”Povestiri de pe Pămînt” – Daniela Marin

product_thumb”Povestiri de pe Pămînt” este una din acele cărți-popas de care nici nu știi că ai nevoie pînă n-o citești. E ceva ce nu se poate povesti, de parcă n-ar fi. O carte rostită de o voce nepămînteană, venită din acel spațiu magic dintre vis și trezie, dintre magie și reverie. Nu trebuie să faci nimic altceva decît s-o asculți și s-o lași să te conducă unde vrea ea, unde are ea chef. O voce gravă și jucăușă, cînd serioasă, cînd pusă pe șotii. Și de fapt, asta îți lasă impresia, că în călătoriile sale, această entitate jucăușă stă de vorbă cu tot felul de oameni, iar unii întreabă: ”Cine ești tu?” și răspunsul: ”Tu ce crezi?” ”Nu cred nimic. Nu știu nimic. Nu m-am mai întîlnit cu așa ceva”, îi răspunde cel ce-și spune Necredinciosul. (p. 35)

Nepământeanul nostru (sau ar putea fi nepământeana – entitățile sunt unisex) răspunde la întrebările Dependentului, Supreveghetorilor, Bolnavului, Necredinciosului, Curentatului (ați ghicit sunt titluri de capitole și personaje) ca și cum s-ar juca de-a baba oarba, dar clar cu intenția de a-i face să-și răspundă singuri la întrebări.

”Da` voi de ce nu învățați să pescuiți? V-ați obișnuit să vi se servească peștele pe masă, gata prins, gata curățat, gata preparat! Osu` la treabă, dacă vrei pește!” (p.28)

Cartea este construită sub formă de dialoguri spirituale, între această să-i spunem Voce Nepămînteană și anumite personaje străbătute de tot felul de nelămuriri, dileme și nehotărîri, dar în același timp pot fi citite și ca dialoguri în oglindă. Știți, ca atunci cînd vorbim cu noi înșine, ne certăm sau ne cocoloșim. Oricum s-ar citi, răspunsurile vin singure de la cel care știe să-ți pună întrebarea corectă. Pentru că aici e tot secretul. Întotdeauna îți găsești răspunsul dacă ți se pune întrebarea potrivită, iar Daniela Marin știe să pună mereu întrebarea potrivită, indiferent de situație, și să te facă să găsești răspunsul pe care nici nu-l căutai, sau cel de care nu aveai nevoie. Aveai și nu aveai. Adică aveai, dar de unul care să te mintă în continuare, nu de un răspuns care să te trezească. Și-atunci e tot o chestiune de alegere. Dacă vrei să te trezești sau să dormi în continuare în papuci pufoși ai spiritului. Dacă vrei să dormi, o să te burzuluiești cînd găsești un răspuns neconfortabil, dacă vrei să te trezești, ei bine, vei avea o epifanie, indiferent de tonul în care ți se transmite răspunsul de care ai nevoie.

”Că de-aia vi s-a îndoit coloana vertebrală la toți, slugilor! Că nu știți decît să vă plecați capu`n deșeuri! Hai, roiu`! Vîslește mai departe, c-acuși vine vremea să te întorci în țărînă. Măcar s-o înnobilezi și tu cu vreun gram de înțelepciune! Arrivederci!

– Să te ia naiba de nebun cu stelele tale cu tot!

– Lasă, măi, rămîi tu cu deșeurile, eu nu mă supăr!” ( p.28)

Apoi mai sunt scrisorile de la finalul cărții: scrisoare pentru o prietenă, pentru un prieten, scrisoare pentru tine, pentru el și scrisoare pentru maestru, mici eșantioane de înțelepciune și lecții care nu se vor a fi predate, ci lăsate parcă în părăsire, ca niște mesaje în sticluțe aruncate în ocean, numai bune să fie găsite de căutătorii de comori.

Iar tu, cititorule, dacă ești un astfel de căutător, ei bine, tocmai ți-am dat un pont, un link și ți-am arătat o ușă ”precum apăsarea clanței uneia dintre ușile viitorului. Dincolo de fiecare ușă există un scenariu care ne așteaptă… ” (Scrisoare pentru prieten, pag 148).

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *