Portret de dăscăliță

 

 Interviu cu Sorina Eftimi

Fişa de post: Cadru didactic

– 35 de ani, de 16 ani învăţătoare
– Grad I, inspector-metodist de 2 ani
– Învăţătoare acum la Şcoala nr.6 din Medgidia
– Mama adoptivă a unui adolescent de 16 ani
– Ore şi ateliere de pictură la Colegiul Naţional Ataturk
– 120 de spirite încălzite şi educate cu dragoste

“Visez că drumul vostru-n viaţă
Să fie neted şi uşor…
Nicicând să vă pătrundă ploaia,
S-aveţi al ciocârliei zbor
Şi veselia rândunicii
Suflet – ca apa de izvor,
Pe frunte “cinste” vă stea scris,
Să vă-mpliniți al vieţii vis!
Cu dragostea ce doar părintele o are,
V-a scris a voastră-nvățătoare.”

          Sorina Eftimi crede că este un om ca toţi ceilalţi “care încearcă să treacă frumos şi discret prin viaţă, luptându-se cu gândul că niciodată nu a făcut tot ce i-a stat în putere”. Femeile precum Sorina nu vor realiza niciodată pe deplin dimensiunea acţiunilor lor. Mai întâi, trebuie să spun că am tras ceva de ea ca să obţin acest interviu. Unul dintre motive era că nu i se părea că viaţa şi profesia ei ar reprezenta vreun anume interes pentru public. Un alt motiv era că nu reuşea să se aşeze la masa de lucru şi să vorbească despre ce face din lipsă de timp. Da, ştim că vi se pare ciudat că tocmai o învăţătoare nu are timp. Am insistat pentru că, dimpotrivă, eu cred cu tărie că ar trebui să le ridicăm statui acestor oameni care-şi fac datoria zilnic la catedră şi nu abdică dintr-o slujbă prost plătită, într-o Românie destul de crizată. De asemenea, ştiu că este foarte simplu să cârcoteşti când nu ai cea mai vagă idee despre ce înseamnă această muncă titanică, extraordinar de delicată şi de cele mai multe ori, în punctele ei esenţiale, invizibilă. Dar mai bine s-o lăsăm pe Sorina Eftimi să vorbească.

Ştim cum este privit învăţământul primar din afara sistemului. Majoritatea crede şi că „nu se mai face carte ca înainte”, că învăţătorii sunt tot mai slabi pregătiţi (liceele pedagogice s-au desfiinţat), sunt tot mai puţine tinere motivate să aleagă profesia de învăţătoare, fie din pricina salariului mic, fie din pricina modelelor ostentative pe care le promovează televiziunea. Cine a mai rămas în învăţământ?

Să încep prin a spune că “m-am născut să fiu învăţătoare”. Poate sună a clişeu, însă chiar aşa e. Trec peste amintirile cu păpuşi înşirate pe pat “că la şcoală” sau cu iniţiative de a-i ajuta pe ceilalţi prin pauze, copil fiind. Cred că aşa au făcut cândva toate învăţătoarele. Altfel,cum să devii dascăl, dacă nu te-ai dezvoltat şi cultivat în spiritul acestei idei? Acum privesc cu totul altfel. Profesia aceasta a devenit raţiunea mea de a trăi. Dacă într-o zi nu aş mai face asta, eu nu aş putea face nimic. Am fost avantajată de soartă pentru că am suferit prea puţin sau deloc din cauza problemelor materiale (pe care le cunoaşte toată lumea), susţinută fiind financiar mereu de cei apropiaţi mie. De aceea, cred, am reuşit să pătrund cu adevărat în miezul acestei nobile ocupaţii, fără să fac din ea un colac de supravieţuire. Nu mi-e foarte uşor să îi înţeleg pe cei care renunţă la învăţământ. Sunt sigură că au motive întemeiate, pornind de la leafa lunară, care e atât cât e, până la nepotrivire.

Care sunt satisfacţiile tale că învăţătoare? Ai urmărit evoluţia foştilor elevi? Eşti mândră când afli că cei mai mulţi au ales calea bună?

E cunoscută vorba “aşa va învaţă la şcoală?” Eu nu-mi doresc vreodată că elevii mei să fie astfel întrebaţi. Datoria mea pe acest pământ e că ei să lase pe unde trec adânci semne de bună-cuviinţă, înţelepciune şi purtare. Dacă ei, elevii mei, vor reuşi să facă asta, înseamnă că eu mi-am împlinit menirea. Îmi iubesc elevii. Cel mai mult am suferit atunci când m-am despărţit de prima mea promoţie. Eram tânără şi pătrunsă de spiritul datoriei. Învăţasem şi crescusem odată cu ei. Se spune că cei care scriu o poezie îşi înălţă o treaptă spre rai. Atât de mult am suferit de ideea despărţirii, încât am scris atunci singura mea poezie. Simţeam că trebuie să le rămână ceva mai presus de amintiri şi lucruri. Ceva nobil, care să mă reprezinte şi care să le aducă aminte de mine peste timp. Mă pot mândri că pot dedica aceste versuri celor peste 120 de suflete pe care le-am avut până acum în grijă. Primii mei elevi sunt acum studenţi. Unii dintre ei au devenit părinţi, eu am încredere că am contribuit cât de puţin la desăvârşirea lor. De atunci au trecut aproape 12 ani, dacă nu chiar mai mult.

Cât timp investeşti zilnic pentru pregătirea la ore?

Dacă spun cuiva că ziua mea de lucru începe la 8.00 (trezită fiind de la 6:30) şi se sfârşeşte puţin după ora 22.00, rămâne surprins. Că doar eu sunt o învăţătoare. Câtă vreme vor fi oameni devotaţi la catedră, oameni interesaţi de evoluţia elevilor lor, oameni dornici să se perfecţioneze şi să inoveze, speranţă este încă vie. Pot afirma că acest lucru se întâmplă. Am întâlnit, fireşte, şi persoane care mi-au stârnit controverse, lângă care am pierdut mult timp încercând să le determin să priceapă că au un rol foarte important şi că, decât să nu şi-l asume aşa cum trebuie, mai bine să renunteProfesia asta nu este pentru oricine. Încerc să folosesc ceea ce ştiu şi în favoarea mea. Împreună cu sora mea, Cristina, profesor de limba engleză avem un after-school.

Acolo îmi petrec după-amiezele: acolo îi ajut pe copiii din familiile prea ocupate să îşi rezolve temele, să lucreze suplimentar şi să socializeze. Mai sunt evenimentele culturale de la care nu pot lipsi, concursurile şcolare la care participă elevii mei, activităţile extra-scolare, atâtea şi atâtea.

Ce înseamnă să fii învățător-metodist?

De doi ani sunt metodist al Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanța. Prin activitatea mea, susţin colegele tinere (cele începătoare, care nu au încă gradul de definitivat în învăţământ, sau cele care doresc să se perfecţioneze) prin sfaturi, idei, sugestii şi, cel mai important, prin inspecţii la ore. E frumos să mergi în inspecţii. Atunci este momentul în care iau pulsul sistemului (urban sau rural) şi observ că lumea se dezvoltă şi evoluează, în ciuda părerii multora care cred că învăţământul românesc e în colaps. Am avut şi noroc. Selectată fiind să lucrez într-o echipă valoroasă, într-un proiect susţinut de Phare, am devenit formator. Încerc să transmit altora ce am învăţat şi am descoperit în timp, având profesori aleşi, cu mare dăruire. Când entuziasmul din inima mea se contopeşte cu cel al cursanţilor mei, sau reuşesc săi înflăcărez şi pe ei, mă simt cu adevărat împlinită. Cursul pe care-l ţin este despre adaptarea curriculei la nevoile individuale ale elevului. Mi-e mai mare dragul să descopăr că dragii mei cursanţi, cadre didactice care aleg să îşi petreacă sâmbăta şi duminica învăţând, sunt dornici de nou, fac introspecţie asupra activităţii lor şi îmi scriu că orele petrecute împreună nu au fost timp pierdut!
Am avut până acum peste 350 de cursanţi, cadre didactice, profesori, învăţători şi educatori din tot judeţul. Mi s-a părut că nu fac suficient, că trebuie să mă implic şi mai mult. Lucrez cu elevii nou-inființatei clase de viitori educatori în orele de practică pedagogică.

Care este profilul psihologic al dascălului din zilele noastre?

Să fii dascăl înseamnă, după părerea mea, să fii unealta lui Dumnezeu, pe care El, creatorul tuturor,o foloseşte să îşi definitiveze lucrarea. Înseamnă să dai dovadă de atâta înţelegere, răbdare, devotament, altruism, spirit de sacrificiu încât să te angajezi că tu, omul, vei putea să duci pe umerii tăi povara generaţiilor următoare. În urmă cu câteva luni, invitata fiind la postul de televiziune locală am primit o ofertă de colaborare din partea directorului. De atunci am săptămânal sau bilunar o emisiune pe teme culturale. Aşa îmi încep week-end-ul, nu pot spune că aşa sfârşesc săptămână, deoarece uneori am formările cu cadrele didactice, cele de care vorbeam mai devreme. Şi fiind absolventa a Colegiului de Institutori, specializarea desen, am orele de pictură într-un colegiu din oraşul meu. În rest, sunt un om ca toţi ceilalţi…

Nota redactorului:

Nu ştim cum sunt ceilalţi oameni, cât de mult îi definesc profesiile lor, dacă s-au născut sau nu pentru ele, nu ştim nici încotro se îndreaptă învăţământul românesc, de-aici, de departe, pare că se prăbuşeşte totul… Sunt vremuri mizerabile. Nu grele. Grele au fost dintotdeauna pentru cadrele didactice. Acum sunt împuţite… Şi încă multe altele se coc la foc mocnit pe holurile Inspectoratelor Şcolare cu directive precise de mai sus. Pe aşa o vreme de restrişte, existența cadrelor didactice şi orice iniţiative trec neobservate.

Nota bene:

Salariul unui învăţător în România, în funcţie de vechime şi grade este între 700 şi 1100 lei. 

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

4 răspunsuri

  1. Dan spune:

    O fi salariul unui invatator de 1700 de EU, dar si painea e 2 EU. Adica 80.000!!! Pune la noi franzela la 80.000 si sa vezi ce iese! Nu conteaza salariu, ci raportrul dintre salariu si preturi. Ca daca ai in buzunar 80 de lei si cumperi ceva de 1 leu esti bogat. Daca ai in buzunar 80 de lei si cumperi ceva de 79 de lei esti sarac.

  2. cristi spune:

    Este salariul intre 700 si 1100 ron, dar sa nu uitam sa trecem la cheltuieli, transportul! La scolile din mediul rural multi profesori sau invatatori sunt navetisti. Transportul costa 30-400 / luna. Daca primarul e fost tinichigiu, fost tractorist sau fost sofer pe Aro-ul, fostului C.A.P. … nu va deconta naveta. Educatie de calitate, COSTA! Intamplator o cunosc pe Sorina. Rar poti gasi o pesoana atat de dedicata meseriei, cu atat de multa creativitate si atat de multa dragoste pentru elevii ei. Felicitari

  1. 26 iulie 2012

    […] Sorina Eftimi e prezentatoarea emisiunii culturale de la Alpha Tv Medgidia și m-am mîndrit cu ea aici, cînd i-am făcut portretul de dăscăliță. […]

  2. 2 februarie 2014

    […] însuşi, care nu găseşte soluţii viabile pentru profesori. Vă invităm să recitiţi interviul de-acum 3 ani şi jumătate pe care i l-am luat Sorinei Eftimi, actualul director al uneia dintre cele mai bune şcoli generale […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *