Thailanda cea cu vino-ncoa

Thailanda am văzut-o cu ochi de corporatistă. Aşa am şi ajuns acolo, cu campionii firmei la care lucram. Eram dornică de aventură, după 9 luni de sarcină şi încă pe atât de lăuzie. Şi am avut parte cu măsură, un program care trebuia respectat. Trebuia să vedem mult, la ore fixe, să mâncăm unde mergea grupul, compania plătise deja pentru toate astea.

Thailanda trebuie savurată, trăită pe îndelete, căutată curios, gustată fără teamă. Dacă aş rezuma cele 10 zile, aş spune că am văzut agonie şi extaz, rai şi iad, frumos şi grotesc, lux şi mizerie, mâncare de 5 stele sau de la colţul străzii, femei superbe care erau bărbaţi, femei care îşi vindeau trupul sub paravanele vestitelor masaje, dar şi femei profesioniste care ştiau să-şi atragă clienţii în ritualuri care începeau cu un loc mai liniştit decât conştiinţa mea de atunci, continua cu ceaiul şi se sfârşeau cu masaje dumnezeesti. Ce mai contează că m-am întors acasă cu gâtul sucit după un astfel de masaj, am să dau vina pe curentul din avion.

Dacă aş merge astăzi, aş privi altfel Thailanda. M-aş opri mai mult pe străzile Bangkokului să mă uit la oameni, la tarabele lor cu mâncare, la negustorii de pe ape, la măreţia statuilor lui Buda. Aş sta mai mult în golful unde s-a turnat pelicula ”Insula”, mi-aş lăsa ceasul la Bucureşti, aş număra milioanele de cabluri care sugrumau stâlpii de pe uscat sau din mijlocul apelor. Templele somptuoase prin mărime şi combinaţii de materiale stăteau demn lângă cocioabe gata să se prăbuşească în ape. Hotelurile nimicite de tsunami aminteau de nenorocire doar în fotografiile şi filmuleţele prezentate în holul recepţiilor. Până şi aceşti subdezvoltaţi economic au înţeles mai bine decât noi, românii, că dacă vrei să supravieţuieşti trebuie să construieşti sau să reconstruieşti când nu ţi-a mai rămas nimic.

Străzile sunt ticsite la ceas de noapte cu orice îţi poţi închipui că este de vânzare, adică totul, de la obiecte la persoane şi servicii. Poţi cumpăra un fake cu aceeaşi bani cu care poţi vedea un show privat de ping-pong. Poţi să asculţi muzică cultă la o terasă liniştită sau poţi să vezi dansuri lascive în nişte bombe pe care doar în filmele cu pedofili le poţi accepta, chiar şi acolo cu stomacul strâns. Poţi admira frumuseţi locale, dar ai surpriza să realizezi că cele mai frumoase femei sunt bărbaţi.

Poţi să te plimbi liniştită seara cu partenerul şi să dai nas în nas cu un elefant, un şarpe uriaş sau zeci de femei care trag disperate de perechea ta ignorându-te ca şi cum nu ai fi.

M-au impresionat până la lacrimi amestecul de munţi cu ape mai albastre decât în basme, cărările flancate de vegetaţie luxuriantă cu semnalizare de evacuare în caz de tsunami, luminişurile, podurile răsărite în ocean de nicăieri, insulele mici unde ţi-ai fi dorit să pierzi şirul vremii, respectul localnicilor pentru peşti, tacereasi ritualurile din locaşurile de cult, modestia călugărilor, simplitatea copiilor râzând desculţi şi mâncând orez cu mânuţele murdare.

Nu mi-aş închipui viaţa acolo, e greu să renunţi la materialismul european, dar cu siguranţă aş reveni să privesc cu ochii de acum lucrurile pe care nu le-am văzut sau le-am ignorat.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *