Portrete de primar (partea a II-a)

100_5400Caravana de la Cumpăna a fost o altfel de bătaie de cap. Deja la vremea cînd s-a pus problema de Cumpăna începusem să anticipez răspunsurile lipsite de transparență ale celor din primării. Se răspundea greu la telefoane, la mailuri, la faxuri. În partea astalaltă, în redacție, era tot mai greu să faci rost de bani de benzină pentru deplasări. Așa că atunci cînd am sunat-o pe dna Gâju să-și prezinte primăria și să răspundă tirului de întrebări lansate de 4 moderatori de data asta (Lavinia Siclitaru, Sonia Enache, Silviu Calotă și Enache Tușa) a răspuns atât de prompt că m-am și speriat. Da, cum să nu, vreau să veniți! Haoleu! Un primar care se vrea filmat.

Dar mai aveam două zile să-nceapă filmările și nu primisem încă lista cu invitați, adică numele lor. I-am specificat destul de clar că MAXIM 10, pe listă însă (atunci cînd a binevoit să fie trimisă pe mail) au ajuns 38 de nume și cu primarul 39. Mi-am dat seama că urmează ceva după ce-am primit răspunsul că n-a ajuns mailul meu la ei în primărie că nu era curent. Fază la care mi-a sărit instant muștarul că mai erau două zile și nu știam pentru cine ne pregătim atît și-am spus-o pe un ton răstit: doamnă, dar duceți-vă undeva unde este curent și verificați mailul ăla odată! Că chiar nu-mi imaginam să-și desfășoare nimeni activitatea în primăria aia din Cumpăna la lumina lumînărilor în timp ce mailul meu aștepta de 3 zile un răspuns. În fine, vine lista. Bucurie mare, se ține emisiunea. Da, dar cum, erau de 4 ori mai mulți invitați și deja ăilalți făceau 13-14 cu benzina pe capul meu (a, da, că mai era și ”Telefonul de noapte” și Zully trebuia dusă acasă ”ca vedetele” cu mașina – big broblem).

Cumpana_Mariana_Gaju_01Noroc că primar Gâju era cunoscută ca mare figură, nu puteai să te superi deloc pe ea, nici cînd făcea dezacorduri gramaticale, nici cînd o mai lua așa prin păpușoi cu declarațiile. Avea ea așa farmecul ei de matroană. Și se mai și îmbrăca într-un fel anume plus tona de parfum aferentă numai bine să-ți mute nasul din loc, chiar dacă era de calitate. În orice caz, într-o viață paralelă aș fi văzut-o lejer cîntînd pe la nunți și clămpănind din niște castaniete plus o floare roșie prinsă-n păr. Dar eu sunt scriitoare îmi pot imagina orice. În viața de-acum, e doamna primar, iar într-o friguroasă sîmbătă de noiembrie 2013 Caravana a poposit în Cumpăna, localitatea cu trotuare fără borduri. Nu vorbim de trotuarele din centru, adică de pe strada principală, ci cele de pe ”străzile” adiacente. Am pus străzile în ghilimele pentru că, de fapt, erau niște tranșee. Știu, pentru că era să-mi rup mașina pe-acolo, cînd am dus-o la final de Caravană pe Sonia acasă. Dar cine n-a fost atunci în emisiune? Toată lumea. Președintele Clubului Înțelepților, un turc în etate (care a și adormit, pentru că era puțin surd și nu auzea prea bine, așa c-a tras un pui de somn în mijlocul emisiunii, pînă cînd l-a trezit cu un cot un consătean atunci cînd i-a venit rîndul la vorbit), inspectori, psihologi, profesori de română, pînă și ofițerul stării civile, care se ocupa, desigur, cu demografia orașului, crescători de prepelițe și crescători de animale, afaceriști, preoți, hogi și bibliotecara, medicul și comandanții de poliție, și am găsit-o acolo pînă și pe fosta cea mai bună prietenă a mea (pe care am avut-o pînă la vîrsta de 26 de ani cred), era consilier de imagine pe-acolo.

Retrospectiv vorbind și din perspectiva celorlalte caravane care au urmat sau care ar fi trebuit să urmeze, să știți că am apreciat această mobilizare de forțe. Uite, na, o primăriță care ține la oamenii ei, nu contează că-i mai ia așa la ”trei păzește” uneori, cînd vin oamenii de la tv (mai ceva ca ăia de la Minolta) echipa trebuie aliniată, prezentată, trezită din somn sau ștearsă de praf, dar să dea dracii în ei dacă nu-și prezintă proiectele, mai cu ghionturi, mai cu înghițituri de noduri din gît. Brava la ea!

Dacă între timp s-au pus și bordurile alea și s-au făcut și tranșeele, e ceva, deși zvonurile zic că nu, ceea ce nu mă miră. Dar eu de-atunci n-am mai călcat în Cumpăna, mai ales că nici pizza de la restaurantul de peste drum n-a fost cine știe. Echipa de filmare chiar a simțit nevoia să se retragă într-o ceva care nu era nici crîșmă, nici bar, și să comande ceva de mîncat și de băut, fază la care cîțiva s-au uitat pieziș la mine că n-am fost în stare să aranjez potolul de după filmare. Am înțeles perfect foamea din glandă după 6-7 ore de filmare, că doar și eu eram în aceeași oală cu ei, însă ultimul lucru pe care mă gîndesc vreodată să-l fac e să fiu gazdă în curtea altuia. Și cum mie cînd mi-e foame, mănînc, n-aștept de la alții, chiar m-a scos din sărite că cineva (fie chiar și o singură persoană) a avut tupeul să se supere că nu m-am gîndit ȘI la catering. (Aici ar trebui o discuție separată despre diurna de deplasare – o chestie care s-a pierdut pe parcurs, ca și salariul). Iar asta poate să-nsemne altceva.

100_5407Caravana de la Agigea. La Agigea, moderatori au fost Lavinia Siclitaru, Silviu Calotă și Valentin Coman. Primarul-gazdă: Cristian Maricel Cîrjaliu. Aici am așteptat destul pînă să se strîngă invitații, dar asta a fost nimic în comparație cu ce s-a întîmplat la Cogealac, dar încă n-am ajuns acolo. Deja de la Agigea încolo discursurile invitaților au început să semene pînă la derută, indiferent că erau din Agigea sau Techirghiol. Cu mici excepții, așa că de-acum încolo n-o să mai punctez decît excepțiile. Au fost emisiuni care nu s-au remarcat prin nimic ieșit din comun, așa că uneori mi-am concentrat atenția doar pe cazurile sociale cărora caravana le ducea cîte ceva de-ale gurii, cîte ceva de îmbrăcat sau rechizite pentru copii, dar pînă să-și primească aceste pachete, stăteam de vorbă cu copiii. Vă vine să credeți că ajunsesem să-mi dau seama de ce bun primar este cineva în funcție de cazurile sociale pe care le găseam acolo? Și după 40 de Caravane ajung la concluzia că o administrație bună iese în evidență imediat după felul în care-și tratează cazurile sociale și după cît de bine este pusă la punct asistența socială. Dacă un primar nu se remarcă prin felul în care administrația lui are grijă de cazurile cele mai vulnerabile, atunci prin ce?

100_5453Pe Cîrjaliu chiar nu-l mai țin minte. Ce-a zis, ce-a realizat, ce-a făcut. În schimb, m-au impresionat copiii, care ne-au și dansat, iar apoi după spectacolul lor s-au lipit de Lavinia și n-au mai vrut să-i dea drumul. Ei erau foarte încîntați de camere, de cabluri, de microfoane, iar pentru ei Lavinia era o zeiță. Ei erau copii de la Centrul de zi din Agigea, copii orfani sau semi-orfani. Am vizitat centrul după filmare și chiar am fost plăcut impresionată, nu semăna a cămin, ci a locuință primitoare, caldă, cu desene pe pereți executate de alți copii, mai mari, mai talentați, o cameră numai de joacă, paturi curate cu cearșafuri curate și o sală de mese foarte curată, iar doamnele care aveau grijă de ei erau foarte dedicate.

La Saraiu avem o primăriță – Dorinela Irimia. Prima doamnă cu pălărie și cu o vorbă domoală, dar fermă. N-au fost probleme cu mailurile și nici n-au existat sincope în comunicare, ceea ce este mare lucru în ziua de azi cînd, deși se poate comunica foarte ușor cu toată tehnologia asta, de fapt, oamenii chiar nu știu cum să comunice.

100_5651Iată, un exemplu. ”Pentru a face lucrurile cît mai bine, vă cerem părerea în legătură cu așezarea meselor în cămin” (Era vorba de aranjamentul pe scenă al invitaților, scaune, mese, culoarea cortinei). Ajunși în punctul acesta, ne amintim instant de Caravana de la Cernavodă, de fătuca de la comunicare și cum se învîrtea ca o găină zburătăcită printre invitați, neștiind ce trebuie să facă, sau de mailurile de la Cumpăna care nu ajungeau că nu era curent (aiurea!). A fost foarte frig la Saraiu, și asta ținem minte. Am tremurat în sala Căminului cultural cum n-aveam să mai tremurăm așa decît la Cogealac (unde a fost recordul de tremurat în grup). Mi-a plăcut de primărița de la Saraiu, n-avea nimic ostentativ, ca cea de la Mihail Kogălniceanu, nici nu se înfoia așa ca o tirană precum cea de la Cumpăna. Era totul moderat, iar oamenii din echipa ei nu erau nici speriați, nici servili. Era în atmosferă un respect reciproc între lider și oamenii lui. Așa cum îmi imaginez că trebuie să fie o echipă. Țin minte că acolo erau probleme cu medicul localității, care, spre deosebire de alți medici, a avut curajul să spună cu ce probleme se confruntă în comunitate. Tot acolo am cunoscut o fetiță oarbă, a cărei mamă cerea ajutorul oricui ar fi putut s-o ajute ca fetița ei să-și recapete vederea. A fost pentru prima dată cînd cineva așa de mic, de plăpînd, de zîmbăreț și de orb, mi-a pipăit fața. De-aceea, cred, pentru mine Saraiu a rămas așa, ca o gură de aer proaspăt. Între atîția primari care voiau să dea pe dinafară fie de aroganță, fie de viclenie, fie de ”frumusețe”, a fost pentru prima oară cînd în sfîrșit, în ciuda frigului, m-am relaxat. Uite că mai sunt și oameni care știu ce fac, care recunosc unde au probleme și care caută soluții, fără să li se pară că fac astfel ceva ieșit din comun.

Zully Mustafa

După ce am lucrat în presă mai bine de 20 ani, dar și ca profesoară de franceză și engleză, timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului și călătoriilor. Am publicat cărți pentru copii, am avut rubrici în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. În prezent, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici. Dacă ai de gînd să comentezi, fă-o civilizat și doar dacă ai ceva de spus. Dacă nu, așteaptă-te la un răspuns pe măsură și ia viteză.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 5 aprilie 2019

    […] Portrete de primar (partea a 2-a) că bat alegerile la ușă și numai bine să căscăm ochii) […]

Comentează :