Şcoala elementară publică în Quebec – Canada (partea I)

Nu voi scrie despre şcoala din provincia canadiană Quebec din “poveşti”, ci din propria mea experienţă de mamă de şcolăriţă de clasa a doua. Fetiţa mea, Aveline, născută în Canada, a devenit elevă la 5 ani într-o şcoală primară publică cu predare în limba franceză, aşadar “gratuită” (ghilimelele sunt puse pentru a evidenţia faptul că şi o şcoală publică, deşi nu percepe o taxă anuală, implică totuşi nişte costuri lunare legate de plata autobuzului şcolar, serviciul de gardă al elevilor înainte şi după şcoală şi supravegherea acestora în timpul mesei de prînz, sumele fiind diferite de la caz la caz). În Canada, şcolile sunt administrate de comisiile şcolare, iar universităţile au propria administrare. Sistemul de învăţămînt poate fi puţin diferit de la o provincie canadiană la alta. Părinţii pot opta pentru şcolile publice sau private (unde taxele şcolare anuale se situează undeva între $6.000- $10.000), precum şi pentru reţeaua de învăţămînt catolic.

Şcoala publică primară, în general

Învăţămîntul public primar în Quebec începe la grădiniţă şi continuă pînă la sfîrşitul clasei a şasea. Anul şcolar începe la sfîrşitul lui august şi se termină în ultima săptămînă a lunii iunie. Cea mai lungă vacanţă şcolară (cea de vară) durează două luni: iulie şi august. De asemenea, toate şcolile au vacanţă între ajunul Crăciunului şi ziua de Anul Nou (plus sau minus cîteva zile după Anul Nou) şi majoritatea oferă o săptămîna de vacanţă în martie (spring break). O dată sau de două ori pe lună şcolile sunt închise pentru zilele pedagogice, deşi copiii cu părinţi muncitori cu normă întreagă vor merge atunci la „Service de Garde” (zile care sunt, de fapt, adorate de copii pentru că sunt duşi în fel şi fel de excursii sau fac alte activităţi interesante). Serviciul de Gardă ne costă lunar în jur de 225 dolari canadieni.

Școala primară începe la 8:00 dimineata și se termină la 3:00 după-amiaza. Pentru că slujbele noastre sunt foarte matinale, Aveline este înscrisă la programul “Service de Garde” (care se află în incinta şcolii) unde o putem lăsa la 7:00 şi de unde o putem lua între orele 15:00- 18:00. De obicei, o luăm în jurul orei 16:30. Copiii care pot fi aduşi la şcoală de către părinţi (sau autobuzul şcolar) la ora 7:45 (nu au voie să intre în şcoală înaintea acestei ore), vor fi luaţi de la poarta şcolii la ora 15:00. Dimineaţa şi cînd se termină cursurile, personalul şcolii îi supraveghează pe copii la toate cele trei ieșiri din curtea scolii, iar brigadierii şcolari îi ajută să traverseze străzile principale din jurul şcolii. După şcoală, fetiţa mea care este înscrisă la Service de Garde are ocazia să se joace cu prietenii ei, să facă lecţii sau activităţi extra şcolare. Aceste activităţi se plătesc separat şi costă între 80 şi 120 de dolari canadieni pentru 10-12 săptămîni. Semestrul trecut Aveline a vrut să facă desen şi fotbal. Semestrul acesta ea şi-a ales fotbal (soccer) şi Clubul de Ştiinţă. În afară de activităţile sportive organizate de şcoală, administraţia locală a oraşului organizează sesiuni sportive trimestriale: înot, karate, tenis, badminton, patinaj, dans sportiv şi multe altele. Costul unei sesiuni este între 100 şi 200 de dolari canadieni pe trimestru, în funcţie de activitate. Statul canadian oferă părinţilor o scutire de impozite, pentru fiecare copil în parte, pentru activităţile extra şcolare.

Experienţa noastră şcolară

La şcoală copila mea merge cu mare bucurie (mai ales că se află la două minute de mers pe jos de casă). Dacă o întrebi de ce îi place acolo atît de mult îţi va răspunde că are profesori minunaţi care zîmbesc şi o îmbrăţişează zilnic, prieteni buni şi pentru că iese în fiecare zi afară cel puţin 35 minute, indiferent de temperatură; mă rog, există o reglementare ca la temperaturi mai joase de minus 19 grade Celsius copiii să nu fie scoşi afară, dar la minus 17 grade vei vedea mereu curţile şcolilor pline de copii care aleargă, se joacă, fac cazemate de zăpadă sau castele de nisip în parcul şcolii. Fata mea nu s-a plîns niciodată, dar niciodată, că i-ar fi fost frig la şcoală, în pauze. Poate faptul că e născută aici, la” Polul Nord” a călit-o din start!

În şcoală, copiii au dulapuri şi cuiere personalizate pentru îmbrăcăminte şi toate rechizitele care sunt duse acolo în prima zi de şcoală (unde şi rămîn pînă la sfîrşitul anului şcolar). Tot la școală își schimbă încălțămintea cu o pereche de pantofi de interior. De cele mai multe ori, părinții sunt sfătuiți să cumpere o singură pereche de pantofi și pentru sport și pentru clasă. Pantofii sport sunt luaţi acasă vinerea (dacă necesită curăţare) sau la sfîrşitul sesiunilor şcolare. În ghiozdan, fiecare copil are o agendă unde îşi notează temele, și tot acolo doamna învăţătoare scrie ce are de comunicat părinților. Copiii nu cară multe manuale, caiete speciale și culegeri; acestea, cum spuneam, rămîn la şcoală. În clasa întîi, Aveline avea teme zilnic ((deci aducea acasă caietele pentru temele de a doua zi). În clasa a doua i se dau toate temele vineri după-amiaza şi ea şi le poate face pe toate în weekend sau eşalonat, de luni pînă vineri dimineaţa. De obicei, Aveline termină temele duminica, iar restul săptămînii îl folosim ca să citim, să frecventăm cursurile de karate şi pian sau pentru a face cîteva exerciţii suplimentare acasă. Acest mini « homeschooling » este poate şi motivul pentru care fiica mea se situează printre fruntaşii clasei (şi da, o scriu cu mîndrie pentru că noi, părinţii ei, nu comunicăm acasă deloc în limba franceză, ci numai în limbile română şi engleză, aşadar, rezultatele sale şcolare foarte bune sunt datorate eforturilor profesorilor săi şi ale sale).

În şcoala primară profesorii şi colegii se schimbă în fiecare an. Aveline trece anul acesta “prin mîna” celei de-a treia învăţătoare din viaţa ei şi studiază alături de colegi noi. Se pare că acest concept este menit să stopeze eventualele “favoritisme” elev-profesor şi formarea “găştilor” de colegi super ataşaţi unii de ceilalţi. Iniţial, am fost foarte uimiţi să aflăm ca nişte copii de 5-6-7 ani pot face faţă acestor schimbări bruşte, de la an la an, însă elevii sunt fericiţi; la sfîrşitul clasei a şasea ajung să se cunoască între ei toţi elevii din şcoala respectivă, din aceeaşi generaţie, deoarece au fost “rotiţi” de la an la an şi măcar o dată au fost “şi colegi de clasă”, nu doar de şcoală. Acum aplaud această iniţiativă canadiană pentru că îmi amintesc de zilele mele de şcolăriţă în România şi de notele bune primite pe nedrept de colegii care nu învăţau la fel de bine ca mine, dar, în schimb, aveau părinţi care aduceau profesorilor cadouri cu portbagajul (profesori care nu se schimbau aproape deloc pe parcursul a patru ani).

Orele de muzică, limbi străine (engleză pentru fetiţa mea) și cele de sport se fac cu profesori dedicați. Ora de muzică se ține într-o sală specială, utilată cu diverse instrumente muzicale pe care copiii ajung sa le practice acolo. Sportul se face în sala de sport utilată corespunzător. Biblioteca şcolii este mîndria copiilor şi săptămînal aceştia sunt încurajaţi să aducă acasă şi să citească cel puţin 2 cărţi pe care le vor returna săptămîna următoare. Uneori, joia sau vinerea se face comandă de pizza la școală; părinţii pot plăti (dacă doresc, nu este obligatoriu) o felie sau două de pizza. De obicei, copiii mănîncă în sala de mese a şcolii pacheţelul adus de acasă (sau elevii pot cumpăra mîncare caldă, preparată la şcoală şi al cărei meniu este anunţat în prealabil părinţilor). Prînzul la şcoală costă între 5-7 dolari şi constă într-o gustare caldă, un desert şi o băutură (apă sau suc de fructe neacidulat, la alegere). Eu îi fac fetiţei mele “boite a lunch”-ul de acasă conform reglementărilor Ministerului Sănătăţii (altfel, nu se poate pentru că elevii mănîncă supravegheaţi de personalul şcolii, iar părinţii care nu se conformează sunt deseori “taxaţi” cu o înştiinţare care se doreşte a fi un fel de…” mustrare”). “Pacheţelul” copilei mele constă într-un un prînz cald completat de apă, plus un mic desert şi două gustări “santé” în categoria cărora intră fructele, legumele şi produsele lactate. Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei au reglementări stricte în ceea ce priveşte alimentaţia copiilor.

Totul este bazat pe crearea unor obiceiuri sănătoase pe care copiii să le deprindă de mici şi să le ducă mai departe în viaţă. Aşadar, nu am voie să-mi trimit copilul la şcoală cu dulciuri, produse cu alune sau ciocolată. Serviciul de Gardă îi oferă şi el o gustare zilnic. Dacă elevul nu merge să mănînce acasă, la prînz, şcoala percepe o sumă modică  zilnic pentru supravegherea copilului la masa de prînz.

Școala fetei mele nu are uniforme şi nu te obligă nimeni să cumperi mai nimic suplimentar. În prima zi de şcoală părinţilor li se dă o listă cu articole necesare procesului de învăţămînt sau diferitelor proiecte de peste an (de obicei caiete suplimentare, pixuri, cretă, dosare etc) pe care şcoala le oferă elevului, contra cost (deocamdată nu am plătit mai mult de 80$). Aceea va fi prima şi ultima factură de “suplimentare”. Nu există “fondul clasei”, nu trebuie să cumperi reviste, vederi, dvd-uri, cd-uri sau culegeri. În schimb, copiii sunt încurajați să doneze, să facă acte de caritate, să contribuie la banca de alimente pentru oamenii nevoiaşi, să participe la activităţile şcolii, însă absolut nimic nu este obligatoriu, iar elevii (părinţii) care aleg să nu participe la astfel de activităţi, nu sunt “taxaţi” şi nici arătaţi cu degetul.

Şedinţele cu părinţii sunt individuale, iar rezultatele şcolare sunt confidenţiale. La şedinţele generale cu părinţii (de obicei una, în prima zi de şcoală) sunt comunicate chestiuni generale despre programa şcolară sau şcoala respectivă, în general. Şedinţele în care se discută situaţia şcolară a fiecărui elev sunt individuale. Pe parcursul a unei săptămîni alese în prealabil, părinţii îşi rezervă, online sau în scris, un interval orar de 15-30 minute cu profesorul/învăţătoarea copilului. La acea întîlnire sunt prezenţi părinţii (sau unul dintre ei), profesorul şi elevul. Discuţia are loc în clasa şi banca elevului şi se face pe un ton calm, cu exemple pozitive sau negative reale (îţi sunt arătate lucrările, reuşitele şi greşelile propriului copil). Dacă se impun anumite ajustări în evoluţia elevului, se fac recomandări explicite, asumate şi cu exemple concrete. La această şedinţă nu se discută colegii de clasă sau rezultatele lor, singura referire “externă” este media clasei la materia respectivă versus rezultatele propriului copil.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :