35 de ani, o perioadă de acumulări, de stabilire şi şlefuire a personalității tale. Femeia devine tot mai selectivă în această perioadă, cu oamenii şi bunurile care îi condimentează viaţa, perioada când îi sună ”ceasul biologic”, adică își dorește să-și întemeieze o familie, să-și crească pruncii. Apoi urmează perioada maturităţii până la 45.

Acum am obţinut ce ne-am dorit (mai mult sau mai puțin) şi ne bucurăm de viaţă aşa cum considerăm de cuviință, dacă nu apar cine știe ce tragedii pe parcurs. Timpul este preţios, la fel şi prieteniile care s-au filtrat în timp. Slujba ar trebui să devină o sursă de împlinire, la fel şi familia, în funcţie de ce i se potriveşte mai bine.

Bătrâneţea spun deontologii începe târziu, undeva după 70 de ani. Şi aparent până atunci ai oricând o şansă să-ţi faci viaţa aşa cum o doreşti, fără să te simţi constrâns de vârstă, sau să ți-o refaci, dacă ceva a deraiat pe parcurs.

Personal, cred că ai exact vârsta pe care îţi doreşti să o ai, iar cine crede că modul de viaţă transcede oricăror instrumente de măsurare a timpului şi vârstelor, are dreptate. Important este să descoperi la timp cine eşti, ce îţi doreşti de la viaţă, care sunt oamenii pe care îi vrei în preajma ta. Restul sunt accesorii utile sau inutile.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :