Sari ca și cum n-ai avea nimic de pierdut

Cînd mă hotărăsc să plec într-o călătorie, fie de vacanță, fie de studii, fie de explorare, îmi place să merg pe banii mei, chiar dacă am ca tovarăș de drum un bărbat. Nu suport să stau la mîna nimănui și nici comentariile în plus. Că de ce, că nu știu ce. Cum nu depind de banii nimănui, aș putea spune că sunt destul de liberă să fac tot ce-mi trece prin cap, lucruri care oricum mi-au trecut cu mult înainte de aventura turistică. E vorba de a profita la maxim de o anumită situație. Nu știi niciodată ce descoperi pe drum, oricît te-ai pregăti pentru asta și despre oricîte obiective turistice ai citi pe net. Pentru că fiecare om percepe altfel călătoria asta și este normal să fie așa.

Pe mine sigur o să mă găsești după vreo două zile de plajă benoclîndu-mă în vitrinele magazinelor de arme și muniții, fie înscriindu-mă la un curs de diving pentru o săptămînă, fie dînd tîrcoale unei herghelii pentru o plimbare la trap sau dacă am văzut o tiroliană a mea este. De obicei, bărbații simt nevoia să te protejeze de la astfel de activități periculoase. La mine e doar nevoia de a mă menține în formă, așa că, dacă am un partener de călătorie care îmi pune opreliști sfîrșesc prin a mă enerva cumplit. Sigur că înțeleg latura asta masculină care simte nevoia să protejeze (sau să nu aibă dureri de cap), dar nu știu să răspund deloc la întrebarea „de ce nu te interesează și pe tine shoppingul ca pe orice femeie normală?”. De parcă shoppingul ar fi mai puțin periculos pentru buzunarele lor.

Toate magazinele de haine, curele, paftale și poșete mă lasă rece pe perioada vacanței. Și, de altfel, cum să faci un traseu montan cu brățările zornăind la mînă? Sau bungeejumping cu mărgele la gît și cercei-candelabru? Toate aceste mofturi sunt pentru restul anului, dar într-o călătorie, dacă mă aflu în adîncurile apelor căutînd corali (sper să se întîmple și asta într-o zi), ultimul lucru la care-mi stă mintea este o vitrină de fuste înfoiate. Întrebați-mă unde e centrul de sporturi extreme și vă spun imediat.

În astfel de condiții, partenerul cu care ești devine o problemă atunci cînd te consideră un simplu accesoriu de ego masculin, luat din magazinul numit întîmplare. Mi s-a întîmplat odată, să ajung într-o vară în Budva, la poalele Muntenegrului. Eram într-un grup de alte trei cupluri, două neveste cochete și alta wannabe puse pe spart bani și bărbații lor tineri, dar deja obosiți după an de condus afaceri. Abia ce începeam să prind gustul călătoriilor, iar el, tipul care mă însoțea, nu-și imagina că o profesoară de provincie, cum mă prezentase la primele întîlniri (fază la care nevestele de afaceri au strîmbat puțin din nas că nu eram de-a lor), ar avea chef să sară de la 60 de m în cap, făcînd bungeejumping pe plaja din Budva. A fost șocant pentru el. Nici nu i-am mai zis că știam să trag și cu armele de foc, să nu fugă naibii mîncînd pămîntul.

Dar după 2 zile de plajă, soare, plajă, soare, admirat scoici, plimbat și observat giugiulelile cuplurilor de era să dau în diabet, stat pe terase și suportat discuții despre derularea nu știu căror afaceri, de care nu eram interesată, și după ce am aflat a suta combinație de pantofi cu poșete, sîngele meu fierbea și dorea puțină adrenalină.

Astfel că atunci cînd am văzut macaraua de metal care se înălța impunătoare în mijlocul plajei și am auzit răcnetele de fericire ale celor care se aruncau, mi-am zis că pe schela aceea trebuie să urc și eu ca să am de unde mă arunca. Așa că, într-o zi m-am desprins de mîna tovarășului meu și m-am așezat la rînd. Că nu, că stai, că ești nebună. Am rînjit, mi-am strîns părul într-o coadă de cal, am semnat hîrtiile prin care îi asiguram pe organizatori că nu sufăr de vreo boală de inimă, apoi m-am urcat hotărîtă în macaraua. ”Asta mică e nebună”, au dat ceilalți din cap, dezaprobator. Nebună sau nu, eram pe punctul de a ceda nervos dacă mai participam la alte dileme despre sandalele damelor sau alte idei de afaceri care-i storceau de vlagă.

Așa că am sărit ca și cum aș fi vrut să mă scutur de tot ce era social corect. Între mare și cer însă am experimentat sentimentul total de libertate, ceva foarte aproape de copleșitoarea senzație că poți muri, că poți zbura, dar în același timp că-ți poți învinge temerile, în timp ce jos, te așteaptă o lume cu ochii închiși, care încearcă să-și creeze cît mai multe pîrghii de control, nerealizînd că, de fapt, e invers. Că frica este cea care le hrănește acțiunile și construcțiile, afacerile și planurile de viitor. Că mirosul banilor îi controlează din nevoia de siguranță financiară sau epatare socială. ”Nimeni nu e mai șmecher ca mine” sau ”sunt mai ciumec decît tine.”După ce mi-am desprins hamurile care mă balansaseră ca o cîrpă prin aer, mi-au tremurat genunchii timp de un sfert de oră. O făcusem și pe asta. Era pe lista celor 15 lucruri pe care să le faci înainte de 30 de ani. Atunci mi-am dat seama că niciodată nu mă voi supune unei vieți plictisitoare doar ca să salvez aparențele. Ori dacă o voi face, sigur nu va fi pentru mult timp. Libertatea asta nu o poți cumpăra din nici o dugheană.

Desigur m-am despărțit de tipul de-atunci. E în continuare prosper și are o soție care-și alină singurătatea cheltuind bani mulți pe lucruri ce nu-i folosesc. E și acesta un drog. Ca și libertatea.

Fiecare cu alegerile lui.

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 8 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :