Petruța Șerban – femeia-fântână cu vise și versuri

rămîn

nu mai fug
pentru că nimeni nu poate
să-mi pună sechestru 
pe fîntîna cu vise

de cer nu poţi prinde nimic

aşa că rămîn

nu mai fug
decît umbra mea desculţă
pe care o las în faţă
ca să nu calce din greşeală
peste mine

 Cine e Petruţa Şerban 

Cine să fie? O tipă care s-a născut uşor, într-un 1 Octombrie cu soare şi brumă multă. A început să citească pe la doi ani, iar la trei distra musafirii părinţilor citind din ziare şi cărţi. La patru ani scria de mînă şi de tipar, desena şi socotea. Clasa întîi a fost una cu plictis pentru că nu îi mai oferea nicio provocare. Dintr-a doua, a început să ia şcoala în serios, a mers la liceu, apoila Facultatea de Geografie, numai pentru că nu a ştiut că în anul acela erau doar “doi pe loc”la Facultateade Filologie din Cluj, unde şi-a dorit să fie studentă. A fost desenator tehnic la o fabrică din Tîrgovişte, apoi au urmat mulţi ani de muncă în Editura Corint, unde făceam cartografie și redactare pentru atlase şi colaborări cu alte edituri din Bucureşti şi din ţară.

Cum se împacă geografia cu poezia?

Aş folosi un timp trecut, de genul: cum s-a împăcat geografia cu poezia. Păi… s-au împăcat bine. În şcoală scriam poezie şi mergeam la olimpiadele de Geografie unde luam premii. Apoi, în facultate, Geografia nu m-a mai lăsat să fac poezie, dar am iertat-o repede, pentru că prin ea am trăit un gen nou de satisfacţie creatoare: cartografie şi redactare pentru atlase, manuale şi auxiliare şcolare. Apoi munca cu cărţile, printre cărţi. După plecarea mea dela Corint în 2007, geografia nu a mai intrat în sfera preocupărilor mele decît foarte puţin.  

Poezia tehnoredactării

Ei, cu tehnoredactarea e o altă poveste. N-o să crezi poate, dar tehnoredactarea chiar are poezia ei. Există un balet al imaginilor şi-al cuvintelor. Îl priveşti, asculţi muzica pe care se fac piruetele şi se nasc alte imagini, alte cuvinte. Merg aproape mînă-n mînă. Mi s-a întîmplat de multe ori să mă opresc după cîteva pagini de tehnoredactat şi să scriu ceva. 

Cu lirismul s-a întîlnit prin clasa a IV-a. Cam dintr-a V-a a început să meargă la olimpiadele şcolare şi au venit şi primele premii literare: un loc I şi un loc II la Festivalul literar “Moştenirea Văcăreştilor” (care la vremea aceea se numea “Urmaşii Văcăreştilor”). Această aventură a dorinţei de a cunoaşte a continuat şi a fost recompensată cu alte premii la olimpiade de Limba romînă, Engleză şi Geografie. Din clasa a XI-a  a devenit membră a Cenaclului Literar al liceului, condus de profesor Minodora Platcu, cea care îi va trimite (fără să ştie Petruța) cîteva poezii la concursul naţional “Tinere condeie”.  Pentru locul I obţinut la acest concurs, premiul a fost participarea în Tabăra Naţională de Creaţie Literară şi Artistică “Excelsior”, Suceava, 1988. A fost o experienţă fabuloasă despre care afirmă fără nicio teamă că ”mi-a marcat întreaga existenţă de creator de interior”, cum s-a numit ea însăși în toţi anii care au urmat. ”Păstrez tot ce am scris în perioada de dinainte şi după “Excelsior” aşa cum păstrez şi amintirea anilor în care n-am scris nimic.”

Flirtul cu proza

Scriu şi proză. Am cîteva fragmente dintr-un roman început acum cîţiva ani, care se cheamă Gîndurile omului de ceară. N-am mai scris la el, pentru că după moartea mamei mele din 10 februarie anul acesta am început Unicul dor – Jurnal de orfană, un roman jurnal, de o adîncă introspecţie zic eu, cu personaje reale şi cu un grad de fictiv al acţiunilor lor, de sub 10%.  Ele vor urma volumelor de poezie Viaţa între paranteze drepte, Ed. Grinta, 2012 şi Poeme în zodia balanţei, care se va tipări anul viitor.

Cum e văzută poezia la noi?

Bine. Adică este văzută, căutată, citită. Uimitor mi se pare cu cîtă uşurinţă se propagă şi se consumă în spaţiul virtual, vezi Facebook, de exemplu. Ce să spun, se scrie mult şi se publică mult. Unii se străduiesc aproape ostentativ să se facă auziţi, alţii merg în vîrful picioarelor dar mă bucur că se aud „Vocile”, şi mă refer la cei despre care se poate spune că au o operă. Ar trebui, cred eu, să fim fericiţi în fiecare zi că ne sunt contemporani.

Inspirația vine de peste tot

Mmm…dacă cineva ar încerca să caute “teme” în poezia mea, nu cred că ar găsi mai mult de două: iubirea şi viaţa cu toate ale ei. Iubirea mea, care este una toropitoare, uneori calmă, alteori vulcanică, răscolitoare şi generatoare la rîndul ei de iubire, dar continuu dublată de dorinţa de apartenenţă veşnică la sufletul şi carnea Lui. Apoi viaţa, care poate fi despletită şi împletită în milioane de fire, miliarde de poveşti, fiecare o “sursă” de inspiraţie. O natură moartă căreia vreau să-i insuflu viaţă, o scenă pe care probabil unii nici nu o sesizează, o metaforă căzută în moalele capului, Dumnezeu ştie de unde, un lătrat de cîine, un lătrat de om, dureri şi multe altele, sînt tot atîtea trăiri sau puncte de plecare pentru un poem nou.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *