Obsesia 70: Portret de extranjero

11245490_477462155742356_1794653515646981702_nZilele trecute discutam pentru a neterminată oară despre moral, constrângere, libertăţi şi regimuri tot dintr-o neterminată stupoare. Definitiva e simplă, precum adevărurile ori variantele scurte. Nu prea e nimic de zis. Printr-o privire ori atingere se exprimă mai mult decât prin cuvinte. Și la astfel de expresii se pricep detaşat animalele. Ne sunt net superioare. Nu e deloc revelator faptul că oamenii îşi ascund intenţiile prin cuvinte. Le maschează prin întrebări pentru a palpa nesiguranţă. Frica de a greşi cumva şi nu doar asta, ci faptul de-a deveni ridicoli. Pierderea demnităţii în fața impulsurilor. Renegarea. Remuşcarea. O castă de bâlbâiţi încrustaţi în comun şi învăluiţi în ego. Etica le e scut. Prejudecata sabie. Iar atunci când se despoaie de acestea, goliciunea lor e ridicolă. Degeaba se instruiesc în ale metodicii, în ale frazelor şi calculul probabilităţilor, scenarii repetate ca la teatru, fără cortină şi fără spectatori.
Zilele trecute îţi dau certitudinea că timpul nu se opreşte pentru nimic. Zilele trecute te învaţă cât de puţinul ce demn de luat în seamă rămâne. Atunci când realizezi că ai fost detaşat mai puternic, mai om, mai animal, mai mult sau mai puţin intenţionat pe-o muchie de cuţit, realizezi că eşti capabil să mergi mai departe fără ca nimeni să-ți ridice statui or să te amintească şi nici măcar să-ți pese, căci ştii cât de puţinul demn e de luat în seamă, zilele trecute și-au făcut bine datoria… trecând. Din noi nimic nu rămâne. Doar ceea ce unii au reuşit să înţeleagă. (Și unoeri nici măcar asta.)

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *