Otrepele din redacţie

laceEtapa boticului strâns

Prima dată când calcă într-o redacţie are ochii mari şi umezi, ca ai caprioarei Bambi. E unisex, deşi gândirea versatilă, ezitările provocatoare, scremetele de neajutorare şi apelul la sentimente dezlegate îi fac pe mulţi să creadă că este un agent patogen care dezvoltă misoginismul. E doar o aparenţă.
Cu boticul răsfirat într-un zâmbet umil şi tâmp, adulmecă aerul neajutorată cu năsucul în vânt căutând nevinovată ceva tare de care să se agaţe în curentul uşilor deschise. „Are cur mişto, a cui o fi? De fapt, ce contează? ”, privesc cu ochii injectaţi cameramanii sau şoferii dându-şi coate complice, regula fiind că nimic în textile nu fâlfâie fără folos pe lângă ei.

„Altă tută cu care trebuie să-mi omor nervii şi timpul” gândeşte o şefă de departament în cazul în care otreapa vine cu pile şi va trebui să o planteze în colectiv.

„Vai steaua mea, altă proastă din cauza căreia va trebui să muncesc în plus” mârâie în sinea ei, cu privirea concentrată în monitor, nefericita colegă cu care împarte un birou.
În cazul în care nimereşte doar ca să vadă cum arată uşa unei redacţii pe interior are o oarecare şansă să dea peste un frustrat ofticat care să o adopte în speranţa deşartă că foamea cordăciunii va echilibra pentru puţin timp balanţa neajunsurilor naturii. Pe de-o parte. Există însă alte raţiuni mult mai tenebroase prin care zdrenţele parazite prind rădăcini într-un colectiv: sunt docile şi perseverente la… oral. Ca să nu fiu interpretat tendenţios: sunt setate să înghită orice fără comentarii şi să toarne pe oricine. Astfel, indiferent dacă un şefuţ a ajuns în scaun de la acelaşi stadiu de otreapă sau dimpotrivă, a promovat pe merit, toţi au nevoie de o funcţie nemenţionată în vreun nomenclator al meseriilor: otreapa!

Le recunoşti uşor în mass-media, nu se pricep la nimic, nu au vreo pregătire de specialitate, fac gafe jenante în cele mai nepotrivite momente, devin isterice când situaţia profesională le depăşeşte – moment în care ajung să-şi verse afară prin injurii şi gesturi de bordel toată frustrarea şi prostia monstruoasă. De-aici şi vorba că nicăieri nu auzi înjurături de otrepe ca într-o redacţie.

suvitaEtapa turnătoriei şi sabotajului

Un element important: limbajul otrepei. În etapa Bambi, boticul rujat nu scoate decât onomatopee. Este faza în care este drăgălaşă în opinia sufletelor sensibile dispuse la acte de generozitate imbecilă. Este adorabilă când tace şi ia o postură muciformă lăsându-i pe alţii să creadă că lipsa vreunei reacţii este o susţinere tacită şi asumată a vreunui demers. Practic, fraierii adoră slugărnicia fără să-şi imagineze forţa ei distructivă pe termen lung. După ce prinde redacţia de cotor, toţi se uită uimiţi cât de sonor devine habarnagismul şi cu câtă nonşalanţă îşi exhibă tâmpeniile. Dar nu este încă etapa finală, când este prea târziu.
Mimetismul este o altă metodă derutantă cu ajutorul căreia şerpuieşte printre jurnalişti. Imită expresii, gesturi, atitudini, idei, forme pe care le şablonează, studiază şi repetă chiar şi în faţa oglinzii. Însă niciodată nu vei vedea vreo formă de originalitate, nici măcar distructivă! Ajunge să ia şuturi în cur pentru că nici nu se pricepe să toarne corect, le prinzi prin birouri străine sau cum se zgâiesc cu urechea pâlnie pe lângă uşi sau discuţii. Devin scârbe pe faţă din cauza perversităţii adepţilor „devide et impera”.
Neavând niciun resort profesional depind de mizerii: fac bisericuţe, plimbă bârfele, complotează, sabotează, exagerează etc. Intervine o situaţie gravă: manifestă o ură patologică faţă de persoanele care îşi văd de treabă şi le amintesc unde le e nivelul. Invidia faţă de orice formă de superioritate ia forme diverse şi agresive, nici un mijloc nu este evitat ca să distrugă ceea ce nu înţeleg, dar le fac să se simtă târâturi.

Se ajunge la o situaţie gravă în care atrag de partea lor partea nevolnică, laşă şi bolnăvicioasă a unui colectiv încep să facă aerul unei publicaţii de nerespirat. Nu comentez aici prestațiile sexuale pe la vreun anume partid de căcat care le susţine şederea în domeniul amintit ca să nu forţez fierea cititorilor. Multora le vine imediat în minte exemplul cutăror cititoare de prompter care ajung să se autointituleze jurnalis(z)de şi cu puţin timp înainte de menopauză să îşi publice zgomotos curvăsăria prin maculatură autobiografică impregnată cu sfaturi etice şi morale. Vorbesc despre feminism, libertate, carieră nişte boarfe care s-au lipit pe uşa din spate de anumite redacţii, s-au măritat cu boşorogi libidinoşi, şi-au schimbat până şi religia progeniturilor lor cărora le-au pus nume orientale după care au fost abandonate pentru alte prestatoare mai tinerele, moment în care şi-au găsit timp să îşi tasteze minciunile şi ipocrizia.

Simptomatologia curviştinelor din presă notează o formă deranjantă de amnezie: nu recunosc niciodată vreo formă de ajutor sau vreun organ străin (ex. o mână de ajutor sau un picior în fund) decât în perioadă de maxim profit. Au şi o altă mare problemă, confundă consolările, încurajările cu laudele nejustificate prin vreo performanţă profesională. După ce ajuţi o secătură să parvină poţi fi convins că nu va recunoaşte sau întoarce vreodată gestul. Mai mult, fără excepţie, otrepele vor manifesta o obrăznicie şi aroganţă agresivă pentru simplul fapt că le aduci aminte că dincolo de postura în care le-ai ajutat să se caţere, le cunoşti nulitatea.

the lookÎnceputul sfârşitului

Au nevoie de un conflict interior pe valul căruia să parvină. Dacă înainte de blestematul ceas al venirii în redacţie nu exista vreo problemă internă, o inventează. Dacă există, o alimentează. Dacă toată lumea judecă lucid şi colectivul respectiv se bazează pe profesionalism şi unitate, nu rezistă într-o redacţie decât maxim două săptămâni. Dacă rezistă o lună, înseamnă că ceva pute. Dacă sunt angajate, e grav. Ajungem la faza cancer: sunt promovate în funcţii de decizie. La stat nu se simte prea tare pentru că nimeni nu răspunde de nimic. În sectorul privat, otreapa poate pune coliva peste orice sacrificii şi performanţe. Încep convulsiile: profesioniştii devin letargici, indiferenţi.

Logic, prezenţa unei zdrenţe inapte al cărei singur argument este forţa funcţiei îi umileşte, nu îi mai motivează. Mai mult, ajung să fie agasaţi cu discuţii aiurea care îi încarcă de silă. Ascultă cu ochii dilataţi ordine tâmpite şi sfaturi halucinante pentru că otreapa confundă responsabilităţile cu maimuţăreala la ecuson. Scad calitatea muncii şi a oamenilor, productivitatea. Este începutul sfârşitului.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *