Obsesia 74: Nora

11703132_404999536355917_4762848932852388950_n„Ştii de ce aleg mereu bărbaţi însuraţi?” Vorbea fără să aştepte un răspuns.

Pentru că nu trebuie să prind rădăcini, nu trebuie să-mi pese şi pot să plec oricând, a continuat privind pe fereastră.

Ştiam că jos o aşteaptă cineva, nu venea niciodată singură. Şi nu venea de două ori însoţită de aceeaşi persoană. Avea nevoie să expună circul ăsta în faţa mea sau în faţa lor, nu ştiu.

„Cine te aşteaptă, Nora?”

„Ce te interesează? E doar un nenorocit de prânz într-un hotel. Ştii doar că îmi plac hotelurile. Ţi-am zis când am găsit 50 de mărci în faţă la Dorobanţi? Mama m-a întrebat acasă “de unde îi ai, curvă mică?” Aveam 14 ani! Ştii cum m-a făcut să mă simt? Exact cum şi-ar dori toţi ăştia să mă facă să mă simt. Doar că lor nu le mai iese. Îi fac să creadă că aşa e, dar nu, niciodată nu reuşesc să înfigă cuţitul exact în acelaşi loc ca ea. Dar vezi tu, hotelurile îmi poartă noroc. Ce-ar fi fost viaţa mea fără aceste camera pline de păcate? Nu aş fi ştiut că dacă femeia contemplă păcatul, bărbaţii se înfruptă din el. Cu cât mai mare aroganţă, cu atât mai mic penisul, cu cât mai gros portofelul, cu atât mai subţire zidul dintre sclav și stăpân. Cu toţii ne privesc ca pe nişte sclave, indiferent de statut. Sclava de acasă, sclava din pat, sclavii mici de la grădiniţă. Cu toţii existăm să le satisfacem fanteziile despre ceea ce cred ei că sunt. Iar ei sunt prea ocupaţi să se sperie de ceea ce ar putea să nu mai fie. Atunci trebuie să dea vina pe cineva. Sclavii lor sunt sacul lor de box. Şi nu trebuie să dea cu pumnii. “Nu va mai cumpăr aia sau ailaltă”, “Să te duci la mă-ta, dacă nu îţi convine”. Mie îmi convine. Eu le dau ce vor şi iau de la ei ce au mai mult. Doar trebuie să creadă că sunt unici în viaţa mea. Fiecare noapte, fiecare minciună, fiecare poziţie pe care tu, scortoaso, nu o să ți-o imaginezi vreodată, toate mă aduc mai aproape de visul meu.”

„Şi ce visezi tu, Nora?”

11836764_1103091879718357_3460807604447037700_n„Ce viseaza orice femeie! În afară de tine. Tu nu eşti femeie, eşti un diavol cu ochi verzi care se hrăneşte cu sufletele noastre, aşa-i?”

Aşa e, poate… Mă preocupă mai mult ce visează Nora decât ce crede ea că sunt eu. Chiar dacă are dreptate. Şi are dreptate fiindcă nu ştie nimic. Dar nu pot să o contrazic, cu cât mai gros portofelul, cu atât mai subţire zidul dintre sclavi şi stăpânii lor. Dacă e aşa, prefer să mă plimbe Nora în fiecare zi prin camerele ei de hotel şi portofelul meu să ţină în picioare zidul care mă ferește de orice stăpân. Sunt propriul meu stăpân!

La revedere, Nora!

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *