Părinți convergenți, copii divergenți

happynessIdeea acestui articol mi-a venit, recunosc, după ce am fost întrebată de câteva persoane…”hm, cum adică faci ateliere de creativitate, de ce tocmai asta, ce înseamnă mai exact?!” Şi gândindu-mă că urmează vacanţe şi aventuri cu copiii şi mulţi se plâng de drumurile lungi, de nervi şi frica de plictiseală, iată de ce un părinte creativ o să se descurce şi unul obtuz o să se umple de nervi.

Sigur, nu voi vorbi despre atelierele mele aici, ci despre ce înseamnă creativitatea şi cât de vitală este în viaţa unui om, despre faptul că există un potenţial creativ imens în fiecare copil sau adult, că la copii se manifestă iniţial neîngrădit şi apoi îi “educăm” noi să uite de ea. Eu le readuc sau trezesc la viaţă această forţă. Cum?! Cu metodele mele, evident.

Un fapt concret: adulţii au o minte convergentă, în genul aceleia care ştie să răspundă corect la testele de IQ. Majoritatea copiilor are o gândire divergentă şi poate face infinite lucruri dintr-o piatră şi un şerveţel, să spunem.

joacaPărinţii sunt exasperaţi de întrebările “ciudate” ale copiilor, de faptul că au obiceiul să “inventeze”, sau că au continuu ceva de întrebat. Sunt speriaţi de răspunsurilepe care ar trebui să le dea, uneori le ocolesc sau le evită cu “du-te la mama…” să zicem.

Cu trei copii acasă şi alte sute zilnic, trăiesc şi îmi aranjez activitatea din ceea ce spun copiii mei. Ei nu ştiu încă să se conformeze și nici nu-mi doresc asta pentru ei. Nu ştiu să mintă şi nu ştiu să complice lucrurile. Le place să se joace, chiar şi cu nervii noştri, dar niciodată nu au în minte obiective malefice cum ar fi acelea să ne enerveze special pe noi adulţii obosiţi de la muncă. Ei doar încearcă să înveţe de fiecare dată ceva nou. Experimentează cu ce au la îndemână, se distrează, acumulează.

Treptat, curiozitatea, inventivitatea şi îndrăzneala lor vor fi “educate” astfel încât să se conformeze tuturor regulilor. Ce mai contează că acele reguli nu mai sunt eficiente, că de multe ori distrug capacităţi extraordinare ale gândirii sau că aplicarea acestora are în vedere liniştea celor ce o impun, nu dezvoltarea armonioasă şi potenţarea abilitaţilor copiilor? Creativitatea, imaginaţia, poveştile, jocul toate au devenit preocuparea mea principală când am înţeles că educaţia formală nu este suficientă, că am plecat dintr-un sistem ca să pot să mă bucur de viaţă.

lag albCa să nu fac multă teorie, trebuie să înţelegeţi că da, poate uneori aveţi dreptate să tăiaţi avântul unui copil care întreabă de o sută de ori în maşină “am ajuns?! Dar cât mai avem?” Aşa este, aceasta nu este curiozitate, nu înseamnă că suntem în prezenţa unui copil care are nevoie de cunoaştere. Dar putem să îl ajutăm. Cu răbdare şi creativitate. De exemplu, poţi să opreşti 10 minute pe dreapta. Să îl iei în braţe, să îi arăţi luna şi stelele sau frunzele care doar ce aşteaptă să fie văzute. Să îl săruţi pe frunte şi să îi spui ce nerăbdător/e eşti şi tu să faci atâtea lucruri minunate odată ajunşi la destinaţie. Apoi să intri în maşină şi să îi spui că ai fi foarte curios să afli o poveste despre o pisică cu pantofi roz, că ai auzit că există una sau despre un super erou cu degete de pufuleţi, nu ştiu. Ceva ce să îi dea senzaţia că este de folos şi în acelaşi timp să îşi poată folosi energia făcând ceva şi pentru creierul lui frumos şi pentru liniştea ta.

Sau: Ai o situaţie la birou. Ia întreabă-l pe cel mic cum ar proceda, pun pariu că o   să vă şi distraţi şi o să găsiţi şi o soluţie inedită.

Asta înseamnă că şi tu trebuie să ai o gândire divergentă şi nu te teme, se învaţă. Important este să accepţi că ai nevoie de creativitate în viaţa ta, că aceasta este piesa de rezistenţă în educaţia copilului tău şi să vă bucuraţi de rezultate.

Fii divergent! Salvează-te de o viaţă obtuză.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :