Omul lunii
Un om mergea hălăduind prin lume, fără a avea cui să îi spună noapte bună; și tot mergea așa din sat în sat până-ntr-o zi când cineva l-a întrebat:
– Măi omule, te plimbi de când te știi, tu ai vreo casă unde poți dormi?
… omul se opri împovărat, privind în ochi pe cel ce l-a-ntrebat:
– Ori pasărea nu zboară de pe ram, deși poate și ea tot are-un neam?… și râul curge-n jos șopotitor, deși poate și el are vreun dor; și-atunci de ce m-aș așeza când simt că alta este calea mea?
– Păi, ești un om ca noi toți de pe-aici, și care-i calea ta, ai vrea să zici?
Și omu’, îl privi dojenitor, și îi șopti aproape și ușor:
– Sunt unii, ca și mine, care zic, că poate deși sunt nu-s de pe-aici; și merg agale tot pe drumul lor, cu luna-n cale depănând mosor; și dacă unul măcar dintre voi, se va învoi să-ntrebe de nevoi, atunci eu valul îl voi ridica și mai presus de luna el va putea zbura.
Morala: Uneori curiozitatea te poate salva.
