Părinții de îngeri

         Un nou fenomen marca România

De prin vecini adunate

         Nu există zi în care să nu mă întîlnesc cu vreun cunoscut și să nu-și verse sacul de nemulțumiri și frustrări, de la salariul mic pînă la nesiguranța locului de muncă, de la indiferența din sistemul sanitar (durerea cea mai mare a tuturor) pînă la furturile masive pe care politicienii le fac fără nici o jenă, de la voturi pînă la acel sac, de data asta parcă fără fund în care-și bagă mîinile pînă la cot. Acel sac e buzunarul tău, ai tot dreptul să te revolți, ai tot dreptul să nu permiți unui străin să te ducă de nas, numai că în loc să oprești cumva această hoție pe față, în loc să scoți mîna altuia din buzunarul tău, tu ce faci?! Mergi la vecina la o cafeluță și vă descărcați una alteia care o duce mai prost, care a fost neîndreptățită mai mult, care are bani mai puțini, un bărbat mai afemeiat, socrii mai cumpliți, cumnate mai nesimțite etc etc. Și după ce te-ai liniștit că vecina de peste gard are capra mai rîioasă decît a ta, te întorci acasă și o iei de la capăt cu viața grea.

         Între timp, televiziunile prosperă pe seama prostiei și ignoranței altora, politicienilor oricum nu le pasă, ziariștii trebuie să-și facă norma de articole și reportaje pentru propriul lor salariu – au și ei familii (bune, proaste), ca tot omul, și probleme așijderea – , toată lumea vrea o viață comodă, fără pic de transpirație, dacă se poate să le pice para din senin, sau hai măcar un cartonaș de Bingo, spitalele se vor închide în continuare sau vor bălti în aceeași apatie, unele asistente medicale, alea care încă mai au un loc de muncă, se vor uita la tine blazate, sictirite, obosite, dar vor avea mici licăriri numai la foșnetul șpăgii cu care tot voi le-ați obișnuit, chiar dacă vi s-au reținut procentele pentru CAS. Nu ați avut curaj să le apostrofați cu duritate atunci cînd în sala de urgențe au țipat la voi că ce căutați acolo, sau ați stat ca niște floricele pe balcon, ore în șir, așteptînd un doctor care nu mai venea, un ajutor, un zîmbet, un gest de recunoaștere, puțină compătimire, o viață normală, decentă. O viață normală, decentă? Se tot vorbește despre această dorință care pare că devine utopie, un vis din ce în ce mai depărtat ca Fata Morgană. Gîndiți-vă la asta ori de cîte ori mergeți la vecini să cereți sfatul sau să vă vărsați amarurile în și mai amara voastră cafea.


             Avortul – sportul național al româncelor

          Poate cifrele vorbesc mai mult. De pildă, România e pe primul loc la decesul infantil. Acum patru ani dețineam locul 3 din Europa în categoria ”avort” după Franța și Anglia. Fenomenul acesta care nu ne face deloc cinste vine din acele avorturi interminabile de după Revoluție, cînd după o perioadă de interdicții în care femeile s-au simțit sclave ale propriului trup, nu și-au învățat lecția și-au început să-și omoare feții fără milă, ca o răzbunare a vremurilor în care nu se putea face asta și multe românce au plătit unele greșeli de tinerețe cu propria viață. Tot multe dintre ele nici acum n-au învățat că sarcina e un act de responsabilitate, nu un act criminal mascat într-un fel de opțiune liberă. În loc să-și investească timpul în propria lor educație sexuală, au preferat să-și azvîrle pruncii la tomberoanele de gunoi și să nu dea doi bani pe ei, fapt care a dus la un genocid în masă, chiar dacă vorbim doar despre copii neformați, ca să folosesc un termen delicat. Ce impact credeți c-a avut această pruncucidere asupra celor care au abuzat de ustensilele de tăiere a membrelor micuților? Puteți să faceți un simplu exercițiu de imaginație? Vă mai mirați de indiferența personalului medical? Efectul îl vedem acum, cu toții, pe propria piele și a altor mame nevinovate, care chiar și-au dorit copii. (Cînd amintesc despre avortul ca sport național mă refer la acele femei care au ales să scape de un copil nedorit ca urmare a unor relații sexuale nepotrivite, negîndite, cu bărbați ce nu le doreau nici pe ele, nici pe copiii lor, nu despre femeile care au pierdut sarcini fără voia lor).

         Chiar și acum, cînd educația sexuală – și vorbim aici de metodele contraceptive, nu despre pozițiile Kamasutra – se poate face pe tot atîtea căi pe cîte erau blocate înainte (TV, părinți, profesori, internet, reviste, ziare) avortul este o practică obișnuită a femeilor așa-zis libere și independente. Un copil încurcă. Pe vremuri de criză, un copil e o cheltuială în plus. De copii rar ne amintim, și atunci de Ziua Copilului, noi toți, ca cetățeni, nu vorbim de mamele care le cresc ca pe ochii din cap. Nu ne pasă de ei nici cînd auzim pe stradă înjurături care le-ar putea agresa urechile, nici cînd ni se pare normal să stăm ore în șir prin spitalele de urgență, nici cînd permitem școlilor să se închidă sau profesorilor să vină incompetenți la ore, că la ce salarii de mizerie mai au și aceștia doar nu avem pretenția să-și facă datoria la clasă și să le atragă atenția elevilor lor despre pericolele sociale sau despre bolile sociale. Dacă ne-ar păsa am fi cu toții mai atenți, am respecta halatele albe, cadrele didactice, am vorbi frumos pe stradă, ne-am plimba în spațiul public ca și cum ar fi ograda noastră, fără să scuipăm în ea, fără s-o disprețuim, am ieși mai des în parcuri curate și ne-am vizita mai puțin vecinii. Cu alte cuvinte, am avea spirit civic. Dar ce spirit civic să ceri unui popor care-și omoară copiii ca și cum ar fi niște fleacuri? Un popor care de altfel vrea să trăiască decent, normal, și să mai fie și respectat. Respectul vine însă din clipa în care te-ai hotărît să arunci sau nu ambalajul pachetului de biscuiți pe stradă sau în coșul de gunoi. Această măruntă alegere te îndreptățește să fii sau nu un cetățean al țării tale. Cînd n-o să ți se mai pară normale toate nesimțirile și crimele comise atunci ai dreptul la o viață normală. Pînă atunci să ne îndreptăm privirea spre alții și să învățăm de la ei.

        Por la Vida – Pentru viață!

      Să dăm totuși un exemplu. În Spania avortul fără un motiv plauzibil era interzis. După nu se știe ce decizii strîmbe guvernul lui Zapaterro a hotărît în 2010 ca Spania să intre în rîndul lumii și să-și ucidă și ea copiii, după cum se trezea cîte-una mai gravidă așa. Poporul s-a revoltat și a ieșit în stradă. Personalul clinicilor publice a refuzat să practice avortul liber. Ai citit bine. Nu vorbim aici despre acele revolte anemice ale românilor din ultimii 3-4 ani, în urma cărora nu s-a obținut nimic decît o nouă umilire a populației (cel mai bun exemplu ar fi statutul din ce în ce mai jalnic al cadrelor didactice).

         Vorbim despre o revoltă în masă, eram acolo, în mijlocul lor, cînd spaniolii au mărșăluit pe 7 martie 2010 pentru ”Dreptul la viață”. Zeci de mii de protestanți, femei, bărbați, tineri și bătrîni, adolescenți și copii au ieșit din case, ca la un semn, în centrul orașelor lor spaniole și au reușit să schimbe legea avortului, ridicînd pancarte și baloane în formă de inimă roșie pe care erau scrise cu litere stîngace Por La Vida (Pentru Viață!). A fost cea mai mare demonstrație de la protestele anti-război din 2003-2004. La ora actuală, avortul în Spania e permis doar în cazul violurilor, malformațiilor și dacă fătul pune în pericol viața mamei. Celelalte avorturi nepermise se efectuează în clinici private, costă enorm și se respectă clauzele de confidențialitate dintre mama-inconștientă și doctorul-măcelar, pentru că nici unul dintre cei implicați nu-și dorește să se afle că a avut loc o astfel de intervenție. Sunt absolut sigură că spaniolii au și ei vecini, televizoare și poate și cazuri de nesimțire, dar cînd e vorba despre drepturile lor civice au un singur glas, iar cei care nu se mulează legilor cetății devin niște paria. Și oricum sunt atît de puțini încît nu îndrăznesc să facă acte de sabotaj asupra societății pentru că tot ei le vor plăti. Scump. Cu un viitor trunchiat, ciuntit, măcelărit. Ori, unele popoare nu-și permit așa ceva.

       Organizația EMMA – mamele de îngeri aduc anual un omagiu pruncilor lor născuți fără viață sau copiilor care le-au părăsit prea devreme!

         Înapoi în țară… în tot acest mare ocean de indiferență, găsim o doamnă care ne face cinste și căreia multe i-au urmat exemplul de generozitate și inimozitate. Pe Bianca Brad o cunoaștem de pe vremea cînd, foarte tinerică fiind, ne-a fermecat pe toți cu frumusețea ei diafană și o grație ieșită din comun, calități pe care nu le mai găsești la vedetele noastre din ziua de azi, puse pe scandal și pe vînătoare de bărbați cu bani. Bianca a fost mereu activă în mass-media și a jucat în peste 15 filme precum ”Al patrulea gard de lîngă debarcader”, ”Un zîmbet de soare”, ”Domnișoara Aurica”, ”Un băiat, o fată și un trabant”, ”Modigliani” și altele, printre care un serial în Germania, în urma căruia a devenit celebră în țara lui Nietzsche, a fost fata de pe săpunul Lux, a prezentat modă pentru casele de modă românești și a rămas aceeași prezență luminoasă ca Prințesa din filmul ”Un zîmbet de soare”. Acum este pionul activ al Organizației EMMA, pe care a înființat-o la un an după pierderea fetiței domniei sale, Emma Nicole. După trei ani de activitate în cadrul acestei organizații, Bianca Brad cunoaște mai multe (prea multe!) mame care și-au pierdut copiii în condiții tragice, fie din cauza neglijenței medicilor (principala cauză), fie în urma unor accidente dramatice, fie din alte cauze inimaginabile. Organizația EMMA trage un semnal de alarmă ori de cîte ori este nevoie și încearcă să sensibilizeze populația prin evenimentele pe care le organizează, împreună cu suportul moral și afectiv al celorlalți părinți, evenimente care ar răvăși sufletul cel mai de piatră prin dramatismul, dar și sensibilitatea lor: moartea copiilor noștri, un subiect mai mult decît delicat, un subiect pe care foarte puțini vor să-l accepte și despre care și mai puțini vor să vorbească. Femeile acestea, mame de îngeri – o sintagmă superbă – au urmat exemplul Biancăi Brad și încet, încet, și-au acceptat durerea pierderii, sublimîndu-și-o constructiv și încercînd să aline și să ofere, la rîndul lor, sprijinul emoțional, altor mame greu încercate. Nu numai mame, ci și tați, că pe ei de fiecare dată îi uităm, ca și cum drama lor n-ar fi tot atît de cumplită. Acum, în fiecare an, la sfîrșitul lunii mai, Bianca Brad și ceilalți părinți de îngeri își celebrează copiii de a căror existență firavă s-au bucurat prea puțin. Cel mai emoționant moment este cel al mesajelor scrise pe baloane colorate, baloane care sunt mai apoi trimise în văzduh, de fiecare dată la aceeași oră, 18.10, către micuții care nu mai sunt printre noi.

         Pentru cei interesați de mai multe amănunte, aveți două linkuri importante aici și aici. Rugămintea mea ca om, viitoare mamă și jurnalist este ca oricine ai fi, tu cel care parcurgi aceste rînduri, să nu întorci privirea de la aceste eforturi supraomenești pe care părinții de îngeri le fac pentru ca dramele lor să nu se mai repete. Măcar informează-te, e tot ce trebuie să faci pentru început.

         Știați că…

–          O femeie însărcinată cheltuie în primul semestru de sarcină în jur de 1000 Ron numai pentru analizele de rutină? Că deși se spune că acestea ar fi gratuite, de fapt este o altă mare minciună a sistemului medical?
–          Că femeile din România sunt îngrozite de nașterea normală, un fenomen natural și cu mult mai puține riscuri decît o cezariană? De fapt, teama cea mai mare a mamelor nu este nașterea naturală. Ele preferă o cezariană pentru că cel puțin pe aceasta o pot controla, spre deosebire de nașterea naturală care este imprevizibilă, nu știi niciodată pe mîinile cărui medic de gardă nimerești, sau pe tura cărei moașe sau ce altă nenorocire se poate întîmpla, dacă fiecare individ care o asistă pe mpmică nu-și primește ”partea”.  

         Cuvînt de încheiere

        Ne găsim mereu timp și energie pentru jalnicele divorțuri ale altora! Cu durere, oroare și chiar licăriri de dispreț în suflet vedem o crasă indiferență față de viață și pîlpîirile ei enigmatice. Crime, violuri, sistem sanitar la pămînt. Ne este mult mai simplu să vorbim, decît să acționăm într-o țară în care doar banul vorbește. Șpaga. Pila. Euroii. Aurul de la gît. Cercelul din buric. Mașina de fițe de la tăticu. Nu un copil în creștere sau în suferință. Ce să mai vorbim despre copiii abandonați fără milă prin spitale, orfelinate sau prin canalizări. Lipsurile au făcut din majoritatea să umble pe străzi ca niște lupi ce suferă de inaniție, gata să smulgă, să taie, să spînzure, să jecmănească, să scuipe și să scape cu fața curată pentru un blid de mîncare sau pentru zece bani – (da, da, aceia pe care nu-i primiți niciodată la rest), pentru o funcție mai gigea, pentru cinci minute de glorie la TV. Se scandalizează lumea pentru orice înțepătură de orgoliu, dar n-ar mișca un deget pentru un semen la ananghie, atît de mult s-a schimonosit spiritul românesc. Și nici măcar nu e ceva odios în toate astea, ci teribil de trist, de amar. Un amestec de neputință și dezgust, pe care nici nu știi cum să-l primești în piept, pentru că spre deosebire de alte popoare cu simț civic, aici, pe tărîmul ăsta românesc, cîndva de basm, cîndva picior de plai și gură de rai, ei, cei foarte puțini care vor să schimbe ceva prin puterea minții și a voinței lor, ei, cei care nu dorm nopțile și-și transformă dramele în motoare de acțiune, ei, cei care vor să coloreze ceva mai mult lumea asta ternă și plină de lipsuri, ei sunt adevărații paria ai societății românești. Într-o zi vor obosi, sunt sigură, într-o zi le vor pieri ideile, puterea de muncă, motivația, surîsul, simțul umorului, forța de a merge mai departe! Pînă atunci știu că se vor ridica de fiecare dată, strîngînd alte dezamăgiri și indiferențe, sperînd pînă în ultima clipă că măcar un individ se va trezi din letargie. Unul singur! Și-apoi încă unul! Și tot așa! Pînă la cel din urmă…

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

3 răspunsuri

  1. Dan spune:

    Anii 2004-2008 – in care s-a umflat celebra bula imobiliara, simptomul ce precede orice criza mondiala precum retragerea apelor in cazul unui tsunami – au adus cu ei dorinta de imbogatire. Dorinta de imbogatire cu orice pret, dorinta de a dubla orice leu in scheme piramidale de tip FNI ori specula cu terenuri luate pe 3 lei si vandute pe milioane bune. Intr-un sat indepartat un copil al carui parinti au luat drumul capsunilor s-a aruncat de la etaj. Pentru ce au plecat acei parinti? Nevoile, spune unii. Si ce au realizat? Singura vila din sat, doua etaje, gresie, faianta si plasme in fiecare camera, o bucatarie ultramoderna in care gatea cu penseta – de teama sa nu murdareasca – o bunica cu broboada. Singura care avea grija de cei mici, parintii fiind ocupati cu fabricarea din capsuni a unei masini de teren. Lacomie, lacomie, lacomie… Criza a reasezat lucrurile. Stam mai mult cu copii nostrii, pentru ca banii nu mai sunt o prioritate. Incercam sa supravietuim cum putem mai bine, si, din moment ce vorbim de supravietuire, nu mai batem din pinteni sa acumulam faraonic fiecare moneda de 50 de bani. Traiasca si infloreasca aceasta criza minunata! Nu credeti?

  1. 29 mai 2012

    […] despre Părinții de îngeri, care și-au înălțat iar baloanele duminica trecută către îngerii lor. Asta ca să NU UIT că […]

  2. 14 octombrie 2013

    […] E.M.M.A. este prima şi singura organizaţie din România, apărută la iniţiativă Biancăi Brad, ea însăşi mămică de înger. Organizaţia vine în sprijinul familiilor care au trecut printr-o astfel de pierdere dureroasă. Sunt bineveniţi la evenimentele EMMA şi cei care nu au pierdut un copil, dar care îşi doresc să sprijine moral şi afectiv Părinţii de Îngeri. […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *