Suntem sau nu sclavii copiilor noștri?

Ei bine, nu cred că e cazul să dezbatem piramida nevoilor şi priorităţilor noastre după naşterea copiilor. Este deja evident că totul se răstoarnă, dacă nu cumva rămânem câţiva ani  ancoraţi la baza piramidei nevoilor, acolo unde oricare ar fi nevoile imediate ale îngeraşului, acestea trebuie tratate cu rapiditate.

Sigur, primul an e scuzabil, căci micuţii nu pot face mai nimic fără sprijinul unui adult. Şi al doilea an devine scuzabil dacă ne gândim că poate şi îngeraşul, dar e mai bine să-l ajutăm şi noi, la fel şi anul următor, astfel încât ne trezim că îngeraşul este un adolescent care se sărută pentru prima dată cu iubita lui, iar noi am rămas încă cei care îi aranjăm patul, îi strângem jucăriile sau îi punem masa, fără să ne întrebăm dacă este sau nu normal, dacă apreciază sau nu sau dacă în tot timpul acela am fi putut face pentru noi câte ceva care să ne amintească de fostul nostru self esteem sau că dacă am fi învăţat când şi cum să spunem „Nu „ sau „Suficient”, poate copilul nostru ar fi fost mai degrabă un bun prieten şi camarad decât un mic tiran devenit mare, nemulţumit şi rebel fără cauză în căminul clădit cu atâta grijă de către noi, sclavii propriilor noastre slăbiciuni.

Sigur, sunt mami de trei copii şi poate e mai uşor să te simţi uneori sufocată de toate nevoile copiilor. Dacă stau să mă gândesc, nici măcar nu aş fi conştientizat încotro mă intrept dacă nu aş fi citit o carte  uitată pe un raft şi pe care, sigur, nu îmi găsisem timp să o frunzăresc, ghici de ce.

Uite cum funcţionează, dacă nu cumva l-ai citit deja pe Langis. Dacă răspunsurile la următoarele întrebări definesc situaţia ta, atunci e momentul să schimbi ceva. Nu e suficient să fii un părinte bun azi, trebuie să creşti un copil pentru el şi să ai grijă şi de tine.

Cât de des ai senzaţia că îngeraşul ţi se urcă în cap (la propriu uneori)?

Eşti de acord că în fața autorităţii ca stil de parenting a câştigat permisivitatea?

Apreciază copilul tău ceea ce faci pentru el? Reuşeşte să fie mulţumit şi când nu faci anumite lucruri?

De câte ori repeţi în preajma sa aceleaşi lucruri? Ţi se întâmplă uneori să faci tu ceea ce i-ai cerut doar ca să eviţi o mică dramă?

Ai senzaţia uneori că nu mai ştiţi unde este granița între un părinte prea bun şi un copil prea răsfăţat?

Ei bine, a creşte un copil şi a avea o viaţă de calitate împreună este o sarcină dificilă. Este de multe ori o artă căci cine poate spune „Nu” fără a deveni „cel mai rău” sau cel mai urât” părinte din lume? De prea multe ori ezitările noastre transformă zilele într-un lung şir de lucruri făcute pentru sau în locul copilului, doar pentru că avem atât de puţin timp de petrecut cu ei şi ne dorim să îi facem fericiţi. Ciudat este că de cele mai multe ori ei nu realizează şi nu apreciează ce mult înseamnă tot ceea ce facem. Au deja sentimentul că ei trebuie să ceară şi datoria noastră este să oferim, că doar de aceea i-am făcut. Nu?

Uite aşa relaţiile cu ei devin subjugate pretenţiilor lor neobosite. Aici intervine acel savoir-faire util şi simplu: arta de a spune „NU”.

De ce? Pentru că ne dorim să creştem viitori adulţi sănătoşi, echilibraţi, independenţi, responsabili şi capabili să-şi construiască fericirea.

Învăţând când şi cum să-l spunem pe „nu” fără a abuza de el (am întâlnit şi părinţi care abuzează de el obţinând rezultate contrare aşteptărilor lor), doar atunci copilul nostru va afla că: nu totul este gratuit, părinţii lui sunt importanţi, părinţii lui sunt dispuşi să facă mult pentru el, dar asta costă timp, bani şi munca, bogăţia materială se obţine cu munca fizică sau intelectuală şi cel puţin cu timp, banii au valoare indiferent dacă sunt mulţi sau puţini.

Semnele că eşti deja sclavul copiluli tău sunt:

Nu mai reuşeşti să faci diferenţa între nevoile şi capriciile lui

Continui să faci pentru el lucruri pe care le poate face singur.

Deşi te chinui zilnic să îl mulţumeşti, se pare că fericirea sa durează prea puţin. Se răzgândeşte des.

Face uneori gesturi pe care le-am găsi inacceptabile la alt copil faţă de părinţii sau apropiaţii săi.

Repetăm la nesfârşit ce vrem de la el sau lucruri pe care ar trebui să le facă deja aproape instinctiv (igienă, masă, salutul, mulţumirile, scuzele, strânsul jucăriilor, etc)

Toate activităţile zilnice sunt aranjate în funcţie de ce vrea copilul.

Toate acestea, dar şi altele, ar trebui să tragă un semnal de alarmă. Pe termen scurt, vom evita poate o mică dramă, pe termen lung, relaţiile noastre se vor deteriora.

Copilul nostru trebuie să ştie că nu i se cuvine totul doar pentru că există, trebuie să înveţe valoarea lucrurilor, trebuie să respecte muncă şi timpul nostru, trebuie să ştie că suntem capabili să spunem „NU”. Sigur, toate aceste schimbări încep cu noi.

Vorba unui bun prieten şi mentor, „rezultatele cele mai bune cu copiii le am când lucrez cu părinţii lor”.

Şi să terminăm într-o notă amuzantă, acum câteva zile îl rog pe băieţelul meu să îşi ducă farfuria în bucătărie. „Offff, ce lucruri grele mă pui să fac, de-asta m-ai făcut, ca să mă chinui?!” „Da, zic. De-asta şi ca să duci gunoiul.” :)) Sigur, răspunsul lui îl veţi afla data viitoare, dar începe cu „Eu?! Niciodată….”

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. gold account spune:

    E neapărat însă să înţelegem că cel iubit e şi el o persoană liberă, cu un trecut şi un viitor al său. Cel de lângă noi a fost creat şi el liber, şi e liber chiar şi de noi, chiar dacă acum suntem o unitate. În aşa caz dragostea îşi are deja fericirea sa, necătând la faptul de e reciprocă sau nu. Atunci dragostea devine o bucurie. În genere pentru cel ce iubeşte cu adevărat dragostea e o bucurie. Atunci când încep lacrimile, gelozia, suferinţele dragostea în sufletul nostru cedează tot unei iubiri, dar deja de sine, atunci apar supărările, gelozia şi devenim o persoană care nici nu mai merită acest dar al dragostei. Atunci ne pierdem nu numai propria individualitate, dar şi individualitatea dragostei, ea devine una pe care ne-o impune dorinţa de a fi posesorul a ceva, chiar dacă acest ceva e persoana iubită.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *