Pragul psihologic

 

Aşadar, datele “problemei” fiind expuse cu toată sinceritatea în jurnalului de acum două săptămâni, am decis că să mă învârt în cuşca propriilor limite. Sunt conştientă că dietele-miracol nu există şi ca “pilulele minune” de slăbit sunt nişte utopii sau, mai mult, un adevărat hazard pentru sănătate. Aşa că am început lupta cu propria-mi greutate încet, sănătos şi sistematic. Am numit prima săptămână drept săptămâna psihologică a curei mele de slăbire.

Iată, am realizat câţiva paşi în direcţia celor 55 kilograme pe care vreau să le afişez aici la începutul verii. Paşii de mai jos pot părea micuţi pentru omenire, dar sunt uriaşi pentru mămica din mine.

Primul pas: am lipit pe frigider o poză de acum doi-trei ani în care afişez greutatea dorită şi perechea cea mai cool de jeanşi pe care o deţin şi în care mai intru doar trei sferturi azi.

Când soţul a îndrăznit să-mi spună: “Dar, draga mea, nu eşti grasă, eşti frumoasă, apetisantă chiar”, l-am rugat să mă ajute să-mi pun jeanşii preferaţi, ca să-i demonstrez contrariul. Am intrat în ei până puţin mai sus de genunchi, după care ne-am transformat în cascadorii râsului. Eu icneam şi mă opinteam în strânsoarea materialului, el trăgea cu toată forţa de betelie, într-o încercare disperată de a-mi îndesa fesele în turul pantalonilor. După ce pielea din zona greu încercată mi-a devenit roşie ca racul, ne-am lăsat păgubaşi. “Dar, baby, eşti frumoasă, acum ai şi tu “carnita” pe tine, eu tot sexy te văd”, a mai îngăimat bărbatul meu o consolare în timp ce eu am aruncat cu năduf pantalonii peste maldărul celorlalţi în care nu mai intru. I-am răspuns ţâfnoasă:“Darling, cărnița aia e sexy doar în capul tău, pe burta mea ea tremură ca un jeleu, iar trei sferturi din garderobă trebuie dusă la cutia de “donaţii” din piaţă (celălalt sfert constă în rochiţe de gravidă şi vreo două-trei bluze şi perechi de pantaloni achiziţionaţi, în disperare, postnatal, cu menţiunea “le port doar câteva luni până intru, din nou, în hainele pre-maternale”)

A tăcut. Normal, pe el îl gelozește toată lumea pentru că mănâncă orice, oricât, oricând, prăjituri, torturi, cărnuri şi prăjeli şi are aceeaşi greutate (IDEALĂ!) de la douăzeci de ani. Şi au trecut 13 ani de-atunci.

Pasul doi: mi-am sunat membrii familiei casa le comunic decizia cea mare, dar şi în speranţa de a mai “culege” câteva încurajări pozitive. Ce-am primit în schimb:

Tatăl (vitreg): “Dar de ce vrei să mai slăbeşti? În sfârşit nu îmi mai era teamă că te ia vântul pe sus, pe stradă…” Evident, no comment din partea mea.

Mama: “Draga mea, ai grijă să nu te îmbolnăveşti, oricum nu ştiu ce-ţi veni, greutatea ta actuală este greutatea ideală a altor mămici care au zeci de kilograme în plus, nu doar câteva, ca tine…” Îi înţeleg grija şi iubirea de mamă, ei da, în sfârşit acum înţeleg! Nu mi-aş “sabota” sănătatea pentru că grija mea primordială rămâne copilul. De aceea am şi decis să pierd doar două kilograme pe lună şi nu toate şapte, dintr-o lovitură.

Mătuşa mea: “Dar eşti mai frumoasă aşa, mai “împlinită”, mai “împănată”, îţi stă bine, eşti chiar “picantă” acum”. Hmmm, mi se pare mie sau chiar a descris butoiul cu murături? 

     Sora mea: “Nu te mai lamenta, ci treci la abdomene. Nu zic că eşti grasă, chiar arăţi ok pentru o proaspătă mamă, dar sunt impresionată că, deşi nu ai timp liber deloc, vrei să găseşti o modalitate de a fi “fit” din nou. Îţi trimit un stepper pneumatic, un aparat de abdomene numai bun de folosit când te uiţi cu fetiţa la desene animate şi un DVD cu un program yoga care va face minuni din trupul tău, dacă îl vei utiliza…” În schimb, mi-a mai sugerat să-i trimit toţi jeanşii mei cu eticheta încă ataşată (că am şi de-ăştia, nepurtaţi, şi ea ştie, bandita!). Ea ar intra în ei, aşa că târgul a fost încheiat.

O amică, mamă “suferindă”, ca şi mine, de niscai kilograme în plus: “Dacă te apuci de alergat pe sub geamul meu, chem poliţia şi îţi pun interdicţie pe stradă. Ca şi eu vreau să slăbesc, dar n-am nici timp şi nici voinţă. Nu mă mai deprima şi tu cu dietele. Apropos, vrei o centură d-aia cu cinci viteze, care, cică, topeşte grăsimile de pe abdomen?” N-am vrut-o. Ca o folosise şi ea vreo două luni şi nu topise nici un strat de pe“Miss Bacon”, cum duios, poetic îşi alinta ea burtica.

Pasul trei: Vizită la medic pentru a cere un set complet de analize (pas necesar în a elimina temerile cauzate de tiroida mea dereglată după naşterea copilului).

     Pasul patru: Golirea frigiderului de alimente şi semipreparate “nesănătoase” (deşi, prea multe nu erau, mai ales că, de când copilul a început diversificarea mâncăricii, mai tot ce cumpăr este organic) şi umplerea lui cu salate, fructe şi legume din belşug, carne de pui slabă şi fără piele şi iaurturi degresate. Pâinea o cumpăr de la o brutărie veche de când lumea care foloseşte numai ingrediente organice şi făină biologică. Mă costă triplu, dar să sperăm că treptat voi putea mânca mai puţină decât de obicei sau chiar voi renunţa la ea. Cum voi “combina” alimentele e o altă poveste, o poveste despre care voi scrie aici şi de care sper să mă ţin în condiţiile în care, de când sunt mama, am mâncat numai pe apucate.

În plus, recunosc, am cam devenit “coşuleţul de resturi” al fetiţei, mâncând ce rămâne de la ea din castronel, ciugulind de pe instrumentele casnice folosite la prepararea hranei ei sau înfulecând că o sălbatică te miri ce, noaptea, când, în sfârşit, treburile s-au mai terminat şi copilul s-a culcat. (Să nu-mi spuneţi că nu vă recunoaşteţi în partea asta a povestirii.)

     Pasul cinci: Un carneţel aşezat strategic pe bufetul de bucătărie în care notez tot ce mănânc şi deschiderea acestui jurnal care sper să mă ţină pe linia de plutire şi să mă impulsioneze să nu mă dau bătută în lupta cu kilogramele.

                    Pasul şase: Mai mult “sexy time” cu soţul. Ştiaţi că treizeci de minute de sex ard 85 de calorii sau mai mult? Poate nu e mult, dar 42 de sesiuni sexuale de câte o jumătate de oră vor arde 3570 de calorii, mai mult decât suficient pentru a pierde o jumătate de kilogram. După ce i-am comunicat această descoperire soţului, nu e de mirare că a luat fetiţa în braţe şi parcă-parcă l-am auzit, aşa vag, spunându-i la ureche: “hai la joacă, draga mea, că mami e ocupată să o ia razna”.

Razna nu am luat-o, încă, dar aşternuturile noastre au fost mai fierbinţi săptămâna aceasta, dacă mă înţelegeţi şi pe mine… Dacă trebuie sport, atunci sport să fie.:)

Aşadar, psihologic, sunt pregătită să slăbesc, acum, să înceapă…”distracţia” adevărată! Asta dacă nu câştig la loto şi apelez rapid la o liposucţie! De unde atâta noroc?

Până se întâmplă minunea… stay healthy, stay fit!

foto: de Roxana Sturzu

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :