Relațiile toxice

În toată activitatea mea, am întîlnit multe situații în care copilul unei familii are nevoie de consiliere din diverse motive: este furios mereu și își agresează colegii, este prea timid și nu vorbește cu nimeni, nu mai învață, nu este atent etc.
De cele mai multe ori, în astfel de situații cea care vine să ceară ajutor este mama. Și îmi explică faptul că nu s-a schimbat nimic în familie, dar copilul se comportă diferit, așa, deodată, fără niciun motiv. Practica m-a învățat de-a lungul anilor că nu iese fum fără foc. O schimbare de comportament are întotdeauna cel puțin un motiv la bază. Deseori, părinții trăiesc într-o relație toxică, bazată pe minciuni, agresivitate, manipulare crezînd că nu au de ales sau, mai rău, că stau împreună pentru copil.
Pentru ca un copil să fie bine, el are nevoie de un ”cuib” stabil în care să existe înțelegere, afectivitate, comunicare, iubire, armonie. Un ”cuib” încărcat de tensiune, violență, certuri, abuzuri, va deveni instabil și, în consecință, imposibil să fie un mediu în care copilul să se simtă protejat și iubit. Abordăm săptămîna aceasta un subiect sensibil, dar, din păcate, prezent în multe familii din țara noastră: relațiile toxice între părinți.
De ce acceptăm și, mai ales, tolerăm un soț abuziv? Ce efect are o relație toxică asupra copiilor?

Foarte multe soții acceptă un soț violent, abuziv verbal, emoțional sau fizic “pentru binele copiilor”. Îi este bine unui copil să trăiască într-un mediu încărcat cu certuri, violențe și abuz? Cu siguranță, nu. Nu doar că acest mediu toxic le va face rău copiilor, dar îi va și învăța că așa ceva este normal și le va afecta starea emoțională pe termen lung.
Tații care își abuzează copiii au, în general, un lucru în comun: furia. Găsesc motive de furie din orice și o varsă asupra membrilor familiei: soție, copii. În felul acesta, astfel de tați au sentimentul că ei dețin controlul și nimeni nu le poate judeca acțiunile, comportamentul. Un copil abuzat de propriul tată va fi în permanentă stare de alertă, anxios, se va simți “bun de nimic”, va considera că nu merită să fie iubit și protejat. Este copilul care va obține note mici, va abandona studiile și, foarte probabil, va deveni la rîndu-i abuzator. Este copilul care, cel mai probabil, va comite infracțiuni, care nu își va putea îndeplini obiectivele și care va considera că toți oamenii sunt răi.
Cum protejăm copiii în astfel de situații? Viitorii adulți vor avea permanent trecutul ca reper și nu îl vor putea schimba, pot doar să îl accepte și să schimbe ceva pe viitor, dacă vor cere ajutor specializat.
Iată cîteva sugestii pentru a evita sau a ieși din relații toxice:
Stați de vorbă cu partenerul/partenera de viață și decideți dacă veți continua sau nu relația;
O relație toxică nu va face bine copiilor! Dacă nu vă puteți schimba comportamentul, dacă nu veți cere ajutor pentru a vă repara relația, este mai bine pentru toți să o încheiați;
Nu acceptați o palmă. Cu siguranță va urma și alta și veți ajunge să credeți că o meritați;
Cînd acceptați un partener abuziv, veți “încuraja” involuntar copiii să accepte la rîndul lor în viitor un partener abuziv;

Copiii se vor dezvolta emoțional mai bine doar cu un părinte, decît cu doi părinți care se ceartă și/sau au un comportament violent asupra lor;
Nu ezitați să cereți ajutor! De obicei, partenerii abuzivi sunt manipulatori, vă vor convinge că nu veți putea face nimic fără ei și chiar vă vor amenința. Este o situație foarte des întîlnită și are efecte majore asupra vieții copiilor și asupra dumneavoastră;
Copiii nu ne aparțin, ci sunt doar în grija și responsabilitatea noastră! Este necesar să le arătăm iubire necondiționată și să încetăm să exercităm orice formă de control asupra comportamentului lor;
Iubiți-vă copiii și atunci cînd nu fac ceea ce vă doriți, ei sunt unici!
Pentru majoritatea copiilor, relațiile toxice sau abuzive reprezintă o sursă de stres, tristețe și confuzie. Alegeți ca, măcar de dragul copiilor, să vă transformați relația toxică și conflictuală într-una sănătoasă ori să îi puneți capăt.
Dacă părinții sunt bine, copiii sunt bine. Aveți grijă de relația din cuplu, hrăniți-o cu înțelegere și iubire!
Fiecare copil merită să fie iubit, protejat, crescut și educat într-un mediu sănătos. Fiecare om merită o relație sănătoasă și este responsabil pentru alegerile pe care le face.


Să vă fie cu folos!

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :