Scrisoare pentru Iris

Nu te cunosc încă, însă îmi place să-ţi vorbesc uneori, mi-ar plăcea să fii într-o zi, să fii!, înţelegi? te-aş învăţa atîtea. Și tu pe mine tot aşa. Eu – ce trebuie să alegi din viaţă, tu – ce trebuie să uit.

Nu mi te închipui altfel decît perfectă. Frumoasă sigur vei fi, căci ai gene bune. Sînge aprig o să-ţi curgă prin vene, şi asta te va salva de la multe. O să mai ai încăpăţînări înrădăcinate de veacuri, dar nici cu ele nu-mi fac probleme, se vor sublima în ambiţii, resorturi interne ce te vor face vioara întîi pe oriunde vei merge.

Acum, că eşti atît de fragilă, minusculă dorinţă liniştită, îţi pot spune că oamenii au nebănuita capacitate de a lovi. Să nu ameţeşti de la asta, o să te învăț eu cum să primești o lovitură, cum s-o parezi, apoi cum s-o anticipezi și, în final, cum să te ferești de ea.

O să ai ochii mari, fata mea, mari şi adînci, o să vrei să cuprinzi toată lumea cu ei, şi bărbia trufaşă, ca să te împingi înainte și să nu cedezi nici o porţiune cîştigată. Nu mi-ar plăcea să te văd crescînd, dar o vei face împotriva voinţei mele şi lucrul ăsta ne va arunca pe buza unui tunel în care ne vom scuipa urdorile a două generaţii fără noimă. Ne vom duela adevărurile una în fața alteia şi lupta asta ne va lăsa late la podea. O să cedez eu prima, o să mă retrag doar ca să fiu și mai vigilentă. Dar tot eu te voi învăţa să joci şotronul, să sari frumos într-un picior dintr-o pătrăţică în alta, rîzînd băieţeşte. Sau să călăreşti pe pajiştea bunicului, e o vale cu iarbă măruntă şi arsă de soare, cu flori vesele, pe care le iau în goana copitelor armăsarii negri. Și o să chiui cînd te va şfichiui vîntul în obraji, cu toate astea vei iubi vîntul şi goana aprigă a cailor, zgomotul tropotelor în urechi. O să-mi zîmbeşti mult pînă pe la vreo 10 ani așa. De fiecare dată cînd mă vei vedea. vei veni spre mine cu un Mamiiii și cu brațele deschise. După aceea te vei îndrăgosti prima oară de primul puști amețit și o să-ncepi să te ferești.

O să te învăţ să fluieri a pagubă, căci vei avea nopţi cînd vei merge pe străzi singură, poate vei fugi de undeva, poate vei alerga spre ceva, sau poate doar te vei plimba pe străduţe întunecate, şi o să ai nevoie de un tovarăş vesel. Acela vei fi tot tu. O să te învăţ cîntecele lui Joe Dassin, trubadur cu voce bolnavă de tristeţe. O să te învăţ cochetăria, nu şi duioşia față de bărbaţi. Tu ai să mă înveţi duioşia pentru oameni, păstrînd în mine amintirile fiarei, pentru cînd va trebui să te apăr de javre.

O să te învăţ vorbe cu care să ieşi din încurcătură, vorbe cu care să fentezi, vorbe cu două tăişuri, o să te învăţ să faci din vorbe adevărate alunecări de teren sub picioarele celor care nu văd în tine decît o altă pradă pe lista lor imperfectă de cuceritori fără regat. O să-ţi arăt încrucişările minţii şi cum să tai x-urile pe diagonală, cum să iei pionii la şah, lăsînd pînă şi tabla goală, cum să te arunci în gol, fără să ai plasa dedesubt, dar să te întorci în ultima secundă, prinzînd pămîntul sub picioare, sfidînd gravitaţia şi bătîndu-ţi joc de vieţile felinelor, o să iei tot ce-ţi trebuie şi mult mai mult decît atît o să dai înapoi înmiit, fără să ştie nimeni asta, nici măcar cei cărora le-ai dăruit.

O să ştii cum să ieşi din umbră, desprinzîndu-te calină, şi vei lumina întunericul prin prezenţa ta, dar la ultimul reflector vei dispărea înainte de sfîrşitul poveştii, fără să aştepţi nimic în schimb. Te voi învăţa să fii trecere, fără să fii risipă.

Să fii odihnă, fără să depinzi de cineva.

Să ştii să mîngîi, dar abia după ce-ai învățat să sfîşii.

Să nu cunoşti rugina gratiilor, şi nici să nu te apropii prea tare de cineva, decît dacă vrei să-i muşti împotrivirile.

Să vii şi să pleci după pofta minţii tale. Nu, nu-mi fac probleme, ştiu şi cu ce anume povești te voi creşte, ce anume îţi voi sădi în minte și în inimă. Vei fi oşteanul meu preferat şi o să te antrenez să fii căpetenie. Acolo unde te voi trimite, nu ai nevoie de suflet, dar o să-ţi arăt marginile lui și cunoscîndu-le vei ști să asculți și de inimă.

Din cînd în cînd să faci popasuri, la încrucişări de drumuri mai ales. Acolo să tragi adînc aerul în piept şi să alegi doar dînd cu banul. Un joc. Hazard. Pentru că nu contează nimic din ce se întîmplă, contează doar cu cine ți se întîmplă.

Am pariat pe tine, fata mea. Un pariu fără nici un risc. Ești deja mica mea campioană, indiferent de cîte pierderi și dezamăgiri vei suferi. O să te învăț să treci rapid peste ele, călătorind. Viața e scurtă… și lumea e mare.

Tu ai să mă înveţi să îmbătrînesc frumos.

Trist, liniștit şi frumos.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Sibel spune:

    Iris este atat de norocoasa cu asa parinti ca voi..am citit scrisoarea cu atata atentie..este a 2-a sau a 3-a oara cand o citesc si as putea sa o recitesc de n ori..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *