Obsesia 9: Paradisul

Parcul ăsta mi-l amintesc altfel, parcă era mai frumos, rămâneai cu impresia că te afli într-un fel de paradis. Un spaţiu ferit de orice zgomot, unde te îndrăgosteai de razele soarelui care se jucau printre frunzele castanilor, de cântecul micuţelor zburătoare care acompaniau tropotul picăturilor de apă ale unei fântâni, picături de apă ce se înălţau către cer pentru a aduce pace pe pământ în căderea lor. Nu poţi înţelege acea stare, eterna odihnă, paradisul. O poţi trăi doar, chiar dacă numai pentru o singură clipă, îţi va lăsa miere pe buze şi lacrimi înmiresmate pe obraji. Nu există durere mai profundă şi păcat mai mare decât cel de a vinde paradisul pe un fum de ţigară. Nimic nu este şi nu va mai fi la fel, doar câteva ruine ce ne vor trezi amintiri. 

Parcul meu lumina cu pace chiar şi iarna. O alee infinită brăzda coloane infinite de arbori centenari înveliţi într-un strat de zăpadă şi ale căror braţe pipăiau norii groşi de funingine ce acopereau cerul. Pe jos totul era alb, curat şi pustiu ca şi cum nimeni nu ar fi meritat să intre. Era linişte şi te puteai bucura doar de tovărăşia lui şi de tot ce îţi oferea. Reîntoarcerea pentru o clipă in sânul marelui anonim. Totuşi o altă imagine decât cea a îndrăgostiţilor, care se îngrămădesc pe unde au loc, cu limbile încolăcite de parcă ar fi cronometraţi. Cred că toţi ne-am îngrămădit odată, deşi mi se pare nesemnificativ.

Îmi făceau plăcere plimbările cu el şi câteodată încercam să îl capturez în câte o fotografie, să îl pot lua cu mine şi în altă parte, însă tot acolo va rămâne, singurul martor al răsăritului şi apusului unei amintiri.

Ciudat cum din paradisul de adineauri făcând prima la dreapta am ajuns tocmai într-un beci în pământ, pe poarta căruia scria mizerabil cu roşu “Cramă”. Intrând pe acea poartă de lemn ros, te izbea direct în faţă mirosul greu de fum combinat cu cel de putregai şi cu aburi de alcool. Luminile palide ce cădeau pe pereţii de cărămidă roşiatică îţi ofereau o singură variantă de răspuns -cred că am coborât în infern-. Aici întâlneşti feţe schimonosite şi trupuri ce îşi caută alinarea pe mesele îmbâcsite, marcate de fiecare nefericit care le-a ţinut companie şi din toată atmosfera apocaliptică se remarcă un glas -mă! dumnezeu a murit! futu-ţi cristoşii şi sfinţii şi arhanghelii şi fecioarele de poponar jegos! ieşi afară până nu te răstignesc, mă, muie!-… şi uite aşa, fiecare se simţea bine în felul lui. 

Stau cât am de stat, ştiu eu? Şi aşa nu am ce face, mă sufoc. M-am săturat de toţi şi de toate. S-a cam răcit vremea, e gata vara şi nici nu ştiu cum a trecut. Parcă ieri eram copil şi nu ştiam nimic şi totul era frumos… sau poate nu aşa frumos precum îmi pare acum, oricum nu mai contează. In cramă aceeași lumină obosită de neon, doua barmanițe dintre care una mai obosită decât lumina, alta tinerică și pe cale de a o ajunge pe cealaltă… probabil îi lipsește o călăreală care să-i revigoreze mizerabila existență.

 -Dă-mi te rog un pachet de ţigări de ăsta necartonat.

-Roşu?

-Da, roşu. Mersi.          

          Tinerica dă ușor din cap, semn a ceva cod intuit al bunelor maniere. ”Să te fută gheza și pe tine…- mică de statură cum e, bănuiesc că ți-e mai mare dragu’ s-o auzi cum zbiară când o tragi pe pulă. Aproape zilnic vin la cramă şi niciodată nu am intrat în vorbă cu ea, decât strict profesional, cola, vodkă, ţigări şi altele… poate pentru că sunt ocupat şi poate prea fidel. Cu siguranţă asta trebuie să fie. Mă umflă râsul şi sper să nu fac riduri. Încă doi paşi şi am ajuns la ea, la iubita mea.

M-am săturat şi de barul ăsta… un beci unde îmi petrec serile. Tot câte o moacă aţintită pe tine şi pe oricine intră. Îi saluţi pe amicii de pahar şi poveste şi mergi mai departe. Te aşezi pe o canapea, savurezi o bere, îţi săruţi iubita şi rămâi cu impresia că nu mai ies scântei ca de altă dată, cine ştie? Poate în timp ce stai ca boul cu privirea în pământ ea îşi face deja ochi dulci cu altul şi uite aşa trece vremea ta, se duc pe pulă și sentimentele, se usucă sângele în tine şi devii paranoic.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. pista spune:

    interesant,parca smuls din realitatea demult trecuta,parca ma recunosc si eu pe undeva

Comentează :