Poveştile lui Gyuri: Aventurile lui Chilli Ramirez

pozacarteNu poţi să scrii poveşti pentru copii dacă nu ai un suflet de copil. Este condiţia necesară (şi m-aş avînta să spun şi suficientă, dar aş exagera) pentru a-ţi veni ideea unei cărţi pentru copii. Mai e nevoie de inocenţă, inteligenţă, inspiraţie şi imaginaţie. Şi dacă mai vrei şi cu tot dinadinsul să-ţi impresionezi fiica, atunci apar în lumea editorială nişte aventuri şoriceşti şi motăneşti în serie, semnate de Ioan Gyuri Pascu.

Primele două astfel de poveşti: “Chilli Ramirez şi buletele de caşcaval” şi “Chilli Ramirez şi Motanul Descălţat” au fost lansate ieri, 13 august (o zi deloc nefastă pentru acest prim volum) la a 5-a ediţie Gaudeamus Mamaia.

Scrise într-un stil tonic, amuzant şi ilustrată tot de copii (Iarina, fiica lui Gyuri şi prima care a ascultat primele versiuni ale acestor aventuri, este una dintre ilustratoare, iar Anastasia, care are doar 11 ani, este cealaltă ilustratoare). Spun tot de copii, pentru că pe Ioan Gyuri Pascu nu avem cum să-l vedem altfel decît (tot) ca pe un copil (mai mare) care cîntă, interpretează (cartea are şi un CD în care poveştile sunt interpretate şi acompaniate la chitară chiar de Gyuri). Proiectul acesta a fost atît jucăuş şi relaxant, încît nici editorul cărţii, Daniela Marin, nu s-a putut abţine şi şi-a împrumutat vocea personajelor feminine: Chillita şi Ronţita.

100_4873A ieşit din această colaborare jucăuşă o carte minunată pentru copii făcută de copii (mari şi mici). De la formatul prietenos al cărţii pînă la desene, “Aventurile lui Chilli Ramirez” este o mică bijuterie. Nici n-ai spune că ilustraţiile sînt făcute de copii fără experienţă în domeniul ilustraţiei de carte pentru copii, pentru că se pot alinia lejer la standardele internaţionale ale oricărei edituri pretenţioase. Nu intru acum în subiectul şi mai delicat al discuţiei “unde ne sînt valorile”, că nu mai termin de scris însemnarea aceasta, spun doar atît că ne sînt la îndemînă, atît de aproape, şi că ne trebuie ochi de vulture să le descoperim.

Pentru fanii artistului Ioan Gyuri Pascu sigur nu este o surpriză că acesta s-a jucat şi cu “copilul” din el şi “l-a lăsat” să se exprime literar. Personalitate complexă, cantautorul, compozitorul, umoristul şi scriitorul Ioan Gyuri Pascu a făcut trecerea lejer de la muzică, şlefuire de cuvinte şi stări de spirit (este la a patra sa carte după „Viaţă, Adevăr, Lumină”, „În căutarea Armoniei” şi „Gîndirea – copilul realităţii şi creatorul iluziei”) către una din cele mai grele literaturi: proza pentru copii.

Îţi trebuie inteligenţă să păstrezi inocenţa copilăriei intactă, indiferent de vîrstele critice (sau nu) ale maturităţii. Şi o anumită rezistenţă, dacă nu chiar revoltă, la cotidianul acesta absurd care copleşeşte pe toată lumea cu impurităţile lui, dar mai ales pe artişti.

Oricum ar fi, sperăm ca aventurile acestui şoricel mexican să aibă un destin frumos şi să continue (aşa cum, de fapt, ni s-a şi promis) pentru că imediat după lecturarea acestei cărţi chiar simţi nevoia să dai pagina şi să ţi-l mai imaginezi pe Chilli Ramirez făcînd viaţa grea motanilor cu tumbele şi năzdrăvăniile lui.

Cartea cu CD o (mai) puteţi găsi cu reducere la Gaudeamus Mamaia pînă pe 15 august (cînd se încheie tîrgul) la preţul de 28 lei, iar după tîrg o puteţi comanda de pe site-ul editurii Cartea Daath, la preţul de 32 lei.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *