Păcatul perfecţionismului

putina blanaSuferi de perfecţionism? Caută sprijin. Nu e o glumă, perfecţionismul nu este de ignorat, mai ales atunci cînd faci viaţa altora un calvar cu perfecţionismul tău. Din cauza aceasta, perfecţionismul nu este o calitate.

Am răspuns de multe ori la interviuri spunînd că sunt perfecţionistă, identificînd această tendinţă ca pe o calitate. Pînă ieri, nu am înţeles că de fapt prea mult perfecţionism strică şi cît depericulos este acest lucru. Fetiţa mea a moştenit de la mine această tendinţă. La 3 ani, atunci cînd copiii nu raţionalizează multe din lucrurile pe care le fac încă, totul fiind pentru ei joacă pură, fetiţa mea refuză să facă lucruri despre care crede că nu îi ies bine.  Am obervat acest lucru şi l-a observat şi educatoarea ei.

Ce este de făcut?

La copii, sigur, încă nu putem spune că avem o problemă. Cu adulţii însă, este o altă poveste. Am auzit foarte multe persoane fluturîndu-şi perfecţionismul ca pe un dar! A fi perfecţionist, înseamnă de cele mai multe ori că  faci un lucru bine sau să nu îl faci deloc. Într-o lume în care sîntem într-adevăr veşnic evaluaţi în funcţie de rezultate, perfecţionismul devine o piedică îngrozitoare.

Am învăţat cu toţii greşit că viaţa, experienţele, ceea ce facem, totul are un aspect liniar, ascendent sau descendent, cu variaţiuni. Greşit. Viaţa însăşi este un ciclu, totul este rotund, totul începe şi se termină doar pentru că noi să ne transformăm, să evoluăm mai degrabă în altceva decît în ceva mai bun sau mai rău.

A+perfectionismDacă te ştii perfecţionistă (pentru că am observat această tendinţă mai ales în rîndul femeilor), şi dacă observi acest lucru la copilul tău, este momentul să te trezeşti şi să intervii imediat.

Trebuie să ne reeducăm percepţia asupra vieţii şi să o transmitem corect celor mici al căror viitor depinde în mare măsură nu numai de felul în care ei înşişi percep lucrurile, dar şi de modul în care aceste lucruri le sînt prezentate acasă sau în mediul în care îşi petrec cel mai mult timp, sistemul educaţional.

Atunci cînd învăţăm, cînd ne pregătim pentru ceva, cînd anticipăm propriul viitor şi aşteptările legate de acesta, trebuie să ţinem cont de următoarele aspecte:

  1. Viaţa este o sumă de experienţe, unele bune, altele mai puţin bune. Eşecul este doar o etichetă. Eşecul în sine este o experienţă cu care uneori sîntem binecuvîntaţi pentru a putea învăţa/primi o lecţie. Succesul este, de asemenea, o etichetă. Succesul este, în fond, o sumă de trăiri interioare, o stare de spirit.
  2. Copiii noştri trebuie învăţaţi bucuria aventurii, căutării, descoperirii. Toate experienţele ne învaţă despre noi şi despre ceilalţi. A cere unui copil excelenţă în orice domeniu şi a-l lăsa să vadă doar rezultatul lucrurilor în care este angajat, este modul cel mai toxic de a ne iubi copiii. Este important şi sănătos să facă lucruri pentru plăcerea descoperirii noului, alături de celalţi co-participanţi, care nu sunt duşmanii lor, ci parteneri de joacă/competiţie/şcoală.  Nu ar trebui să-i împingem să fie mai buni decît ceilalţi sau să arătăm cu degetul la cei care pot, ar trebui să-i învăţăm să fie mai buni decît au fost ieri şi s-o facă pentru ei înşişi, nu pentru noi şi nici pentru recompensă.
  3. perfectionismSunt adult şi perfecţionismul mi-a răpit plăcerea de a învăţa din experienţe în care nu am avut de cîştigat. Rezultatul a fost că uneori, de cele mai multe ori, am renunţat la proiecte pentru că nu m-am văzut în stare să le duc la bun sfîrşit sau să le fac perfect. Am pierdut pe drum bucuria de a experimenta lucruri noi, oameni noi, situaţii noi. Teama de a nu fi percepută ca fiind cea mai bună mi-a tăiat aripile şi mi-a cenzurat  potenţialul.
  4. Copiii noştri trebuie să ştie că eforturile lor trebuie să le aducă bucurie, nu să le tortureze copilăria. Nu îi împingeţi să facă activităţi ce nu le fac plăcere şi să le promiteţi recompense pentru asta. O atitudine sănătoasă este aceea de a observa care le sunt abilităţile şi tendinţele lor şi să le canalizaţi într-acolo energia. Nu este un dezastru dacă nu au FB pe toată linia. Trebuie să ştie că e în regulă să cunoască cîte puţin din toate şi să exceleze acolo unde toate calităţile şi talentele lor ies în evidenţă peste nivelul mediu.

iarba lataCopilul meu cel mare îmi spunea zilele trecute cu durere că în clasa a şaptea nu o să mai poată juca tenis fiindcă a văzut-o pe prietena lui că plînge mereu de oboseală, nu are niciodată timp şi părinţii au certat-o că a luat o notă mică la nu ştiu ce materie. L-am întrebat pe el ce şi-ar dori să facă. Mi-a răspuns simplu:

„Mami, mi-ar plăcea să merg la concursuri de tenis şi mate, să stau cu prietenii la orele de actorie, origami şi aikido, dar nu ştiu dacă o să iau mereu FB la română. O să mă cerţi pentru asta?”. „Nu”, i-am răspuns. O să încerc să te ajut cît pot şi cine ştie, poate o să te împrieteneşti şi cu română pentru că îţi place să citeşti poveşti, nu-i aşa?

Sigur, venise deja cu un B la romană şi chiar dacă m-am abţinut, dorinţa mea de a avea un copil eminent şi  imaginea B-ului pe foaia de hîrtie mi-au schimonosit în aşa hal chipul că el a înţeles imediat ce simţeam. Evident, eu sunt prima care trebuie să înţeleagă că trebuie să le dau ce am mai bun copiilor mei, să perseverez şi să muncesc la răbdare, dar într-un final, nu poţi să fii un părinte perfect şi poate nici nu ar trebui să ne dorim asta.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :