Sfântul Anti-Perspirant

Acum vreun an am pornit în căutarea deodorantului natural perfect. Şi asta pentru că mă săturasem să am eczeme şi mâncărimi la subraţ datorită celor obişnuite, pline de aluminium şi alte substanţe, pare-se, cancerigene. Ei, și marea mea căutare am rămas cam… singură. Prietenele mele s-au ferit să vorbească despre acest subiect sau să mi se alăture, ca şi cum transpiraţia n-ar exista sau e un subiect tabu pe care mai bine îl ignorăm. 

O relație de dragoste și ură, vă jur!                                                                                             

O vreme, mi-am adorat Garnier-ul (cel cu minerale invizibile), acel antiperspirant cu dublă acţiune care promite că ține mirosul greu şi transpiraţia departe de pielea ta şi başca este şi ”anti-urme albe”. Şi chiar o face. Pe cuvânt de cunoscătoare! Când l-am descoperit în România, acum vreo doi-trei ani, după ce încercasem produse de pe la toate firmele de renume, am crezut că am dat peste Holy Grail-ul deodorantelor, în mai modesta companie Garnier. În Canada nu se găseşte acest produs în particular; adică se găsesc alte produse de la firma cu pricina, dar nu antiperspirantul preferat de mine. Ghici ce îmi aduceau din România toţi prietenii pe care îi interogam periodic când îşi mai vizitează ţara-mamă? Sau ce conţineau, într-un număr îngrijorător de mare, valizele mele de vacanţă la reîntoarcerea în Canada? Exact! Însă această relaţie platonică a luat sfârşit acum vreun an când am realizat că o eczemă sâcâitoare îmi apărea la subraţ imediat cum foloseam preaiubitul Garnier. Când încetam folosirea acestuia (şi treceam pe deodorante naturale) eczema dispărea în câteva zile. Şi iar apelam la Garnier şi din nou sufeream la subraţ. Când eczema a devenit o rană serioasă peste care a trebuit să pun cortizon şi alte minuni medicamentoase, am spus FULL STOP!

Call Me Miss Sensitive. Căutări de m-au luat alte transpirații. 

Pentru că sunt o persoană sensibilă, mi s-a părut normal să trec la deodorantele fără aluminium şi (mai mult sau mai puțin) naturale. N-a fost uşor. Cred că ar trebui să rescriu asta: N-A FOST UŞOR!!! A urmat o perioadă debusolată de scotociri prin rafturile magazinelor specializate în deodorante naturale, toate s-au dovedit ineficiente. Am testat toate cele douăzecişi ceva de deodorante “naturale” pe care le-am găsit pe piaţa americano-canadiano-română. La un moment dat, soţul meu parcă-parcă m-ar fi trimis la un psiholog, şi nu la un alt magazin naturist sau la alt dermatolog (pentru că se săturase să dea peste cele 25 batoane antiperspirante, natural mirositoare, expuse în dulăpiorul din baie). Dar săptămâni, chiar luni au trecut până când am monitorizat toate aceste produse naturale şi teribil de ineficiente și scumpe.

Precizare mai puţin graţioasă, dar necesară

Să nu credeți acum că transpir foarte mult sau că împrăştii vreo briză teribilă în urma mea dacă nu folosesc zilnic un deodorant; dar totuşi… nici bine nu m-aş simţi să ştiu că nu am folosit un “ajutor de nădejde” înainte de a ieşi din casă. Şi nu, un parfum greu, fie el chiar şi vreun Chanel-Shmanel, nu scuză nefolosirea antiperspirantului pe o piele proaspăt spălată. Aşadar, dezamăgită, descurajată şi uşor debusolată de lumea “deo-naturistelor” care mi-au transformat subraţele în câmpii de bătălie, am petrecut o săptămână (pe lângă casă, ce-i drept) fără pic de ajutor parfumat. După duş, mă cremuiam bine cu o loţiune bio-florală (altă poveste!) şi gata. N-a fost chiar rea experienţa. Dar aş fi plecat aşa la serviciu sau aş fi petrecut astfel 12 ore în lumea largă? Hmmm…

Revelaţia vaniliei

Însă sub pletele mele blonde, într-un colţişor al creierului meu greu încercat de atâtea parfumuri «naturale» din batoane deodorante care mi-au cremuit, năclăit şi uleit pielea în van, am păstrat un sâmbure de speranţă că într-o zi voi găsi Deodorantul Natural Perfect pentru Miss Sensitive din mine. Şi… voila! L-am descoperit! Se numeşte Lavanila şi l-am găsit la Sephora pe când bâjbâiam după un parfum care să-mi atragă atenţia mai mult de 30 secunde. Este un deodorant în formă de baton, miroase foarte frumos (preferatul meu are parfum de vanilie şi grapefruit), îşi ţine promisiunea de a acţiona ca o barieră eficientă împotriva transpiraţiei, e natural, alunecă uşor pe piele şi nu îţi lasă o senzaţie lipicioasă în urmă. Oh, şi costă aici $18.00 plus taxe. Încă mai retrăiesc sentimentul avut după ce Lavanila m-a însoţit o întreagă zi de muncă (zi care include numeroase alergături, casă-grădiniţă, apoi urcat-coborat ceva etaje cu copilul de mână sau la muncă, dintr-un birou în altul, puţin shopping, iar coridoare, casă şi… zbenguiala copilăroasă până pe la 8:30 seara când… aleluia!… pot intra din nou în duş). Dar Lavanila a funcţionat cu brio, a rezistat toată ziua şi am mirosit fancy de dimineaţă până seara. Şi nu, seara n-aveam nici o pată pe cămaşa mea… oarecum simandicoasă şi neagră. Ce pot spune? Sunt fericită că mi-am găsit deodorantul natural perfect (până acum!) şi nu, compania producătoare nu m-a plătit să scriu acest articol, poate că nici nu ştie că există un client atât de fericit ca mine. O singură dilemă rămâne: să fie Lavanila Holy-Grail-ul deodorantelor? Să mă încumet să vă întreb dacă voi aţi găsit ceva mai bun? Să mai încerc şi altceva? Sau îmi cumpără soţul o cămaşă de forţă de Crăciun dacă mai insist mult pe tema asta?

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :