„Perfecţiune – însemnări despre trădare şi renaştere” de Julie Metz

perfectiune copertaSă vă mai recomand o carte, că de mult n-am mai făcut-o. E vorba despre „Perfecţiune – însemnări despre trădare şi renaştere” şi este scrisă de tipa asta, Julie Metz, o americană din Brooklyn, New York, grafic designer şi scriitoare. O poveste biografică care a ajuns best seller în 2008, cînd a fost publicată.

Faptul că a ajuns best seller spune multe despre povestea în sine (cu toate că mie mi-a plăcut stilul rece, uneori furios al autoarei, nu m-a năucit chiar aşa de tare drama), şi anume că sunt mai mulţi oameni trădaţi pe pămîntul ăsta decît iubiţi aşa cum trebuie, şi evident, aceştia vor poveşti pe care să le înţeleagă sau prin care să nu mai treacă, sau prin care să se vindece.

Istoria, oricît de cutremurătoare ar spune ăştia pe coperta 4 că este, n-are nici o relevanţă pentru milioanele de nenorociţi trădaţi în amor, sutele de milioane de infideli şi jumătate sau mai mult de planetă de dezamăgiţi. Dacă e s-o gîndim la modul rece, e vorba de o tipă al cărei soţ moare, iar după cîteva luni află ceea ce ştiau deja toţi: că a înşelat-o pe tot parcursul căsniciei, nu cu una, ci cu zeci de femei, să nu mai punem la socoteală flirturile care n-au dus nicăieri. Mortul, pînă să crape, a avut o singură mare grijă: să nu afle nevasta, pentru că, nu-i aşa, o iubea de nu mai putea! El avea nevoie de atenţie, că era şi el un scriitor de cărţi gastronomice pe care n-a mai apucat să le termine, din cauza prea multor mailuri pe care le trimitea iubitelor sale din oraşe diferite (era mai comod aşa) şi a sexului zilnic pe care îl făcea cu vecina next door, care devenise între timp un frecvent musafir al acestui cuplu (aproape) perfect, prietenie care mai era şi convenabilă din punct de vedere al alibiului sexual.

După Julie ce află toate astea, bineînţeles nu le află pe toate odată, ci treptat, chestie care duce la şocuri dese ca nişte lovituri de ciocan în moalele capului sau dacă vreţi ca nişte duşuri reci după mahmureală, proaspăta văduvă îşi ia inima în dinţi şi încearcă să priceapă ce s-a întîmplat în viaţa ei (mai exact perioada cît durase căsnicia asta, pînă cînd a avut norocul să-i moară infidelul la picioare şi s-o eliberete de minciuna şi iluziile în care trăia). Concentrată pe treburile domestice şi pe creşterea fetiţei ei, Julie n-a mai avut timp (şi undeva recunoaşte că s-a lăsat orbită) să pună cap la cap inadvertenţele din comportamentul soţului ei, cu toate că a avut destule suspiciuni şi şi-a pus întrebări cînd faptele scăpau de sub control. Însă, a avut nevoie mai mult de linişte decît de adevăr.

julie_metz1Ei bine, cartea descrie foarte detaliat mecanismele unei căsnicii construite sub imperiul minciunii şi stările prin care trece Julie (autoarea şi personajul principal, desigur) de la nefericire la panică, de la încremenire la nedumerire, de la furie la dorinţa de a descoperi adevărul, de la dragoste la ură, de la ură la iertare şi-apoi schimbarea totală a direcţiei. Julie Metz nu ascunde nimic apoi din adevărurile pe care le descoperă (grea moştenire mă gîndesc totuşi că-i lasă fiicei sale – care acum are 16 ani şi pun pariu că înţelege mai bine ce fel de tată a avut, iar el nu mai e nicăieri să se apere de furia fostei sale soţii). Ghinion, ce să zic, aşa le trebuie ăstora care mor şi mai au şi tupeul să-şi lase la vedere viaţa sentimentală.

Interesant este cu cîtă determinare vrea să-şi schimbe Julie viaţa pentru că-şi dă seama că şi-a dedicat prea mulţi ani unui escroc sentimental şi apoi începe lungul periplu al întîlnirilor cu bărbaţii (o treabă deloc simplă s-o iei de la capăt cu date-urile şi blind-date-urile la vîrsta de 45 de ani).

Julie nu ne lasă însă să-i plîngem de milă, fiindcă se comportă natural, aşa cum am vrea (sau, mă rog, cum am eu pretenţia) să se comporte orice femeie înşelată care află prea tîrziu toată povestea şi nu mai are cui să ceară socoteală decît amantelor rămase în urmă. Vine vorba la un moment dat în carte şi despre „litera stacojie”, eu fiind de modă veche încă sunt total de acord să se înfiereze cît mai multe demente care fac greşeala să se încurce cu bărbaţi căsătoriţi, chiar dacă asta ar însemna s-o port chiar eu dacă voi călca strîmb, drept, strîmb, drept… (Litera stacojie: este vorba de litera A de la Adulter pe care erau nevoite să o poarte femeile adultere, dar expulzate din mica sau marea comunitate în care trăiau. Unele sate din Franţachiar le înfierau cu fierul încins pe obrăznicături. Ce lume nebună, dom`le!)

Ei bine, vă las cu Julie Metz şi povestea ei care sper să vă ţină cît mai departe de bărbaţi însuraţi (nu e nimic fermecător la ei şi nu, nu vor divorţa pentru tine) şi de litere stacojii.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

2 răspunsuri

  1. 13 august 2013

    […] un motto pe care autoarea Julie Metz l-a folosit într-unul din capitolele cărţii sale „Perfecţiune”, dar e cam greu să te bucuri de ruine atunci cînd eşti în mijlocul evenimentelor. Poate mai […]

  2. 4 noiembrie 2014

    […] „Perfecțiune” – Julie Meltz (cu subtitlu însemnări despre trădare și renaștere) aici aveți și recomandarea de carte […]

Comentează :