Obsesia 45: Un front invizibil

poza cu buclucÎn dragoste nu există învinși și învingători. Pierdem amîndoi sau cîștigăm împreună.

Mă uitam la prietena mea cum cearcănele i-au mîncat jumătate din față, însă sentimentul de ușurare pe care îl inspira mă relaxa și pe mine. După mai bine de un an și jumătate avea să uite.

Au pierdut amîndoi! Au pierdut îmbrățișări și săruturi firave, cu buze pline de emoție și atingeri cu furnicături pe vîrful limbii, cu umezeala caldă a unei respirații întredeschise, au pierdut vraja, magia, au pierdut iubirea, încrederea, viitorul. Și-au trîntit în nas toate ușile. Ca doi golani și le-au plesnit peste față într-o întrecere nebună cu un final mort. De pe frontul lui fiecare avea dreptate. O dreptate care acum nu-i încălzea pe nici unul în paturile goale și abisul din capul pieptului.

Încercam să-mi imaginez care a închis primul poarta. Ea spunea că el, atunci cînd și-a găsit pe altcineva. El spunea că ea, atunci cînd a realizat că fostul iubit încă o dorește. Au fost momentele lor de slăbiciune, a fost glonțul care a ricoșat nemilos din țeava rece a unui revolver care avea să-i marcheze pe viață. Din dragostea lor a ieșit abur. S-a ridicat spre cer ca voalul unei rochii de gală, ca eșarfa din mătase pe care ea avea să i-o dăruiască de Crăciun și s-a ofilit apoi ca buchetul de flori de cîmp cu care el a întîmpinat-o într-o seară.

Erau doi căpitani de oști, epuizați acum, cu armata moartă sub tălpile lor înroșite de veninul războiului. Cuvintele au tăiat mai nemilos ca sabia unui samurai. I-au schilodit bucată cu bucată. Ceea ce azi se regenera în sufletul lor peste trei zile era chemat pe front să înfrunte o nouă bătălie, pînă ce ultima strigare a bravului soldat a fost o lacrimă neagră ce a sădit în pămîntul crăpat de arșița soarelui,cenușa iubirilor.

Au fost amîndoi doi combatanți pe măsură. Mă uit la prietena mea și dezvolt un sentiment stupid de mîndrie. Pentru ei războiul a fost egal cu ceea ce alții construiesc într-un cuplu. S-au cunoscut prin demonii din ei, și-au văzut sufletele pervertite de imaginea distorsionată a unei oglinzi a sinelui ce i-a determinat să își găsească răspunsuri la cele mai dureroase întrebări. Și s-au speriat de ei, de ceea ce au văzut în reflexia celuilalt.

Doar trupurile lor au avut o viață proprie, de fiecare dată cînd își atingeau pielea sau cînd deveneau plăcere fără rațiune. O plăcere ce i-a făcut să uite de realitate, de viața din timpul zilei, sub apa fierbinte a unui duș care curgea peste ei lăsînd căldura să le usuce nările și gîtul, apoi ea gemînd în brațele lui, strîngîndu-l și cuprinzîndu-l cu toată ființa. Ar fi vrut atunci să aibă un dictionar pentru o limbă pe care nici unul din ei nu o vorbea. Să își transmită gîndurile prin aburul din baie, prin respirația sacadată care o făcea să tremure la fiecare orgasm, prin răsuflarea lui adîncă și calmă atunci cînd termina. Își trăgeau amîndoi sufletul, bravii soldați pe cîmpul de luptă și apoi se închinau la comandanți diferiți. Realitățile lor le porunceau să lase ármele jos, să se îmbrace și să se regrupeze. Fiecare știa că va urma un nou atac. Mai sîngeros și mai greu de dus, peste rănile încă deschise de la ultímele întîlniri ferite de ochii altora.

Au dus un război potrivit firilor. Au format un cuplu care, în loc să ajungă în biserică, s-a logodit cu o sticlă de vin și un fum tras cu poftă din țigară. Fiecare cu sticla lui, pusă atent pe masa lui, fiecare cu țigara lui, rulată atent din tutunul lui, în case separate, în paturi diferite, alături de persoane diferite.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :