Recomandarea acestei ierni – Eric Emmanuel Schmitt

SchmittFără prea multe cuvinte de introducere, trebuie să vă vorbesc despre Eric-Emmanuel Schmitt. Este un scriitor extraordinar, care mă fascinează cu simplitatea lui inteligentă, cu optimismul extraordinar, cu critica fină care ascunde o filozofie proprie bogată. Nu este întîmplător faptul că există înţelepciune în toate textele sale. În 1986 tînărul Schmitt obţinea doctoratul în filozofie cu lucrarea de dizertaţie „Diderot şi metafizică”. Diderot este menţionat şi în alte lucrări ale sale, este un punct de referinţă. De la acesta spune că a învăţat „libertatea şi virtuţile îndrăznelii”. În 1997 îi dedica eseul „Diderot şi filosofia seducţiei”.

Pe autorul lui „Oscar şi Tanti Roz”, „Copilul lui Noe”,” Secta egoiştilor”, „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri” sau „Pe cînd eram o operă de artă”, „Partea celuilalt” sau „Evanghelia după Pilat”, „Concert în memoria unui înger” (premiată cu Goncourt la secţiunea nuvele),  şi multe altele, l-am descoperit vara trecută şi, aşa cum fac cu cei de care mă îndrăgostesc la prima citire, am continuat să citesc volum după volum. Îl admir pentru că vorbeşte despre copilăria sa amintindu-şi că a citit „În căutarea timpului pierdut” în hamac în grădină (genul meu de prieten:). Îl invidiez pentru că trăieşte într-un castel vechi  la o fermă în afara oraşului, că tot ce îi este vital se rezumă la masa de scris şi canapeaua extensibilă. Printre lucrurile sale favorite: mirosul de lavandă, pâinea, florile şi apa care curge.

oscar-si-tanti-rozLe Figaro l-a numit: cel mai talentat autor contemporan. Ateu de cînd se ştie, botezat din convenţie, Schmitt îşi descoperă credinţa tîrziu. Căutarea credinţei emană din poveştile sale, dar sunt evidente în piesele de teatru.

Pentru mine cărţile lui Schmitt înseamnă lectură de plăcere, pentru simţul estetic. Îmi pune inteligenţa la încercare fără să mă sfideze şi nu încetează niciodată să mă surprindă în mod plăcut. Are o tehnică narativă simplă, frază scurtă, alcătuită din sintagme accesibile oricui. Temele şi motivele sale sunt complicate şi te ţin în alertă. Întrebări vechi de cînd lumea îşi găsesc răspunsul prin jocul personajelor rupte parcă din realitatea imediată. Chiar şi atunci cînd ficţiunea sa merge spre basm, aşa cum se întîmplă în „Pe cînd eram o operă de artă”, argumentele cu care construieşte firul narativ, felul în care îşi compune, descompune şi recompune eroii, le justifică veridicitatea acţiunilor şi traseul. Eroii săi se transformă şi o dată cu ei se transformă şi percepţia cititorului asupra lor. Nu te poţi plictisi, nu îţi doreşti să ajungi la final. Te întrebi mereu ce va fi, dar savurezi fiecare cuvînt, fraza, pagină. Te convinge că poate exista un artist nebun, corupt, lacom, care să transforme un om într-un obiect. Te convinge că ai putea vedea asta undeva aproape de tine. Ştii că nu e posibil ca Oscar să-şi trăiască viaţa în cîteva zile şi totuşi o trăieşti aievea împreună cu el.

Oscar_si_Tanti_Roz_007Cărţile sale sunt bestseller-uri.  În 2001 Eric primeşte titlul de „Chevalier des Artes et des Lettres”, titlu pe care îl onorează şi cu următoarele sale volume. Piesle sale de teatru sunt jucate pe cele mai importante scene ale lumii. La noi îi puteţi vedea pe Marius Manole şi Oana Pellea întrupîndu-i pe Oscar şi respectiv Tanti Roz.

Vă recomand pentru această scurtă vacanţă să începeţi cu „Oscar şi Tanti Roz” sau „Cea mai frumoasă carte din lume şi alte povestiri”, ale căror recenzii le puteţi găsi curînd pe blogul meu.  Pentru că le vei citi cu sufletul la gură şi în timp record, fiindcă nu poţi să dormi fără să afli ce se întîmplă pe următoarea pagină, pentru că atunci cînd termini rămîi sub vraja poveştii un timp, pentru că sunt poveşti care îţi trezesc propriul umanism şi te lasă cu un zîmbet sincer pe buze. Fiindcă Eric-Emmanuel Schmitt este convingător şi te obligă să-ţi pui întrebări asupra propriei vieţi, fiindcă poţi să înveţi  viaţa o dată cu personajele sale. Cred că mai departe de dorinţa de a se exprima artistic, EES împărtăşeşte prin intermediul poveştilor sale propria viziune despre viaţă fără să fie intruziv. Stilul său este totdeauna aproape de suflet, fiindcă se adresează mai mult sufletului, chiar dacă, în final, mintea este cea care îi judecă povestea.

Vestea cea bună este că preţurile volumelor sale sunt accesibile şi majoritatea celor menţionate sunt de găsit prin librării. Pentru mine urmează „Libertinul” (premiat cu trei Molière) şi „Vizitatorul”.

O iarnă colorată cu poveşti vă doresc!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :