Oraşul si noaptea

   
 

              N-am mai ieşit demult noaptea prin centrele oraşelor, oricare ar fi ele. După o vreme toate sunt la fel, asta pentru că femeile şi bărbaţii, indiferent de naţie, nu prea se deosebesc între ei când vine vorba de căutarea unei plăceri de o noapte, hormonii sunt aceiaşi şi în Pakistan şi în Mioveni. Diferă doar papucii de bal. În rest, aceleaşi linii de machiaj şi dansuri lascive. Aceleaşi rujuri pe care le urăsc bărbaţii. Aceleaşi replici de agaţament pe care le urăsc femeile. Semn că toţi îşi fac educaţia socială din aceleaşi reviste degrabă sfătuitoare. 

           Trebuie să recunosc şi eu că eram tare plictisită de ieşeam cândva, la aceleaşi ore mici, azvârlindu-mi pe mine ultima fusta cumpărată şi, de fapt, cred că ieşeam doar ca să mă conving că n-am aruncat banii aiurea pe haine colorate. Mă întorceam şi mai plictisită şi enervată că mi-am lăsat picioarele maltrate de tocuri ameţitoare, ca să par mai înaltă, pentru câte un prost care nici măcar nu mă interesa. Era mereu un gând parşiv în spatele acestor acţiuni care-mi spunea că dacă nu ies măcar o dată pe lună o să regret, hai, deci, să pierd câteva ore, să mă satur şi de asta şi să-mi confirm că tot mai bine-mi sta în pijama, cu castronul plin de popcorn în braţe şi râzând ca apucata la câte-un film incredibil de stupid sau plângînd cu lacrimile înnodate în bărbie la un altul incredibil de bun. 

           Era aşa. Se dădeau nişte telefoane, se alegea un club, se azvârlea un outfit îndrăzneţ, se verificau banii de taxiuri şi coctailuri şi se punea întrebarea retorică: oare de data asta peste cine voi mai da? Mă consolam cu ideea că poate în clubul ales va fi măcar muzică bună. Ei aş!

           Cei mai penali erau gagiii trecuţi de 45, care din cauza interminabilelor studii de licenţă, masterat sau doctorat, nu apucaseră să se distreze cum trebuie, şi îi vedeai cu pletele rare şi cărunte cum se învârteau că beleuzii, făcându-şi loc prin mulţimea de pipite, cu burţile lor flasce, milogindu-se să le primeşti băutura cumpărată în semn de interes nereciproc. O refuzai solemn cu privirea aia arogantă care spunea: du-te, mă, la nevastă-ta! sau cealaltă miloasă: săracu, a ieşit şi asta să-şi plimbe hemoroizii…

            Femeile până în 35 de ani sunt extrem de răutăcioase și pretențioase cu bieţii bărbaţi, asta pentru că încă mai cred că au timp la dispoziţie să-şi etaleze nurii. Masochiştii şi narcisiştii iau aceste răutăcisme muiereşti că pe nişte delicii permanente şi provocări turbate de ”ei, las că-ţi arăt eu ţie!”, terminat lamentabil cu o seară ratată de ambele părţi.

            Te întorci acasă cu părul îmbâcsit de fum de ţigară, cu corzile vocale făcute praf şi cu ochii măriţi de groază. Nici pomeneală să dai peste tipul din ”Nouă săptămâni şi jumãtate” în stare să-ţi tulbure minţile în aşa hal încât să facă din tine o bestie dezlănţuită numai bună de tăvălit pe scări pe vreme de ploaie. Asta în cazul în care eşti o ”single girl” şi încă mai crezi că scenele fierbinţi şi umede din filme pot fi transpuse în realitate. Dar până și Mickey Rourke a îmbătrânit și încă nu foarte frumos, deci nu, nici ăsta nu mai e de actualitate.

Dacă ieşi cu gaşca de celelalte ”single girls”, amicele tale de bunăvoie şi nesilite de împrejurări, de obicei puneţi toate ochii pe acelaşi gagiu şi începe o competiţie acerbă care să-i trimită ocheadă nimerită. Oricare ar fi finalul, e cu năbădăi. Fie uneia dintre voi i se burzuluieşte orgoliul feminin, atacată în nurii ei, că n-a fost ea cea aleasă (de nimeni) şi, nici o grijă, ţi-o va întoarce ea mai târziu şi mai rău, fie alesul din seara respectivă are doar chef de joacă. Descoperi spre dezamăgirea ta că amicele tale sunt doar de împrejurări şi, colac peste pupăză, tipul cel pletos a ieşit cu bilet de voie de la nevastă. Trage un fum şi revino-ţi. Clubbingul e doar pentru dans, ameţeală globală şi rareori pentru cuplări de durată. De socializat nu prea mai apucaţi, dar sigur vă întoarceţi pe jos cu multe critici despre ăla şi despre ălalalt.

Dar… dacă e primăvară, să fie dans!

Foto: Edi ENACHE

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Comentarii : spune:

    zully a scris in 9 October, 2010 – 05:31 PM:
    Orașul și noaptea
    probabil ca foarte curind. putina rabdare 🙂
    Cosmin a scris in 21 September, 2010 – 05:02 PM:
    Noutati?
    Pe cand comentarii din Dubai?

Comentează :