Șefia – altă boală a românului crizat

corporatiiȘefi vs. Lideri

După 18 ani de muncă în slujba corporaţiilor, cred că le-am văzut pe toate. Organigrame, proceduri, politici, şefi, sefuți şi puleți de tot felul, lideri şi manageri adevăraţi, stiluri şi haluri de conducere.

Pentru cei care se regăsesc în stilul de viaţă organizat şi controlat la un nivel totdeauna superior, viaţa de corporatist înseamnă că, mai devreme sau mai târziu, o să-ţi doreşti să promovezi dintr-o poziţie de executant într-una de manager. Pentru cei mai mulţi, aceasta înseamnă recunoaşterea eforturilor lor, a rezultatelor, a capabilităţilor, a anilor în care au studiat şi s-au pregătit ca să facă faţa unei astfel de provocări. Mulţi încearcă, puţini reuşesc. Schemele organizaţionale sunt făcute în majoritatea lor astfel încât avem un şef la 10-15 executanţi.

Pentru cei care au reuşit, nouă ţintă ar trebui să fie să reuşească să devină din ce în ce mai buni, să se perfecţioneze, să fie căutaţi şi recunoscuţi drept modele de lideri. Responsabilităţile lor se îndreaptă acum către oamenii pe care îi conduc. Un consultant excepţional mi-a spus cândva ca un bun manager are o calitate de excepţie: este capabil să aducă Titanicul la mal cu echipaj cu tot. Acela este liderul.

Ca să ajungi aici, indiferent de ce ştii, câte diplome ai sau câţi ani de experienţă, trebuie să admiţi că ai mereu de învăţat. Perfecţionarea nu este opţională, este obligatorie dacă vrei să fii nu doar manager, ci un adevărat lider.
Pentru că piaţa nu străluceşte în rezultate, există o fluctuaţie de şefi uriaşă, cei mai mulţi astfel de manageri sunt promovaţi în funcţie deşi, de multe ori,  nu au nici cea mai mică idee despre ce înseamnă să lucreze cu oamenii. De la ei se aşteaptă minuni înfăptuite cu bagheta magică.

omuletiCei mai mulţi proaspăt manageri urmăresc evoluţia conturilor cheie, stabilesc planul de vânzări şi omit să le comunice subordonaţilor ce aşteaptă de la ei. Conducerea echipelor este bazată pe intimidare, nu pe motivare.  Astfel de manageri sunt uşor de observat pentru că de cele mai multe ori se ascund în birourile lor şi iau contact cu echipa doar pentru a verifica dacă s-au atins planurile de vânzări şi nu pentru a le oferi coaching, îndrumare. A fi manager înseamnă mai mult decât a încheia contracte şi a stabili bugete. Oamenii pe care îi ai în subordine trebuie să înveţe ceva de la tine.  Nu poţi conduce eficient dacă exerciţi un control total asupra colegilor. Pentru a fi un adevărat lider, aici trebui să faci din stilul tău de conducere o adevărată artă.

Managerul preistoric

Dacă acum 20 şi ceva de ani, munca însemna să tragi la vâsle pentru îndeplinirea planurilor, având la cârmă un incompetent care ştia că frica este singura unealtă cu care putea struni o masă de oameni, o perioadă de câţiva ani după aceea, romanii au încercat o schimbare.

Aşa s-au născut manageri şi lideri care aveau să construiască noi companii generatoare de locuri de muncă. Noului angajat însă, dornic de libertate de exprimare, avid după afirmare şi câştig, nu i te mai puteai impune oricum. Cei mai inteligenţi lideri au apelat la consultanţi de specialitate cu experienţă importând modele din occident. Atât angajaţii cu funcţii de execuţie, cât şi cei cu funcţii de conducere au trecut printr-o învăţare activă şi practică a noilor roluri, a time managementului, a spiritului de echipă, a leadershipului care trebuia să devină proactiv şi pozitiv. Atât legislaţia, cât şi sistemul în sine aveau nevoie să se reclădească într-un spirit care să ţină cont de demnitatea în muncă, de competitivitate, de recompensarea valorilor pentru ca toată lumea să fie fericită, iar companiile să câştige bani fumoși de pe urma muncii unor angajaţi motivaţi.

Apoi a venit criza şi odată cu aceasta, nouă ordine a cerut sacrificii. Austeritatea a devenit sperietoarea consacrată, iar Criza Mondială scuza care să o impună. Indiferent de gradul de afectare al companiilor, fără excepţie cei care le controlează s-au pus preventiv la adăpost şi, invocând măsuri preventive, au început să facă restructurări, tăieri de salarii, blocări de posturi şi orice a fost nevoie ca să se asigure că nu vor fi loviţi.

Legislaţia a suferit şi ea schimbări în avantajul angajatorului de data aceasta. Încet şi cu paşi siguri, consiliile de administraţie ale marilor corporaţii (companiile mici fiind specii pe cale de dispariţie) au trecut la noi măsuri.

De data aceasta, criza fiind oarecum depăşită, trebuiau să înceapă să îşi umfle iar conturile din bancă. Forţele de vânzări din aceste companii au devenit puncte strategice, zonele de suport fiind reduse la un minimum de supravieţuire. Oamenii din spate au devenit buni la toate, fişele posturilor şi rolurile acestora fiind supraîncărcate. Nimeni nu şi-ar permite să se plângă însă de o supraîncărcare, fiind mulţumiţi că au un job stabil din care să-şi plătească la sfârşitul lunii ratele. Presiunea stă la maximum în spatele executanţilor, singurii responsabili de succesul sau eşecul unei corporaţii mari.

dManagerul ideal sau Liderul

În principiu există câteva legi pe care un astfel de manager trebuie să le ia în considerare pentru a fi cu adevărat şi lider:

– Vine cu suflu nou
Orice organizaţie trebuie să fie pregătită să abandoneze ceea ce face,  spune Peter Drucker. O afacere nu este o serie de predicţii logice a ceea ce urmează să se întâmple. Liderul ştie să înfrunte cu calm haosul, să îmbrăţişeze cu calm schimbarea şi să conducă echipa prin toate schimbările care vor apărea în cale.

– Are încrederea echipei pe care o conduce
Subordonaţii nu sunt foarte atenţi la ce le spune managerul lor. Sunt atenţi la ce face acesta! Încrederea este cea care creează relaţiile. A-ţi schimba punctul de vedere în funcţie de persoană care a intrat ultima la tine în birou, este o greşeală fatală şi un semn al propriei nesiguranţe, dar şi a faptului că nu eşti în stare să-ţi faci propria opinie sau să iei o decizie responsabilă. Trebuie să fii în stare să mergi până în pânzele albe dacă este nevoie pentru echipa ta şi să o susţii dincolo de ele.. Şi managerii sunt oameni şi pot să greşească. Dacă ţi se întâmplă, recunoaşte-o deschis. Încercând să o acoperi sau să cauţi vinovaţi şi să vânezi vrăjitoare, nu vei reuşi decât să trădezi încrederea unei echipe ce va deveni demoralizată şi nemotivată. Liderul ştie că are la rândul său încă de învăţat, îşi admite şi asumă greşelile, trage echipa în sus pentru că o susţine.

Spijinul şi părerea obiectivă sunt obligatorii

Acordând mereu feedback, oamenii vor şti unde se află, care este rolul lor, vor avea încrederea că sunt nişte profesionişti şi că trebuie să rămână aşa sau să fie chiar mai buni. Chiar şi criticile constructive sunt un feedback atunci când ceva nu a mers bine. Însă formulate în aşa fel încât să ofere un impuls celuilalt de a schimba ceea ce nu a mers bine. Genul de manager care prin feedback înţelege “nu eşti suficient de bun” fără să dea o explicaţie sau să traseze calea pe care o înţelege ca fiind bună, nu este decât un personaj cu o părere subiectivă. Liderul evită să cadă în păcatul necomunicarii şi ştie să facă diferenţa!

Motivează, motivează şi iar motivează!
Liderul îşi doreşte ca oamenii săi să fie fericiţi şi să lucreze cu entuziasm. Ştie că şi el (ea) face parte din echipă, nu sta deoparte observator. Foloseşte ca atare cuvintele “suntem” “echipa” “facem” etc. Găseşte formule adecvate de recompensare, dacă vrea, ştie că se poate. Ţine şedinţe de motivare din care oamenii săi ies simţind că sunt cei mai buni şi că totul le este posibil.

Implicare
Secretul liderului este că se implică fiind vizibil pentru proprii clienţi şi foarte accesibil pentru echipa sa. Nu se adânceşte în hârtii şi nu se ascunde în birou până când uită cum muncesc oamenii.  Oamenii săi ştiu de la el(ea) exact ce trebuie să facă, liderul nu dă indicaţii prin biletele sau rapoarte. Este totdeauna alături de ei în interiorul şi exteriorul organizaţiei. Pune punctul pe I într-o discuţie, fără să îşi devalorizeze subordonatul. Dacă are ceva de reproşat, o face adecvat, acolo unde doar ochii şi urechile care trebuie să audă şi să vadă vor fi de faţă.  La client sunteţi voi pe aceeaşi parte a mesei şi restul lumii.

sefSefuțul din realitate

Atât oamenii din spatele unei corporaţii, cât şi cei care o reprezintă în piaţă, cu toţii sunt conduşi astăzi de nouă specie de manager: teroristul de birou.

Teroristul (a) din spatele biroului, dotat cu secretară, maşina, salariu fix pe măsură funcţiei şi bonusuri de performanţă, este gardianul afacerilor consiliilor de administraţie.

Angajaţii păstoriţi de acest nou tip de manager sunt nişte numere cu cifre clare de îndeplinit lunar, în funcţie de care sunt măsuraţi şi evaluaţi continuu. Cine nu îşi face cifra, devine un bun dispensabil. Cine nu se încadrează în profilul angajatului care să tacă, să se supună, trebuie să dispară. Acest manager îşi priveşte echipa că headcount,  oameni ce nu au chip, nevoi, sentimente, iar demnitatea lor este prima atacată atunci când teroristul îşi doreşte eliminarea sa dintr-un motiv sau altul.

Presiunea psihică şi fizică, orele suplimentare, taskurile supraaglomerate, cerinţele fără logică, toate sunt metode care într-un final au acelaşi răspuns: renunţarea şi înlocuirea cu forţa proaspătă, de obicei persoane racolate din anturajul intim al rechinului nou pus într-o astfel de funcţie.

Din păcate, angajaţii privesc cu teamă actele şi faptele unui astfel de manager rugându-se să nu fie următoarea victimă. Până atunci, unii se fac că muncesc, alţii că recunosc această muncă, cei mai deştepţi pleacă spre noi oportunităţi, iar cei fără de vină visează la viitorul lider adevărat care să le readucă plăcerea de a munci şi de a contribui la binele şi fericirea cui se bucura de sus de toate acestea.

Spor la treabă! 😉

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *