Show Time. 23 de filme de Sărbători

auberge-espagnoleScurte log line-uri pentru cei din clubul mala-hierba, fiindcă chiar e de lucru să stai aşa în vârful patului în plină iarnă şi să leneveşti la filme. Pont major, cel mai bine de văzut în doi, cu o cană de vin fiert cu scorțișoară.

  1. “L`auberge espagnole” – cu Romain Duris, cel care face un rol excepţional în “Molière” şi în mai vechiul “Gadjo Dillo” unde a avut-o parteneră pe Rona Hartner. În “L`auberge espagnole” joacă rolul unui student care-şi continuă studiile în Barcelona şi toată atmosfera filmului are așa un fel de dolce vita printre ceilalţi studenţi străini cu care împarte o casă. În caz că vă vin idei să vă continuați studiile.
  2. 2. “L`amant” – un film după cartea lui Marguerite Duras – povestea unei adolescente sărace (cam la vreo 15-16 ani) care are o aventură cu un tânăr chinez înalt, stilat și foarte bogat. Adolescenta se păcăleşte până la final că l-a ales numai și numai pentru Rămâne îndrăgostită și cu amintiri de neuitat, pe care le povestește prin vocea lui Jeanne Moreau. Să tot ai astfel de amanți.
  3. Notting Hill – cu Julia Roberts şi Hugh Grant, ceva siropos, previzibil, stil americănesc, chiar dacă totul se petrece la Londra. Mesajul pe care l-am priceput: vai, ce viaţă grea are Julia Roberts ca actriţă! (Vreau și eu una de-asta data viitoare). Nu înţeleg de ce în toate filmele Hugh Grant joacă rolul îndrăgostitului idiot, mereu încurcat de situaţiile în care-l pune tipa (a se vedea şi „Bitter Moon”, unde era mai tinerel, şi de-a dreptul papleacă, şi cum se mai ruşina el la discuţiile despre scatologie, apoi în „Patru nunţi şi o înmormântare”, unde Carrie (Andie McDowel) îl ţine pe jar timp de trei nunţi şi o înmormântare, ca la a patra renunţă amândoi (dulce, dulce şi-acolo, atât de dulce că a încasat British Academy Awards long time ago și pentru o perioadă de câțiva ani a fost văzut ca unul dintre cei mai sexi bărbați din Univers). Memorabilă replica lui Peter Coyote din “Bitter Moon” spusă cu năduf „don`t be so British” se aplică de minune și în “Notting Hill” unde Hugh Grant nu poate fi altfel decât so British.
  4. Le fabuleux destin d'Amélie PoulainLe fabuleux destin d`Amelie Poulain” – un scenariu superb, unde Audrey Tatou joacă rolul unei tinere, nu chiar atât de inocente, dacă luăm în calcul strategiile ei de punere în scenă a unor farse cu efect întârziat. Ceva luminos şi crud în acelaşi timp, ca o duminică dimineaţa de aprilie.
  5. Dar cum suntem încă în plină iarnă luați cu “Snowcake” – sau cu Sigourney Weaver interpretând un personaj autist, ale cărei acţiuni au mai multă logică decât cârdul de vecine de peste drum. Mi-a plăcut în mod special filmul acesta, dar mie-mi place orice film cu Sigourney.
  6. “Zbor deasupra unui cuib de cuci” – l-am revăzut numai pentru că Jack Nicholson semăna cu tata la vremea aceea. Unde McMurphy se preface că e nebun şi-i iese de minune, dar până la urmă îi arată sistemul în ce s-a băgat, că doar ăsta e rolul oricărui sistem. Evaluarea lui se termină cu transformarea sa în legumă, asta nu-l împiedică însă pe the Big Chef să-i redea demnitatea şi să demonstreze lumii ca indienii chiar ştiu ce înseamnă prietenia. Memorabilă scena în care Nicholson fură autobuzul cu nebuni şi se duce acasă la amica lui Candy s-o ia şi pe ea la plimbare. Iar aceasta urcându-se în autobuzul cu pricina întreabă: „şi… sunteţi cu toţii nebuni?” Toţi dau din cap…
  7. amy“Amy`s Orgasm” – o porcărie  comedie tembelă, dar am suportat-o până la final, merge după ce-ţi faci mâna cu siropurile de Crăciun. O scriitoare care le are pe toate, mai puțin un tip care s-o înțeleagă. Desigur, până la finalul filmului îl găsește pe cel mai nenorocit dintre toți nemernicii, dar cum e o scriitoare de succes reușește să-l îmblânzească.
  8. “Lolita” – pedofilie, ce să mai… Jeremy Irons la aparate…
  9. Music & Lyrics – unde Hugh Grant schimbă registrul şi devine cântăreţ, cu o mişcare de hips de lasă late mii de fane. Putem spune că e ceva în toate astea cu priză la public, mereu încurcatul actor are farmec şi pe la 40 de ani, în toate siropurile unde dragostea învinge, cu nelipsitul ei clişeu, ei rămân împreună la sfârşitul filmului, au succes şi everybody loves Hugh. Plus aplauzele de la sfârșit. Deci chiar nu înțeleg ce vă place la Hugh! Și mă uit la filme cu el ca să pricep. Nu-mi iese.
  10. Imediat după asta simţi nevoia să te întorci în „Somewhere în Time” şi să iubeşti în contratimp cu Christopher Reave şi Jane Seymour, pe când ei erau foarte tineri şi atât de frumoşi şi erau dispuşi să găsească o buclă a timpului în care să-şi potrivească ceasurile pentru a fura câteva clipe de intensitate. Și eternitate.
  11. 002 Tarek (Moritz Bleibtreu)“Das Experiment” – un film german din 2001, dacă eşti sătul de americanisme şi vrei să experimentezi nebunia la care te împing condiţiile impuse de nişte medici psihiatri. Sau cum jocul se transformă în mercenărie curată. Un big brother scăpat de sub control, din cauza unora care au impresia că sunt testaţi chiar şi când li se spune: „opriţi-vă!” Vizionați-l, e interesant!
  12. „Tinereţe fără tinereţe” – o varză cu ciuperci, un scenariu care începe bine şi se termină prost, dând-o în comunisme, hitlerisme şi identităţi duble. Repetitio mater studiorum, s-au extaziat unii la filmul ăsta de zici că se lansase Avatar. Păcat de nuvela originală şi de trandafirii romantici, roşii ca sângele… Sigur că dacă e Coppola n-are voie s-o dea în bară, dar până la urmă, ce-a vrut să zică?! A vrut să folosească toate datele din nuvela lui Eliade, le-a urmat cu sfinţenie, dar a uitat să creeze atmosfera de fantastic… ceea ce conta cu adevărat…
  13. Despre „August Rush” să zic doar că e vorba de un copil prodigy abandonat la naștere, că mama lui în film e actrița care a jucat în Felicity, că e vorba despre dragoste și muzică, și bucuria regăsirii. Cam trasă de păr povestea de dragoste, dar merge de vacanța de Sărbători, când suntem atât de sensibili la subiectele de familie, adevăr, speranță, dragoste.
  14. „I am David” – m-a făcut să plâng. Punct.
  15. „Henry & June”– triunghiul amoros Henry Miller, Anais Nin şi June – erotism şi viaţă de scriitor. Mi-ar plăcea să cred că unii scriitori fac amor aşa cum scriu, dar mai bine să te fereşti de cei lucizi, chiar dacă-ţi oferă cele mai mari plăceri, la pachet, fireşte, cu neplăcerile cuvenite. Nu știu de ce-am zis asta.
  16. seattle3Pe urmă poţi să te întorci la „Sleepless in Seatle”, unde oamenii iubesc cuminte şi dacă tot se caută atât, până la urmă ar fi păcat să nu se şi găsească. Chiar dacă Meg Ryan e dulce şi ea, n-o văd alături de Hugh Grant, probabil chiar ni s-ar strepezi dinții, ajunge că am adormit la parteneriatul ei cu Nicolas Cage în „City of Angels”, dar Tom Hanks are ceva tonic, aşa că îi poţi urmări şi îndrăgi pe amândoi chiar dacă nu se întâlnesc decât la final. Deja ştii asta încă din prima parte a filmului, şi relaxat fiind cu gândul ăsta, n-ai decât să te hlizeşti pe măsura desfăşurării acţiunii.
  17. Apropo de Meg Ryan o mai poţi vedea în „Kate & Leopold”, iar o alergătură de-asta în timp, după prinț din poveste. Film făcut pentru despletirea sprâncenelor, dar poţi la fel de bine să-l şi sări, că n-ai pierdut mare lucru. (Tanța Terorista – amica mea dă Bucarest – mă trage de urechi și mă boscorodește pe bună dreptate că de ce n-am pomenit de Hugh Jackman, adică actorul ce l-a interpretat pe duiosul și înduioșătorul prinț Leopold, mai ales că-l știam din X-meni și chestii de-astea). Nu pot să nu-i dau dreptate, e liniștitor să vezi un six pack man cum mânuie sabia și bunele maniere în același timp, de-și lasă Kate lumea plină de bădărani și intră în poveste. Și acolo rămâne. Deci, grație Tanței s-ar putea chiar să vedeți filmul ăsta și măcar că nu mai umblați cu sociopați moderni, tot e un câștig. 😀
  18. „Habla con Ella” – în regia lui Pedro Almodovar (care pare inepuizabil, cred că și este – a dovedit-o în timp). Mie chiar îmi place asistentul ăla care violează o balerină în comă, după ce-a avut grijă de ea timp de 4 ani, cu masaje, şi cremuieli şi spălat bullshituri, şi-apoi o lasă însărcinată de-şi revine tipa brusc după ce pierde copilul. Nimic moral în toate astea, că doar de-aia e şi băgat la zdup, dar pe urmă te gândeşti: şi dacă altfel nu-şi revenea? Acest infirmier Benigno (ce nume interesant, nu?) care speră până în ultima clipă că semi-moarta îşi va reveni şi care-i povesteşte tot ce vede, tot ce face, ca şi cum ar vorbi cu un prieten invizibil, dar atât de real, o masă de piele şi carne şi oase care nu se mişcă. Şi atâta tandreţe peste toate astea încât violul acesta, în povestea lui Almodovar, devine aproape justificat. Şi disperarea lui Marco, al doilea personaj principal masculin, cu altă poveste muribundă în altă cameră a clinicii de recuperare, când Benigno i se destăinuie ca: „vreau s-o iau de nevastă”, fiindcă îşi dă seama că e pointless să-l facă să priceapă că o balerină în comă nu ar putea să spună „da” în faţa ofiţerului stării civile. Acest Benigno pe care nu-l interesează cât de vie sau moartă e mireasa aleasă, sau dacă iubirea lui e măcar împărtăşită… final imprevizibil? Veți vedea. Cel puţin Almodovar te tachinează cu ce crezi că ştii că se întâmplă sau se va întâmpla. Unul dintre regizorii mei preferaţi.
  19. „Miss Potter” – Renee Zelwegger în rolul unei autoare de cărţi pentru copii, a fost foarte funny filmul ăsta pentru mine, mai ales la partea financiară, când autoarea noastră după prima carte avea bani să cumpere pământuri în Anglia, ba chiar primea corect toate drepturile de autor. Şi banii şi pământurile. Şi replica unei mame către fiica sa: „de ce nu poţi să vorbești şi tu despre vreme ca toate fetele normale de vârsta ta?” Nu poţi pricepe ironia decât după o vizită prelungită în Essex.
  20. original„The Unbearable Lightness of Being” – după romanul lui Kundera. Cu o Juliette Binoche, un Daniel-Day Lewis şi o Lena Olin cu 20 de ani mai tineri, replică memorabilă a doctorului interpretat de Lewis „take off your clothes” cu un anume zâmbet şăgalnic, un fel de chicoteală a amoralităţii în sex, unde poţi să ţi-o tragi fără să te gândeşti la consecinţe şi fără să aduci un prejudiciu femeii. Sigur că nevasta interpretată de Juliette Binoche, ca orice nevastă corectă, trebuie să sufere, asta nu-l împiedică pe chirurg să-şi vadă de aventurile sale sentimentale. Va mai trece multă vreme până când femeile vor învăţa că sexul extraconjugal e cea mai puţin importantă formă de înşelăciune cu care te poate cocoşa un bărbat şi până la final găsesc în personajul interpretat de Daniel-Day Lewis mai multe virtuţi decât într-o şleahtă de preoţi care vorbesc despre iubire fără s-o fi experimentat-o în vreun fel. Încă mai aveți hainele pe voi?
  21. What Dreams May Come” – ceva full de clişee, raiul, iadul, morţi, răniţi, viaţa după moarte, Orfeu şi Euridice, o ciorbă fantastică spre SF şi nelipsitul copac al vieţii… plus blajinul Robin Williams care suferă, suferă, suferă… încât mă-ntreb acum dacă nu cumva își juca acolo rolul vieții.
  22. din „Trois culeurs” – merge de văzut doar „Blanc” (celelalte Roşu şi Bleu sunt slăbuţe). Şi asta chiar dacă prefer filmele europene celor americane, mai ales de când am văzut cea mai mare porcărie a anului 2008 „Quantum of Solace”.
  23. 10Să zicem că pe registrul ăsta avem şi povestea de amor dezlănţuit, cu amestecuri de sado-masochism, a lui Pascal Bruckner (care a fost cândva unul din autorii favoriţi, până când am citit „Hoţii de frumuseţe” şi mi-a trecut). Revăzut şi acesta dar numai primul CD, la al doilea mi-am pierdut răbdarea, mai ales că ştiam cum se termină. De văzut totuşi „Bitter Moon” (chiar dacă e din 1992, de ce să nu ne întoarcem iar în timp), mai ales dacă aţi citit şi cartea „Luni de fiere”.

Revenim după vacanță cu alte filme noi, mai de actualitate.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :