Relații reparate, refăcute, reconstruite

relatii reparateEpoca postmodernă, anii fast forward pe care îi trăim cu toţii acum, ne aduc pe lîngă nenumărate posibilităţi în care poţi să îţi trăieşti viaţa, un singur obstacol: posibilitatea de a alege. Obstacol?! Da, de cele mai multe ori liberul arbitru înseamnă asumare, înseamnă decizie, înseamnă azi mai mult ca niciodată, viteză de reacţie. Nu intrăm cu subiectul în zona de carieră, deşi se impune şi acolo o dezbatere, ne limităm la ce au adus oportunitatea şi liberul arbitru în zona relaţională.

Statistic vorbind şi fără să fac cercetare prea departe, dacă în clasa copilului cel mare din 26 de cupluri de părinţi, 22 sunt divorţaţi pot să mă gîndesc că avem cel mult două căsătorii la un divorţ, în (ne)fericitul caz în care oamenii se mai căsătoresc. Cel mai adesea se vede cu ochiul liber că, dacă tinerii adulţi aleargă după carieră în multinaţionale, adulţii mai maturi trăiesc crize existenţiale şi visează să redevină ceea ce visau cînd erau mici. Cu toţii pun oricum tema căsătoriei în stand by, pentru mai tîrziu sau niciodată, pentru cînd vor fi obţinut ceea ce îşi doresc şi pentru cînd vor fi siguri că va fi pentru totdeauna.

Între timp, cuplurile de căsătoriţi ajung din ce în ce mai mult la tribunal sau la notar, dacă au apucat cumva să semneze contractul de căsătorie.

Totdeauna necunoscuta din această situaţie este copilul. Şi revine mai obsedant ca niciodată întrebarea, “ce e mai bine pentru copil?!” Unii îşi asumă dorinţa de a lua viaţa de la capăt şi a-şi da o nouă şansă, alţii îşi asumă relaţia aşa cum s-a transformat şi consideră că viaţa de cuplu nu se opreşte odată cu iubirea pentru celălalt.

crappingPentru cei care consideră că a rămîne în interiorul unei relaţii care nu funcţionează ca iubire, avem astăzi veşti bune! Sau mai degrabă, vorbim despre partea bună a acestei alegeri. Lucrurile nu sunt aşa de tragice. Sfîntul compromis sau sfînta concesie, dacă sună mai moral, iau locul marilor iubiri tulburate de negurile vremurilor şi pot deschide noi orizonturi atît celor doi părinţi, cît şi copiilor care s-au născut pe vremea cînd cei doi se iubeau şi îşi jurau să se facă fericiţi unul pe celălalt pînă la adînci bătrîneţi.

Avantajele rămînerii într-o relaţie, dacă femeia şi bărbatul sunt suficient de maturi şi echilibraţi încît să-şi transforme relaţia de iubire într-una de prietenie şi respect sunt multe. Ei pot să-şi continue viaţa păstrîndu-şi standardele la care sunt obişnuiţi, apoi fiecare va avea cea mai bună dădacă pentru copil atunci cînd nu vor fi acasă, copilul nu va trebui să suporte frustrările a doi oameni care se urăsc şi să se întrebe dacă este vina lor, ci va creşte alături de doi oameni care se respectă şi se înţeleg şi au ales să rămînă împreună chiar pentru ei înşişi. Cei doi nu mai trăiesc angoasa socială a singurătăţii, în plus se vor bucura de dulcea răzbunare a bătrîneţii cînd vor ascunde placa celuilalt într-o bucată de brînză sau îi vor pune ace în pampers. Desigur, dacă cei doi sunt încă îndrăgostiţi sau dependenţi de sex, vor putea să-l consume ocazional în afara casei şi apoi să discute despre asta, relaţia lor devenind complicitară în acest sens. În plus, gîndul că nu vor trebui să suporte şosetele şi tot domesticul unei alte noi relaţii sau singurătatea neagră a sfîrșitului de viaţă, le va da celor doi relaxarea să-şi trăiască viaţa aşa cum le-a fost dată, iar copilului înţelepciunea să înţeleagă că iubirea nu durează o veşnicie, că alternativa nu trebuie să fie neapărat ruperea unei relaţii şi că dacă ai ceva mai multă minte şi mai puţine orgolii, viaţa poate chiar să meargă înainte fără să mai aruncăm aşa uşor relaţiile la gunoi.

to do whatDesigur că să poţi face asta, trebuie să ai încredere că nu îţi mai iubeşti partenerul, dar că încă îl respecţi şi îi doreşti binele, trebuie să nu simţi că te închizi într-o relaţie ca într-o închisoare şi, mai ales, trebuie să te asiguri că rămîi un model pozitiv pentru copil, iar el să nu fie singurul motiv pentru care ai acceptat concesia cu tine şi compromisul unei relaţii, ci ai făcut-o pentru tine în primul rînd. Uneori o doză sănătoasă de egoism asumat  te salvează de multe experienţe angoasante pe care nu îţi doreşti să le trăieşti.

Poate de asta japonezii lipesc cănile valoroase de ceai cu praf de aur, unele lucruri devin mai frumoase după ce se rup şi e mai bine să le păstrezi chiar și așa. Refăcute. Reparate. Reconstruite.

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :