Scriitorii și refugiile lor

hobbiton new zeelandCabane, case la ţară, sanatorii, castele sau turnuri au fost locurile unde filosofii şi marii creatori de literatură şi-au construit operele. Cînd eram mică îi vedeam pe scriitori ca pe nişte stînci dure, pe care tot încercau să le modeleze alţii şi nu reuşeau. Cu cît încercau, stîncile rezistau. Singuri în turnurile lor de beton armat. Mi-i închipuiam vorbind în timp ce se plimbau prin grădini şi își puneau ordine în idei.

Nietzsche a evadat din viaţa lui academică galopantă şi şi-a găsit refugiul în Sils-Maria în 1881, un loc solitar cu clima uscată, care i-a permis să lupte împotriva migrenelor. Acolo, în Alpii elveţieni, afirmă el că „a găsit pămîntul promis” şi avea impresia că „asista la naşterea lumii”. Vreme de cinci ani şi-a petrecut îndelungi perioade într-o casă rustică. Deşi unii au interpretat viziunile sale ca probe evidente ale demenţei, în Sils-Maria filosoful şi-a convertit intuiţia într-o gîndire eliberatoare, aici s-a născut germenele din „Aşa grăit-a Zarathustra” şi numai gîndul că l-ar putea vizita cineva în refugiul său îl îmbolnăvea. Casa pe care a ocupat-o Nietzsche este acum muzeu şi se poate vizita (aici: www.nietzschehaus.ch)

Friedrich Holderlin a trăit o viaţă atît de bogată social că a dat-o la un moment dat în nişte crize de nebunie. În 1806 a fost spitalizat într-o clinică, iar medicul său i-a spus că va mai trăi 3 ani. Şi aceia în chinuri groaznice. Din fericire, Ernest Zimmer, un tîmplar de lux, care fusese fascinat de poemele lui Holderlin l-a invitat la el acasă, de unde n-a mai ieşit decît după 36 de ani, cînd a murit. Tîmplarul l-a instalat în încăperile din Turnul Tubinga de unde Holderlin putea vedea rîul Neckar şi culmile munţilor Suabia. În mijlocul familiei Zimmer, Holderlin a găsit dragostea de care avea nevoie să nu înnebunească de tot şi liniştea întreruptă doar de zgomotul penei de gîscă pe hîrtie. A scris aici sute de versuri pe care le-a semnat cu pesudonimul Scardanelli. Refugiul său din Tubinga (Germania) a fost atît de bine conservat încît se găsesc acolo, într-un urcior, firicelele de lalele pe care i le-a dăruit un alt poet, Ludwig Uhlan, de ziua lui.

heidegger-houseHeidegger şi-a construit în 1922 o cabană în Todtnauberg, o localitate situată în partea meridională a munţilor Pădurea Neagră, la o înălţime de 1150 m de nivelul mării. Cabana care s-a transformat imediat în atelierul lui de lucru şi între pereţii căreia zicea că a găsit locul perfect de gîndire. Filosoful considera că aceasta cabană îi permitea să simtă mişcările şi duritatea, cu sensul de sălbăticie, a naturii în toată splendoarea ei. Munţii, schimbările vremii în funcţie de anotimpuri, cruzimea vieţii rurale, luptele animalelor sălbatice pentru teritorii, toate acestea i-au servit lui Heidegger pentru a explora şi a-şi extinde ideile despre fiinţa umană. Arhitectul Adam Sharr în lucrarea sa „Cabana lui Heidegger” spunea că „avea o dimensiune morală în interpretarea pe care Heidegger o dădea cabanei sale şi împrejurimilor. Simţea că gîndurile şi reflexiile lui derivau din acest loc”. Cabana există şi acum, dar actualii proprietari ar prefera să nu fie deranjaţi cu vizite inoportune.

Michel de Montaigne, cel care a inventat genul „eseu” s-a născut şi a murit într-un castel din Franţa sec. XV, în Dordona, cunoscut sub numele Castelul de Montaigne. Simplu. În 1571, pe la 38 de ani, şi-a instalat biblioteca la etajul 2 şi şi-a făcut acolo un atelier de lucru, unde gînditorul se refugia pe timpul iernii, pentru a păcăli frigul. Biblioteca avea peste 1500 de titluri. Probabil că Montagne este scriitorul în a cărui operă se reflectă cel mai mult împrejurimile în care a trăit. Castelul a luat foc în 1885, dar flăcările nu au atins biblioteca lui Montaigne, care acum este considerată monument istoric şi se poate vizita.

După o lungă perioadă de şedere într-un ospiciu din Waldau, Robert Walser a fost transferat într-un sanatoriu mental din Herisau, unde a rămas pînă la moartea sa, 23 de ani mai tîrziu. „Nu sunt aici pentru a scrie, recunoştea el, cît pentru a nu înnebuni”. În vederea revenirii sale la literatură, Walser îşi dedică orele participînd la activităţile personalului sanatoriului. Subordonarea la regulile de acolo, lucru pe care l-a aprofundat mai tîrziu în lucrările sale, i-au readus pacea spiritului pe care nebunia sa i-a răpit-o. Îşi petrecea timpul cu ceilalţi pacienţi şi evita contactul cu exteriorul, delectîndu-se doar cu contemplarea naturii şi lungile plimbări în afara sanatoriului. În una dintre aceste plimbări a fost găsit cadavrul său în zăpadă, într-un 25 decembrie. Locul este în continuare sanatoriu pentru bolnavii mintali.

House_belonging_to_Henry_David_ThoreauDavid Thoreau şi-a construit o cabană pe un teren cedat de amicul său Ralph Waldo Emerson. S-a instalat acolo în 1845 şi a abandonat locul doi ani mai tîrziu. În toată această perioadă a scris două cărţi „O săptămînă în Concord şi pe rîul Merrimack” (unde relatează o excursie la fratele său) şi faimoasa „Walden sau viaţa în păduri”. De exemplu, Thoreau povesteşte aici cum făcea curăţenie în cabană. Se trezea în zori, scotea mobilele afară, pe iarbă, să le aerisească şi apoi le bagă înapoi înăuntru. Cabana se află la cîţiva km de oraş unde locuiau familia şi prietenii săi, pentru că pentru Thoreau deconectarea de la viaţa socială nu a fost niciodată absolută. De aceea, Thoreau a explicat de ce a renunţat la refugiul său „pentru că mai avea şi alte lucruri pentru care să trăiască”. Aşa că, după ce a simţit că se încheie experimentul său, acela de a trăi exclusiv în natură, s-a întors la familia lui. Cabana Walden nu mai există, dar Thoreau Society a construit o replică în acelaşi loc, unde, dacă vrea cineva, se poate duce să experimenteze viaţa prin pustiuri.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *