Poveștile copilăriei, recitite după 24 de ani

Moto: ”Ajutor de-ți dă un tovarăș, fără să aștepte să-i ceri/Primește-l: puterea în mănunchi dă iureș avan” (Rudyard Kipling – Cărțile Junglei)

O carte bună e povestea unor vieți, unor idei și sentimente, atît de profunde și autentice, încît pot deveni exemplare pentru cititorul tînăr. Imaginația copiilor – zicea un mare poet romantic spaniol – este asemenea unui cal năzdrăvan, iar curiozitatea lor este pintenul care îl fugărește prin lumea celor mai îndrăznețe proiecte. Pentru vîrsta copilăriei, imaginația este un vulcan de aspirații și laboratorul în care se prepară spiritul iscoditor, curiozitatea creatoare, marile ”de ce”-uri ale copiilor.

Unul dintre visătorii cei mai îndrăzneți, confirmat de știință a fost Jules Verne. Povestitor remarcabil, înzestrat cu o inepuizabilă fantezie și cu un spirit de observație foarte dezvoltat, Jules Verne a dominat copilăria multor generații. Cine n-a dormit măcar o dată cu eroii lui în gînd? Cine nu cunoaște lumea stranie și ireală a misteriosului ”Castel din Carpați”? Cine n-a călătorit ”Cinci săptămîni în balon” sau n-a făcut ”ocolul pămîntului în 80 de zile”? Cine n-a pornit în căutarea căpitanului Grant, alături de copiii acestuia?

Pe pămînt cu zone îndepărtate și exotice, în pîntecele pămîntului, în adîncul plin de taine al apleor, în cosmosul nestrăbătut pe atunci decît de zborul păsărilor, pe suprafața lunii unde fantezia a ajuns înaintea lui Neil Armstrong, Jules Verne a dat frîu liber gîndirii și visului treaz.

Un alt visător cunoscut în întreaga lume prin cărți ca: ”Inocenții în străinătate” (1869), ”Prinț și cerșetor” (1882), ”Un yankeu la curtea regelui Arthur” (1889), scriitorul Mark Twain este autorul a două romane ce și-au confirmat de-a lungul timpului dimensiunea universalității: ”Aventurile lui Tom Sawyer” (1876) și ”Aventurile lui Huckleberry Finn” (1884).

Utilizînd cu multă forță sugestivă posibilități oferite de bogăția limbajului vorbit din Middle West, Mark Twain, alături de Walt Whitman în poezie, este considerat creatorul unui model care a eliberat literatura americană de tutela europeană (de expresie engleză) și de experiențele artificiale ale unui romantism întîrziat.

Universul celor două romane are un pronunțat caracter autobiografic. Oscilînd între nostalgie și ironie bine disimulată, scriitorul se eliberează însă, de-a lungul textului narativ de tutela autobiografului, atît de evidentă în primul roman, lăsînd personajele să-și urmeze propria lor traiectorie existențială, generînd – mai ales prin Huckleberry Finn – una dintre cele mai convingătoare figuri ale literaturii americane.

În ”Aventurile lui Huckleberry Finn” este vorba de un adolescent care se maturizează, urmînd împreună cu fluviul, marele drum al cunoașterii. Prin amplul spațiu acordat călătoriei cu pluta pe apele legendarului Mississippi, fugind din calea unor experiențe dramatice personale și îndreptîndu-se spre altele, Huck Finn cunoaște și trăiește întregul registru de tare ale omului american care contribuie la formarea caracterului său: violența și cruzimea, furtul și impostura, mizeria și gloria, sublimul și ridicolul, mîndria și umilința, libertatea și sclavia.

Evadînd din mijlocul naturii pentru a se elibera de tirania convențiilor provinciale și de cea a unui tată brutal și alcoolic, adolescentul ajunge să înțeleagă mai bine lumea oamenilor. Se știe că o corabie învinge mai ușor valurile mării dacă poartă o greutate. Așa se întîmplă și cu Huckleberry Finn: greutățile ce le întîmpină îi vor face mai ușor drumul și mai sigură lupta împotriva valurilor întîmplării.

Tot în literatura universală pentru copii găsim poveștile fraților Grimm și cele ale lui Hans Christian Anderson. Diferența dintre unele și altele este ca de la cer la pămînt. Cenușăreasa e una din acele fete care așteaptă și speră la o viață mai bună, la un prinț frumos, puternic și bogat și dacă se poate cu toate calitățile morale pe care numai ”omul moral” al lui Kant le poate avea, un prinț care vine să le smulgă din sclavie, din sărăcie, din cenușă sau, pur și simplu, din plictiseală.

De altfel, biata Cenușăreasă suferise mult: spălase, călcase, măturase, cîrpise, făcuse de mîncare, corvezi de nedescris pentru o femeie. M-am întrebat mereu în copilărie: de unde avea putere fata asta să rabde nedreptățile mamei ei vitrege și ifosele surorilor vitrege? Cine a învățat-o umilința? Și de ce trebuie să fie răsplătită la sfîrșit pentru asta? Sau, prin extrapolare: Oare mama era și ea o Cenușăreasă că era gospodină în casă?

Mai întîlnim motivul maltratării fetei de către mama vitregă în Albă-ca-Zăpada, un personaj care poate fi dus de nas mai repede ca Pinocchio, sau motivul răbdării fără sfîrșit în Cele 12 lebede. După cum e lesne de înțeles, nu m-au înduioșat așa-zisele suferințe ale Cenușăresei, sau morțile repetate ale Albei-ca-zăpada, dar mi s-a strîns inima cînd sirena aceea nefericită s-a prefăcut în spumă de mare, după ce întorcînd spatele familiei sale și-a sacrificat graiul și nemurirea pentru o iubire imposibilă. M-a înduioșat destul și ”fetița cu chibrituri”, uitată de toți în prag de Crăciun, care a căutat puțină căldură sufletească în flăcările iluzorii ale unor bețe de chibrit. Poate pentru că erau povești mult mai apropiate de realitate.

Nu caut nicidecum să anulez valoarea unor povești care și-au avut ecoul în lumea întreagă și au încîntat sufletele atîtor copii. Vreau doar să subliniez că dacă ar fi să le vorbesc copiilor mei despre vise le-aș povesti despre micuța sirenă, varianta de poveste scrisă de Anderson, și despre ”fetița cu chibrituri”, pentru că ar stîrni în ei multe întrebări și i-ar face să fie curioși despre viață, despre suferință, despre iubire și durere, apoi le-aș sădi în suflet curiozitatea despre călătoriile lui Jules Verne și pofta de viață și aventură a personajelor lui Mark Twain.

(primul eseu scris pentru materia ”Literatura pentru copii” – care exista în programa colegiilor pedagogice acum 24 de ani)

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :