Petronela vrea iubire

roua spinilorCît de plictisitori îmi devin oamenii care uită că sunt vii şi se sinucid în fiecare clipă cu clişeele şi idiosincraziile lor nesfîrşite şi predictibile. Îi privesc cum căută să dea vina pe neveste, pe amante, pe copii sau pe afaceri, pe orice eveniment sau orice altă persoană din viaţa lor patetică care îi face să se simtă eşuaţi, lucrul pe care nu şi l-ar recunoște niciodată nici măcar pentru sine.

Şi uite aşa, căutînd să îngroape undeva sub preş eşec după eşec, maschează propria neputinţă în comportamente toxice împotriva celorlalţi, în mod special împotriva celor pe care se bazează că nu vor riposta niciodată. Cît de mult greşesc!

Mă uit la Petronela, o femeie atît de simplă, de bună. De pioasă.

– Doamnă, trebuie să vă spun ceva, că dacă nu vă spun, simt că explodez…..

Nu stau niciodată la intimităţi cu oamenii care lucrează pentru mine, nu ăsta este rolul meu, dar Petronela mă dezarmează cu bunătatea ei şi o las să vorbească, sperînd să termine repede…

– Sunt amorezată, doamnă! Iubesc şi mă topesc pe picioare de atîta dragoste pe care o simt la vîrsta mea (Petronela are 47 de ani). Mi-e ruşine, mă simt ca o infractoare şi în acelaşi timp mă ţin cu dinţii şi cu unghiile de bărbatul ăsta, ca de mopul meu….nu mă judecaţi, vă rog, lăsaţi-mă să vă spun.

Femeile-de-serviciu-de-la-Spitalul-Judetean-preluate-de-o-firma-privata– Ia spune, Petronelo, care-i baiu?

M-a făcut şi curioasă văduva asta pioasă care stă cu maică-sa şi îşi creşte singură fetele curăţînd mizeria din viaţa altor oameni.

– E însurat, mărturisește ea şi se face roşie ca un rac fiert.

Îmi feresc privirea ca să nu o ucid. Ce dracu, făi, Petronelo, şi tu?! îmi zic în gînd.

– E însurat, continuă ea timid, şi îl ştiu de cînd trăia bărbati-miu. Mi-e frică să gîndesc că m-am simţit uşurată cînd nu a mai fost. Toată viaţa lui m-a bătut, m-a înjurat şi m-a făcut să mă simt vinovată că exist. Nici nu mai ştiam că sunt femeie. Nu făceam niciodată amor, nici măcar sex. Mă simţeam violată de fiecare dată cînd se stîrnea pe mine. Cînd a murit, m-am simţit liberă. Apoi am început să-l privesc pe bărbatul ăsta care ne lucra în casă, .. cum să spun… ca și cum eram iar femeie. Nu ştiu ce mi s-a întîmplat, nu m-a interesat că e însurat. Nu puteam să simt nimic altceva decît dorinţa. I-am spus. I-am cerut să facă ce vrea cu mine. Şi a fost… nici nu ştiu cum să vă spun, am crezut că abia atunci m-am născut. Nu mă judecaţi, doamnă. Știu că e rău ce fac, dar nu pot să mă opresc.

– Da` nu te opri, Petronelo, am încurajat-o eu, ce-o fi , o fi, dacă îţi face atît de bine, nu te opri.

Să dea naiba în tine, Petronelo, ce curvă pioasă, pînă şi tu… Cine ar fi crezut?!

Asta îmi dă speranţă, totuşi!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 21 octombrie 2014

    […] puștani și făceau barbă din coji de semințe. Niște buratino care n-ar reuși s-o seducă nici pe tanti Petronela, care totuși e fiartă, săraca, și-ar da cu mopul 24 de h din 24 pentru o oră de amor, doar una, […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *