Suveniruri din Grecia

Acum, că ne-am hotărît să mergem pe o insulă grecească, să vedem cu ce suveniruri ne întoarcem acasă.

Ierburi și ingrediente grecești

Grecia este faimoasă pentru gastronomia ei (foarte asemănătoare cu cea turcească, dar nu intrăm în polemici acum). Cînd te gîndești ce anume să cumperi din Atena și dacă îți place să gătești sau ești un fan al mîncărurilor foarte condimentate, ai grijă să îți faci un stoc bun de produse tradiționale, de ierburi, sosuri, amestecuri și prafuri grecești. Bine ai venit în paradisul lor!

Multe dintre produse sunt împachetate bine astfel încît să te întorci cu ele întregi acasă și numai bine să-i oftici pe cei care nu au fost cu tine în Grecia. Sau doar să le treci aroma pe sub nas și pofta în cui. Poți cumpăra, deci, dulciuri grecești, sticluțe de ouzo, măsline, alune, miere, ceaiuri și ierburi grecești, pe care nu le vei întîlni în România.

De unde le poți cumpăra: de peste tot. Sunt destule magazine de specialitate de pe străduțele pietonale turistice din zona Monastiraki, Plaka și din jurul străzii Ermou, Sofokleous și Athinas. Vezi și magazinul Bahar, aici poți găsi condimente foarte bune, cimbru, oregano, safran, sare de mare.

Kumquat este o băutură dulce făcută din fructe. Limoncello, la fel, un fel de limonadă dulceagă. Grecii sunt foarte mîndri de mierea lor de albine. Mierea din pin este una din cele mai naturale produse.

Produse naturale de frumusețe

Mai poți cumpăra cîteva produse naturale de frumusețe la care grecii au început să exceleze. Apivita și Korres sunt două branduri care nu dau greș niciodată. Poți alege din șampoanele, săpunurile sau machiajul lor. Au peste 300 de produse din miere, propolis și plante din întreaga Grecie. Dacă găsești în Atena magazinul Kolonaki, intră cu încredere. Găsești săpunuri din ulei de măsline la 1-2 euro. Timp să ai.

Cărți frumoase pentru măsuța de cafea

Știți cărțile acelea mari, cu coveruri frumoase și poze de rămîi cu gura căscată, care stau pe măsuța de cafea a prietenei voastre, de-ți vine mereu să te duci la ea ca să le mai răsfoiești puțin? Le găsești prin magazinele din Atena. Cumpără vreo 2-3 pentru măsuța ta de cafea, și încă vreo 2-3 să le dai cadou prietenelor la care mergi în vizită. Astfel, le vei răsfoi tot tu. Dacă vrei o cafenea cu vedere de pe un acoperiș de unde poți vedea orașul, poți fuma și sta la palavre cu un grec, caută Public în piața Syntagma.

Sandale grecești

Sandalele din piele sunt alt produs specific grecilor, iar multe dintre ele nu și-au schimbat designul de pe vremea cînd umblau zeii printre muritori. Sunt foarte practice, confortabile și nici nu le simți în picioare. Vrei să mergi pe urmele celebrităților? Atunci cumpără sandale de strada 2 AghiasTheklas din Atena. Cei de la Beatles și Barbara Streisand au fost cîțiva dintre artiștii care au avut acțiuni acolo.

Vin și ouzo

Știai că Grecia este una din cele mai mari producătoare de vin din lume? Vinurile din insula vulcanică Santorini, din Creta și din Samos sunt printre cele mai bune. Dar nu-s de lepădat nici cele din Peloponez, Halkidiki și Epirus. Dacă vrei însă ceva cu adevărat special, nu uita de ouzo. Are o aromă dulce și merge de minune pentru cei cărora nu le prea place alcoolul.

Produse Mastiha

Mastiha este un condiment unic fabricat dintr-un copac care crește exclusiv în insula Chios. Are beneficii în sănătate și este folosit în gumele de mestecat, bomboane, lichioruri și cosmetice. Îl poți găsi în Atena, pe strada Panepistimiou nr. 6, în piața Syntagma, principala piața din capitala grecilor.

Bouzouki

Dacă ești iubitor de muzică sau vrei să înveți să cînți la un nou instrument, cumpără-ți o bouzouki. Ori, chiar dacă nu ești una, sau nu vrei alta, e un lucru bun de atîrnat pe peretele sufrageriei să-ți amintești mereu de Grecia.

 

 

 

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 23 martie 2019

    […] codul bunelor maniere la greci (că nu-s așa de friendly cum se laudă internetul), aici am pus o listă cu ce suveniruri poți veni și apoi scriem cum a fost după ce ne […]

Comentează :

%d blogeri au apreciat: