Obsesia 69: Străinul din trecut

603836_1026241240723355_3164458255767358034_nPorți după tine senzația că cel de atunci încă îți aparține. Că știi mai multe decât vor afla celelalte, că doar în fața ta stă dezbrăcat de secrete. Nu îl mai vrei, știi că niciodată nu te-ai întoarce, dar ai nevoie să crezi că el încă îți aparține, că tu ești încă trecutul lui, insula unde evadează când visează cu ochii deschiși.

Apoi îl întâlnești la o cafea. Anticipezi că timpul va fi prea zgârcit, că sunt multe de spus. Îți închipui că o să afli răspunsuri, ai vrea să îi explici tăcerile de atunci și toate cele nespuse cum trebuia. Te privești în oglindă și ai grijă să arăți mai bine decât în ziua când ai plecat, cu o valiză de haine și o cutie cu cărți, cu sufletul frânt, dar cu mintea înainte la ce va urma de-atunci încolo.

Nu l-ai mai văzut de atunci. Nu știi cum te-a găsit și ce vrea. Îți dorești să o răzbuni pe fata cuminte de atunci, dar visezi să te mai strângă o ultima dată în brațe, să vezi cum e. Crezi că și el trăiește aceleași emoții. Îți privești părul, unghiile proaspăt date cu lac, ceasul, bluza din material vaporos, ca o adiere de vară, umărul dezgolit, sandalele frumos urcătoare pe gleznă și apoi ochii. Ochii care mai demult plângeau pentru el, iar apoi au învățat să râdă de cei ca el. Ochi ce au mai plâns doar de bucurie. Ochi puternici. Ochi ce au văzut multe, au iertat și au privit înainte. Ochi în adâncul cărora nici un altul nu a mai pătruns vreodată. Ochi de leoaică, sigură pe ea, gata să muște din carne dacă este nevoie.

11010517_1044332205580925_6226818460819720928_nAcum îl aștepți. Ai o oarecare emoție. Uite-l că vine și, deodată, ai acel moment de luciditate când te întrebi: ce dracu caut eu aici și cine e străinul din fața mea?! Acel moment când nu vrei să îți aduci aminte cât de mult te-a rănit, de ce l-ai părăsit, câte nopți ai plâns în timp ce el te înșela cu alta. Acel moment când îl auzi iar, ca atunci când se întorcea acasă, noaptea, târziu: tu, iubita MEA, doar tu ești altfel și eu mi-am bătut joc, doar tu poți să mă înțelegi și acum. Acum când acasă îl așteaptă o altă proastă. O nevastă și copiii lor perfecți, cu bujori în obrăjori, în casa lor mare și perfectă, cu mașinile lor perfecte și afacerile lor și mai perfecte. Și te întreabă în timp ce le înșiră pe toate în perfecțiunea lor: Și tu ești bine, iubita mea, nu-i așa?! Ești bine?!

Păi sunt, că dacă nu eram bine, nu aș fi stat acum în fața ta întrebându-mă ce naiba caut eu aici cu străinul ăsta cu copii perfecți și nevastă perfectă și casă perfectă și afaceri perfecte care mă întreabă cu o grijă în glas pe care nu am auzit-o niciodată atunci când am avut nevoie: Dar tu, ești bine, iubita, ești bine, da?

Și mai e momentul ăla când leoaica din sufletul tău iese și își cere dreptul la sânge. Știi că poți să-i rupi carnea de pe el, să te joci până crapă, să îl învârți până vomită tot mai-mul-ca-perfectul din viața lui. Dar nu o faci. Tocmai pentru că știi că poți. Pentru că ți-e bine și lui nu. Fiindcă o viață prea perfectă înseamnă mereu că undeva ceva pute ascuns într-un dulap. Și nu o faci. Îl lași să te adulmece, să îți privească ochii și să citească bine în ei.

11205957_1065503506797128_1987106341680350108_nSunt bine, mă bucur că te-am văzut și că toate îți merg din plin. Mă așteptam să arăți diferit dar ești la fel ca înainte. Neschimbat. Și când pleci nu te mai uiți înapoi, nu ai făcut-o niciodată și acum știi de ce. Acel moment când el a devenit un străin căruia nu mai ai ce să îi spui. Acel moment când te întrebi unde s-a dus toată dragostea aia și îi mulțumești că ți-a distrus viața pentru că ceea ce ești i se datorează chiar și lui. Atunci când înțelegi că eșecul are rostul lui și că nu te mai sperie. Acel moment când ai făcut pace cu fata cuminte de atunci.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *