Peste Prut există o Românie uitată, o Românie curată

Ca să înțelegeți cu adevărat ce fac românii din Cernăuții de azi, oraș care aparține Ucrainei încă din 1774, cînd s-a produs raptul și pămînturile românești au intrat sub stăpînirea habsburgilor, va trebui să ne reamintim marile acte de patriotism care au plecat din acest centru cultural spre patria-mamă (uneori și în sens invers, dar foarte rar).

Personalitatea cea mai marcantă care a trecut prin Cernăuți și și-a luat atît de adînc zborul spre culmile poeziei (dar care și-a pus condeiul și în slujba țării sale, deranjînd atît de mult capetele încoronate și îmbuibații farisei de la putere) a fost, bineînțeles, Mihai Eminescu.

Dar poate că acest zbor atît de agitat, pasional și curajos nu și-ar fi îndeplinit pe deplin menirea dacă nu l-ar fi găsit aici pe profesorul de limba română, un dască iubit de elevi și un mare patriot, care strecura la orele lui, cu mari riscuri, amănunte despre istoria reală a poporului român. Fără Aron Pumnul, Eminescu ar fi debutat literar poate mult mai tîrziu. Profesorul l-a motivat și l-a îndrumat către poezie, prin lecturile din biblioteca sa, pe care o adunase în casa unde primea elevi români în găzduire, printre care și Eminescu.

Cînd ajungem în Cernăuți, spiritul lui Eminescu te învăluie atît de tare, că te aștepți parcă să apară de undeva de după un colț, junele oacheș și brunet, cu ochi sclipitori și pomeții înalți, cu buzunarele pline de covrigi, gata să le împartă colegilor și dornic să vorbească despre minunata lui patrie, cu o înflăcărare și un curaj inconștient pe care numai tinerețea crudă și dragostea autentică ți le pot da.

Să nu uităm nici de Ciprian Porumbescu, ale cărui studii de teologie din cadrul Institutului Ortodox de la Universitatea din Cernăuți, au fost definitorii pentru formarea lui. Face parte din societatea studențească Arboroasa, vechea denumire a Bucovinei, îi compune imnul, iar în ultimul an de seminar este ales președintele ei. O activitate care nu a fost niciodată privită bine de autoritățile austriece din cauza spiritului ei prea patriotard.

La 18 ani, în 1871, Ciprian Porumbescu participă la Putna la un eveniment în cadrul căruia se sărbătoreau 400 de ani de la zidirea Mănăstirii Putna. Aici îi întîlnește pe Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Mihail Kogălniceanu, iar Ciprian ia vioara lăutarului Grigore Vindereu și cîntă cu patos Daciei întregi.

6 ani mai tîrziu îl găsim pe muzicianul Ciprian Porumbescu ca președintele Arboroasei, acea societate formată din studenții români de la Cernăuți. Cînd în toată Bucovina se serba împlinirea a 100 de ani la alipirea la Imperiul Habsburgic, la Iași avea loc o contra-manifestație în memoria morții domnitorului Grigore Ghica. Membri Arboroasei trimit o scrisoare de condoleanțe primarului din Iași, dar actul este pedepsit de regimul habsburgic, pe care-l cataloghează ca o trădare de țară. Astfel, Ciprian Porumbescu și colegii săi sunt arestați pentru două luni jumătate într-una din celule reci și umede ale închisorii din Cernăuți, timp în care, lăsat fiind cu vioara la el, se aud doinele de jale și compozițiile lui, muzica sa făcîndu-i să plîngă pînă și pe cei mai aspri criminali închiși acolo.

Cu o astfel de moștenire spirituală, de care se mîndresc românii din Cernăuțiul de azi, nu este de mirare că au vrut să o păstreze intactă și să o transmită mai departe copiilor lor. Așa s-a înființat Școala Populară de Artă și Civilizație Românească ”Ciprian Porumbescu”, un proiect implementat pe bază de voluntariat. Astfel, părinți, profesori și copii participă la dezvoltarea acestui proiect, cu toate vicisitudinile de rigoare și cu toate barierele care li se pun în cale. Nu e ușor să fii român în Ucraina. Nu e ușor să vezi cum denumirile românești ale străzilor se schimbă, sub ochii tăi, în denumiri ucrainene. Nu e deloc ușor să primești vestea că Școala Românească va fi evacuată din spațiul pe care-l are și mutată în alt spațiu într-o stare avansată de degradare. Basarabenii însă nu s-au lăsat. Și-au pus costumele populare și au ieșit pe scenă unde au ținut spectacole caritabile să strîngă bani pentru renovarea noului sediu. Părinți și profesori au pus mîna pe bidinele și au transformat locul într-un spațiu ce poate fi folosit. Au tras tare pentru că au vrut să o redeschidă pe 15 iunie 2018, cînd se sărbătoreau 129 de ani de la trecerea în neființă a poetului Mihai Eminescu. Au reușit.

Școala de Artă ce poartă numele geniului muzicii românești ”Ciprian Porumbescu” și-a redeschis porțile pe 15 iunie anul acesta, spre bucuria copiilor din ansamblul vocal folcloric Perla, a părinților și profesorilor care vor să-și păstreze limba și obiceiurile și să le transmită mai departe.

În prezent, la această școală sunt înscriși peste 130 de copii. Există următoarele secțiuni: limba și literatură română, arta teatrului popular, istoria și civilizația românească, canto-muzică populară, coregrafie etnografică, pictură naivă, arta încondeierii ouălor, sculptură în lemn și multimedia.

Un perete întreg este acoperit de diplomele pe care elevii le-au primit de-a lungul timpului de la diversele activități la care au participat, olimpiade, concursuri, spectacole, premii-mărturii ale unei munci asidue. Cursuri de la care nu lipsește nimeni niciodată, nici profesorii voluntari, nici elevii, în ciuda conditiilor vitregi, mai ales pe timp de iarnă, cînd lipsa unei centrale electrice sau oricum ar fi, îi face pe cei din ansamblul vocal să repete cîntecele populare românești în frig, iar pe cei care pictează, încondeiază ouă sau creează măști pentru spectacole să le înghețe degețelele pe pensulele lor care fac lumea mai frumoasă, mai colorată și mai pură.

Nu se plîng. Nu simt nevoia. Pentru toți cei implicați în acest proces de păstrare a identității este atît de important că sunt împreună într-un loc anume (al lor) încît rezistă, în ciuda celor care le fac probleme, le pun piedici și încearcă să le mai taie din avînt. E o rezistență dulce-amară, un dor demn și un strigăt aproape mut către cei din patria-mamă, care pare că i-a uitat. Din cînd în cînd mai primesc invitații în România, atunci părinții le fac bagajele copiilor și îi trimit în țara-mumă să cînte pentru cei de-aici. În cîntecul lor e bucurie, dar și o urmă de deznădejde, de modestie și smerenie, pentru că chiar dacă smulg lacrimi și aplauze, nu vor mila nimănui. Vor doar să spună prin diferitele lor forme de exprimare artistică, prin sunetul glasului lor, prin dans, prin muzică, prin teatru, că sunt și ei acolo, frați mai mici, frați de sînge, cu o dragoste adîncă, de cînd lumea și pămîntul românesc. Și că din cînd în cînd ar face bine ca frații din România să mai treacă și pe la ei, pe acasă, prin bucățica aceea ruptă din inima lor. Măcar așa, pentru cîteva clipe ne vom simți din nou întregi cu toții.

Puteți urmări activitatea românilor din Cernăuți pe pagina https://www.facebook.com/centrulculturalromancernauti/

 

Zully Mustafa

Jurnalist de profesie, după ce am lucrat în presă timp de 20 ani, dar și ca profesor timp de 7 ani, m-am dedicat din 2007 exclusiv scrisului. Am scris cărți pentru copii, am avut rubrică în revistele FHM, Unica, Femeia și Playboy. Primul roman, “Strugurii s-au copt în lipsa ei”, s-a epuizat în două luni și jumătate de la lansare și m-a luat prin surprindere. Au urmat romanele “Nopți orientale” și ”Al treilea călător”. Plus altele pentru copii. De 7 ani locuiesc în Medgidia cu familia, călătoresc des, traduc pentru Pro Tv filme turcești și-mi pregătesc următoarele romane. Din cînd în cînd, mai scriu și pe aici.

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. 5 decembrie 2018

    […] început ziua cu o vizită la ”Școala populară de artă și civilizație românească – Ciprian Porumbescu” din Cernăuț… (Vă rog să citiți, pentru a afla ce eforturi deosebite fac basarabenii din Cernăuți să-și […]

Comentează :

%d blogeri au apreciat: