Pozele care se șterg… în timp

28De ceva vreme trăiesc într-o semi-realitate în care totul este permis. Până și așteptarea este fermecătoare.

Se pare că norocul m-a cam ocolit în ultimul timp. De când m-am despărțit de Radu nu am mai întâlnit bărbatul pentru care să merite să mai fac o încercare. Prietenii s-au zbătut în a mă ajuta să-mi găsesc o ”partidă bună”, dar în zadar. Am avut câteva tentative de a ieși la o cafea, două, dar totul s-a sfârșit la prima înghițitură. Bine că nu m-am înecat.

Într-o zi, printr-o conjunctură, pe neașteptate, a apărut un ”el” în viața mea.

Foarte simpatic, foarte haios, dar care o fi povestea lui? De ce este singur? Ce dramă mai ascunde și omul ăsta? Știu deja că nimeni nu e perfect.

În mini-vacanța ce am petrecut-o mai mult cu el decât cu prietenii ne-am aruncat ca orbii într-o aventură neobișnuită. În viața mea nu am văzut niște ochi mai albaștri și mai frumoși ca ai lui, un accent ciudat care îi dădea un aer aparte, două brațe puternice în care să te pierzi, iar finețea mângâierilor te băgau în păcat fără să-ți dai pera mult timp de gândire.

Prima atingere m-a făcut să tremur de dorință. Nu reușise nimeni până atunci să-mi activeze această latură. Mă descopeream uimită. Auzisem pe la altele că tremurau sub anumite atingeri, dar credeam că e vrăjeală. Uite, dom`ne, chiar era adevărat. Simțeam cum ard,  aveam frisoane, ce să mai, l-aș fi aruncat pe podea chiar acolo de față cu toți prietenii. Mi-am înfrânat pornirile animalice, că-mi mai rămăsesem totuși un neuron intact, și am amânat puțin inevitabilul.

Nu mai voiam să aștept pera mult, voiam pur și simplu să fiu în brațele lui, să-mi așez fruntea capul pe pieptul lui, să-i simt trupul lipit de al meu, să-l sărut peste tot, iar el să se supună. Să-i spun ”dezbracă-te, nu suntem decât noi doi, restul nu contează”. Valuri de căldură mi-au cuprins tot corpul, îmi era din ce în ce mai greu să-i înfrunt privirea albastră. Cred că am spus cele mai stupide cuvinte din viața mea, ceva fără noimă firește.

În sfârșit am luat un taxi, nici măcar nu-mi păsa unde mergem, pur și simplu m-am aruncat în brațele lui. Eram încă șocată de simțirile mele. Mă simțeam ca o zeiță care se întrupase în cea mai mizerabilă femeie.

perleCând am ajuns la el acasă nu am avut prea mult timp la dispoziție să gândesc că ”el” deja își cuibărise fața între coapsele mele fierbinți, moment în care ne-am dezbrăcat de toate prejudecățile din lume. Fiecare atingere mi-a provocat mii de șocuri electrice până la epuizare.

Au urmat câteva zile nebune, nebune, nebune… Am trăit atât de intens una dintre cele mai extravagante fantezii ale mele, după care ne-am despărțit.

Acum sunt cam jenată, oare am făcut-o de oaie? Oare am fost eu? Sunt fericită, zăpăcită, extenuată, îndrăgostită. Visam să se întâmple așa ceva, dar el?

Suntem în fotografia noastră pe care o deteriorează timpul, suntem chiar atunci, la poalele și pe vârfurile munților, pe marginea prăpastiei.

Iubitule, îmi place Alifantis, dar pe Bacovia l-am adorat în liceu, te pup, îmi fac bagajele să plec într-o vacanță exotică. Poate îți trimit o poză.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :