Obsesia 81: Rocada sentimentală

11350547_1612492758992742_6109757577934194907_nDacă o femeie poate intra fără sechele într-o aventură sentimentală cu un bărbat, nu acelaşi lucru se poate spune despre un bărbat, mai ales cînd prietenul acestuia (cîndva cel mai bun) i-a răpit la un moment dat iubita, nu c-ar fi fost prea greu, aceasta oricum trecuse prin braţe mai mult sau mai puţin vînjoase ale altor bărbaţi. Cîteva giumbuşlucuri sexuale, destul de reuşite, se vorbea în tîrg.

Cel puţin trei poveşti de amor se consumaseră cînd am pornit la drum cu el. Pornit la drum e doar un fel mai lejer de a spune. De fapt, am demarat în trombă, ca nu cumva să ne răzgîndim. Era un bărbat alunecos, cu o privire intensă și o voce plăcută, jucăușă, şi o curiozitate erotică ce se cerea neapărat satisfăcută. Cînd mi-a făcut voalat propunerea să fugim în lume pentru o noapte, pentru că împrejurările ne erau favorabile, dar la o adică chiar le puteam crea, mi s-a părut cea mai bună idee din Univers. Am uitat tot, sau mi-am impus să uit tot ce era macabru în viaţa mea la vremea respectivă. Tot ce rămăsese neîmplinit. Tot ce rămăsese nerostit și netrăit și alte ne-uri de-astea care în nebuloasa lor începuseră să mă cam enerveze. Deopotrivă cu toți neputincioșii de prin viața mea.

11750738_1094418367252375_5546939203396607232_nUndeva departe, în inima pădurii, unde puteam fi a cuiva care mă putea uita imediat după aceea. Era tot ce-mi trebuia. Fuga după altceva. Evadarea în nimic şi în acelaşi timp în tot. Cînd îţi setezi sentimentele în direcţia aceasta nu mai ai aşteptări din partea nimănui, ba chiar începe să-ți placă asta. Și deodată cad toate prejudecăţile şi responsabilităţile, nu ai parte de minciuni şi nici nu simţi nevoia la rîndul tău să le creezi, sătul fiind deja de plasa asta mucilaginoasă din care ai senzaţia că nu te mai poţi desprinde. Știi că se termină repede. Speri doar să fie ceva intens.

Vieţile noastre separate nu permiteau nici un fel de implicare sentimentală, dar tocmai interdicţiile mentale şi barierele psihice, pe care ni le impusesem, făceau ca impulsul sexual şi dorinţa să fie mai puternice. Spirite libere care fentam societatea. A, da, și se mai impunea şi un soi de răzbunare pe acţiunile foştilor noştri iubiţi, care ne trădaseră fără motiv. Şi ei, tot de dragul sexului. Sau al unor libertăţi prost înţelese pe fond de cinism social. Se purta pe vremea aceea, ca și cum ar fi fost o fală. Sau pentru că ştiuseră și ei să-şi creeze atît de bine împrejurările. Sau dracu să-i ia.

Eram amîndoi răniţi, dar n-am fi recunoscut nici în ruptul capului că din cauza asta ne pornisem la drum. Prea ne îmbătasem între timp cu normele şi regulile sociale, căutând un punct de sprijin în asta, ca şi cum ar fi contat.

Mi-a plăcut oboseala din privirile lui, un spirit ce-şi cerea aproape zilnic dreptul la fericire şi găsea la îndemînă doar surogate cu care se înfrupta hulpav, ca un gurmand, atunci cînd întîlnea o femeie frumoasă, sau cînd un vin bun, o glumă nenorocită sau o ironie reuşită îi smulgeau un zîmbet de pe chip. Sau un hohot de rîs.

11737918_1096129710414574_5274706516948371114_nAşa că am fugit în lume dîndu-i dracu pe toți. Ştiam noi ce știam şi asta era de-ajuns să ne simţim liberi de tot, în bucla aceea afurisită a timpului în care n-au existat decît îmbrăţişările noastre, şoaptele şi săruturile, ca o ploaie caldă peste bube şi răni.

Cînd s-a închis în noaptea aceea uşa între noi şi restul poveştilor noastre amărîte de amor, am rămas tăcuți, știind ce-o să se întîmple, cum o să se termine dar neștiind cum o să-nceapă. Am mai apucat doar să ne agăţăm unul de buzele celuilalt ca şi cum am fi vrut să ne sorbim veninul pe care alţii îl înfipseseră în inimile noastre. Avea buze moi, calde şi neliniştite. Şi mîngîierile lui erau stîngace, moi şi taciturne. Neliniştite erau şi întrebările lui.

– Hai să bem ceva !, i-a venit ideea salvatoare.

Mi-a pus mîna pe genunchi ca și cum ar fi vrut să-și dea singur curaj. Îi fremătau pe buzele cu gust de coniac, iar eu le culegeam una cîte una şi îi răspundeam evaziv. Fiindcă n-avea importanță nimic din ce voia să afle. Și fiindcă eu voiam să uit. Iar ca să-i închid gura l-am sărutat. Pînă cînd sărutările lui au devenit ferme, iar îmbrăţişarea mai hotărîtă.

Ştiam că nimic nu are sens decît dacă vreau eu să-i dau sens. Plonjam în vidul dorinţei şi-atît, acolo unde nu există răzbunări, nici răspunsuri valabile pentru afurisitele de trădări, unde nu mai contează nimic decît dulceaţa păcatului şi unde chipurile altora se estompează pînă la anulare și anihilare şi unde fiecare îmbrăţişare e asemănătoare cu tasta delete de pe tastatura fostelor iubiri.

Mi-a mîngîiat părul fără grabă, s-a jucat alene cu buclele negre şi-apoi a poposit cu degetele pe sînii mei, m-am lipit şi eu de pieptul lui sărutîndu-i aluniţele una cîte una. Le-am descoperit cu uimire şi mi-am lăsat amprentele buzelor pe fiecare. Mici puncte negre care-i înfrumuseţau pielea catifelată. Erau sărate. Am simţit gustul soarelui pe ele.

12036939_908374592575890_2819894875891827444_nNu pentru răzbunare lăsasem în urmă totul. Înţeleg asta şi mai bine acum cînd nu e totul altceva decît o altă amintire şi cînd cercul relaţionării s-a închis acolo, în patul acela mare în care ne-am încleştat sorbindu-ne pînă la epuizare unul pe celălalt, cînd ne-am luptat ca posedații să-i uităm pe trădători. N-am putut să-i răspund atunci la singura întrebare care părea să-l scoată din minţi: ”Spune-mi cum era celălalt în pat?” fiindcă asta ar fi însemnat să-mi răspund la altă întrebare care se năştea de prin cearşafuri: ”Sînt doar un schimb de iubite? O revanşă şi atît?”

Şi-atunci luam săruturile şi mîngîierile de la capăt, ca şi cum era vital să-mi întipăresc în minte harta trupului său, fiecare punct vulnerabil, fiecare zonă erogenă care declanşa alte şi alte dorinţe, un nou geamăt, un alt suspin, aceeaşi şi aceeaşi şoaptă care-mi cîntă şi-acum în ureche: ­”te doresc”.  O noapte în colecţia mea de efemeride. Ce altceva?

Cînd eşti dorit mai are sens răzbunarea? Se spune că-i dulce. Probabil că de-aceea chiar de la primul sărut el mi-a spus: ­“eşti atît de dulce­”, dar privirea lui nu mai era intensă, ci doar tristă. Nici acum nu ştiu dacă eram dulce ca răzbunarea, sau dulce pur şi simplu, dacă aerul dintre noi a explodat atunci în molecule de regrete sau de plăcere, dacă i-am mîngîiat doar orgoliul rănit sau ne-am plăcut pur şi simplu, fugiţi de prin vieţile noastre mincinoase, aşa cum n-o să ştiu niciodată dacă el a iubit în noaptea aceea amintirea unei alte femei, sau doar a pedepsit trădarea unui prieten.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :