Sărbători de neuitat pentru un ilustrator de carte român. Oferite de Corint Junior

64209_1407797316116300_2101769659_nLucrul pe care l-aş reproşa anumitor edituri este faptul că nu au grijă de colaboratorii lor. Că-i mint şi-i desconsideră şi-i tratează ca pe nişte simpli zilieri. Pe urmă se miră că nu mai au cu cine colabora, apar prin presă declaraţii sforăitoare sau comunicate de presă laudative la autori din ce în ce mai slab pregătiţi, pentru că numai aceştia acceptă plăţi mizere sau glorii de moment. Editura Corint nu se dezminte. Pare hotărîtă să se descotorească de colaboratorii ei prin metodele-i caracteristice. Pînă să ajungem însă la această poveste neplăcută, să facem cunoştinţă cu artistul Eduard Ilie Radu, care a fost ani de zile ilustratorul editurii mai sus-pomenite. Pînă cînd, ca şi alţii dinainte, n-a mai fost. Că de n-ar fi nu s-ar povesti…  

Ia zi, Eduard, cam cît talent cuprinde fiinţa ta?

În primul rînd trebuie să ştii că ai talent pentru asta şi să ai simţul măsurii. Cred că aveam vreo 5 ani. Desenam mereu si eram tot timpul cu o carte de poveşti în faţă. Ca oricărui copil, mi-au plăcut, bineînţeles, poveştile. La biblioteca “Ion Creangă” există un pian. La un moment dat, pe acel pian am găsit cartea cu Albiniţa Maya ilustrate de un anume Eduard. Am luat-o ca pep e un semn. Mi-au plăcut atît de mult ilustraţiile încît mi-am dorit să pot face şi eu la un moment dat aşa ceva. Tot ce-a urmat după a fost o pregătire continuă pe acest drum al ilustraţiei de carte pentru copii.

unnamed (3)Despre bucuriile artei de a ilustra

Să vezi copii care se bucură de aceste ilustraţii, de cărţi în general, de lumea poveştilor în special, este o mulţumire profundă. Sau că o lucrare îţi este acceptată de o editură. Ţi se certifică din nou talentul, nu că aş mai avea dubii asupra lui, dar uneori îţi mai piere inspiraţia, se mai întîmplă “minuni” ale vieţii, întîmplări neplăcute care-ţi iau din avînt, există zile cînd nu ai inspiraţie, sau există lucrări care trebuie predate urgent şi n-ai vreme să le pritoceşti. Dar fiecare lucrare reprezintă o provocare uriaşă şi o bucurie imensă atunci cînd mă apuc de ea. Ştiu că după ce termin un proiect voi mai face cîţiva copii fericiţi şi voi contribui cu imaginaţia mea la dezvoltarea imaginţiei copiilor. Cu cît mai mulţi, cu atît mai bine, dacă e de lucru înseamnă că poveştile îşi fac menirea şi ajung unde trebuie.

Pare că totul e roz în viaţa ilustratorilor de carte pentru copii. Ştiu însă că ei sunt destul de hăituţi, fie de lipsa lucrărilor, fie de diverse probleme pe care le cauzează chiar editurile. 

Cu editurile am o foarte strînsă colaborare. Ştii cum e, fără editori nu ar exista cărţi, fără cărţi nu aş avea pentru cine să desenez. Pentru mine contează foarte mult publicul căruia mă adresez. Asta mă obligă. Pe urmă nu am putea trăi unii fără alţii, de aceea nu pot spune că e uşoară sau roz viaţa ilustratorilor de carte. Fiecare editură are propria politică editorială, iar tu trebuie să găseşti abilitatea să te mulezi acestor politici.

1233346_1400046453558053_843189189_nCa artist, eşti independent, îţi alegi lucrările, ai libertatea să lucrezi doar cu oamenii şi cu editurile cu care vrei să lucrezi, dar ca rotiţă a unui proiect, ca să zic aşa, trebuie să ştii şi să lucrezi în echipă. Nu se poate altfel.  Singura editură cu care am avut problemă a fost cu editura Corint Junior, care are o practică deosebită în a-şi desconsidera ilustratorii şi a-i trata ca pe nişte sclavi pe plantaţie, iar dacă staţi de vorbă cu cei care au lucrat pentru această editură, o să vă ia durerea de cap. Chiar ar fi interesant să se facă o anchetă pe treaba asta, să vedeţi ce lucruri “minunate” veţi descoperi şi cîtă aroganţă poate exista pe capul unui director care n-are nici în clin nici în mînecă cu arta ilustraţiei. Nici nu cred că poate deosebi rozul de cyclam, în schimb vine cu păreri neavenite. E dificil pentru că chiar dacă-ţi spui că nu contează, în definitiv e lucrarea lor, să facă borş, în definitive tu îţi pui numele pe lucrarea respectivă, ca autor.

Ce s-a întîmplat mai exact?

Pe scurt, mi s-a dat o lucrare şi mi s-a spus că trebuie făcută pînă la data cutare, cum se întîmplă de obicei. Nu era prima oară cînd lucram cu această editură, aşa că ştiam cum procedează, aveam încredere, deşi ceilalţi desenatori îmi transmiseseră unele semnale. Am zis că dacă-mi văd de treaba mea, n-o să am probleme, fără să realizez totuşi că şi ei îşi văzuseră de treaba lor, că nu e nimeni tîmpit să-şi bată joc de o lucrare, mai ales la edituri cu ştaif, cum se consideră Corintul.

Ei, lasă, treaba cu editurile cu ştaif este doar muncă de PR. Dacă le luăm la scuturat pe toate vor ieşi cîţiva monştri din pălăria lui Anatol.

Din păcate.

Bun. Deci n-ai mai fost plătit, să înţeleg.

Exact. Dar nu asta a fost problema cea mai mare. Problema cu adevărat groaznică a fost că am amînat nişte lucrări importante pentru care aş fi fost plătit şi o călătorie şi mai importantă din cauza acestei urgenţe nenorocite şi a modului în care s-a pus problema. Directorul, Anca Eftime, după ce m-a alergat ca pe hoţii de cai să fac lucrarea respectivă, după aceea s-a răzgîndit şi mi-a zis cu nonşalanţă că nu mai e nici o urgenţă. Deci nici plata.

unnamedNu erau ok desenele?

Nici vorbă. Probabil şi-au reconsiderat planul editorial şi nu au vrut să mai scoată cartea respectivă. Habar n-am. Dar m-a scos din minţi felul în care s-a pus problema. Nu era vina mea că ăştia nu ştiu să-şi planifice bugetul şi nu sunt în stare să se ţină de un plan editorial. Mi se pare fantastic tupeul ăsta: să pui pe cineva la treabă şi pe urmă să-i spui că a muncit degeaba. Mai mult decît atît, să-l încurci, să-i dai peste cap sărbătorile, călătoriile şi să-l mai tratezi şi de sus pentru asta, ca şi cum ţi s-ar cuveni sau ai avea dreptul acesta. Aşa că nu, nu e deloc uşoară viaţa ilustratorilor de carte, şi a artiştilor în general. E vorba de mentalităţi aici. Dacă nu ne respectăm unul altuia munca, n-o să iasă niciodată nimic bun din asta. Şi nu e vorba de respectul acela de suprafaţă, interest sau ca să iasă treaba bună, ci este vorba despre respectarea muncii fiecăruia, de la femeia de serviciu la munca unui elev pentru temele sale. E vorba de educaţie, dacă stai să te gîndeşti. Pînă la urmă, felul în care-ţi tratezi angajaţii nu spune nimic despre ei, poate despre felul în care tolerează anumite situaţii, dar nu ştii de ce o fac, poate au copii de crescut şi o să-ţi suporte nişte toane de isterică, sau poate au rate la bancă şi atunci ca să nu-i urmărească creditele, o să-ţi spună cît de minunată eşti, că nu-l costă nimic, dar asta nu înseamnă că te va respecta, dimpotrivă. Vrea linişte şi pentru liniştea lor o să mănînce rahat. Mai greu e cu artiştii. Că ăştia au principii mai mari decît chiria lor şi la o adică s-a dus buhul că trebuie să fie puţin neliniştiţi ca să scrie/picteze/deseneze/compună bine. Sigur, nu e nimic mai fals, dar, revenind… cum spuneam, această situaţie nu spune nimic despre angajaţi, dar spune foarte multe despre angajator. Dacă i-ai lua la scuturat pe unii, oho… Oricine care ar vrea să se angajeze într-un nou loc de muncă ar trebui să facă următorul lucru: puţină investigaţie printre foştii angajaţi, sau chiar printre cei (încă) angajaţi. Sunt oamenii fericiţi, relaxaţi, le zîmbeşte chipul cînd aud de patron sau le îngheaţă sufletul cînd intră pe uşă? Sunt liberi să vorbească, să aibă idei, le sunt ascultate ideile sau e unu care decide pentru toţi şi crede el că-i mai bine aşa?

Mă rog… Asta într-o societate ideală, fără crize şi crizaţi.

Da, dar pe asta o facem tot noi. Sigur dacă nu vrem să ajungem cu toţii guvernaţi ca-n filmul acela “Idiosincracy” numai de neaveniţi, ca să nu spun idioţi. E vina noastră că le permitem asta. Important este însă să le permitem doar o dată şi apoi să ne învăţăm lecţia. Că am ajuns în situaţia asta pentru că le-am permis de mai multe ori şi atunci nu trebuie să ne mirăm că avem probleme. Eu nu mă mir că mi s-a întîmplat neplăcerea cu Corintul, fiindcă fusesem deja avertizat şi primisem semnale de la ceilalţi desenatori, dar n-am vrut să le ascult. Ştii cum e, pînă nu ţi se întîmplă şi ţie, crezi că toţi ceilalţi au o problemă.

eduardCum intri în Noul An. Cu datorii sau fără?

Ca orice artist care se respectă… cu datorii, bineînţeles.

Ce crezi că-i lipseşte societăţii româneşti în momentul de faţă din punct de vedere cultural?

Exact asta. Cultura.

Dar faci parte din ea.  

Şi tu. Nu te văd mai mulţumită decît mine.

Nu ştiu nici un artist mulţumit în România, deşi sunt sute de mii de artişti fericiţi în alte părţi. Cine zice că e mulţumit sau are succes în România minte ori a acceptat nişte compromisuri greu de imaginat. Ori e începător. În fine… La ce lucrezi acum?

Acum am luat o pauză. Doar ce-am fost bătut crunt într-un club de nişte gorile care nu suportă artiştii. Dar asta e altă poveste. Să le luăm totuşi pe rînd, că nu mai terminăm niciodată. Hahaha…

Aşa-s poveştile. Fără sfîrşit.

Auzi, dar nu mă laşi şi pe mine să-ţi pun o întrebare?

Hai.

Tu cum intri în Noul An. Cu datorii sau fără?

Ce-i asta, întrebare retorică? Bineînţeles că intru cu datorii. Ca orice scriitor care se respectă. Ba chiar duble. Că sunt şi jurnalist.

Perfect.

Hai la mulţi ani.

Hai.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :