Obsesia 36: Spital

banca in toamnaViaţa sedentară din timpul sărbătorilor nu mi-ar fi dezvăluit niciodată slăbiciunile organismului. Năsoasei i-a fost suficientă o noapte de futai bărbătesc, de parcă am fi sărbătorit fuga cavalerilor Apocalipsei şi nu doar cîteva zile libere. M-am trezit dimineaţa în frig, într-un aşternut rece şi umed. Ne-o trăsesem că în primele două luni, cînd încă pofta mea nu se înecase printre mulţimea de periuţe de dinţi, demachiante, cratiţe, linguri ciocănite leneş de marginile farfuriei, telefoane de ce mai faci, replici tardive. Acum încercam să-i strecor o mînă între coapse, deşi ştiam că nu-i plăcea amorul matinal. O arsură în partea de jos a abdomenului dublată de o greaţă de gravidă, ne-au aruncat pe amîndoi într-un taxi, direct spre camera de gardă. Era evident apendicele, fireşte că ea nu avea nici o vină, trebuia să se întîmple.

Aici, la spital, nu mai conta sexul, ruşinea, nimic. Oameni dezbrăcaţi la piele amestecaţi printre rude şi prieteni înfofoliţi de iarnă. Îi durea în cot dacă aveai ceva celulită pe coapse, vreun herpes pe pulă, sînii lăsaţi sau, pur şi simplu, o pudoare deloc anormală. Ştiau că durerea catifelează orice obiecţie a pacienţilor. Un rezident (halat verde), i-am învăţat mai tîrziu, se luă de mine ca de ce nu sunt spălat, miroseam a vomă şi sex. L-am băgat în pizda mă-sii, şi am fost dezamăgit că nu pot să vărs pe biroul lui.

Năsoasa s-a băgat repede în discuţie, am auzit ceva de bani, după care o asistentă m-a luat în primire. O spălătură, urmată de o perfuzie cu un anestezic de încurajare. Apoi un ac a început să cotrobăie printre vertebrele mele, m-a distrat zgomotul şi am făcut glume tîmpite cu doctorii. Cinci minute mai tîrziu, verdictul: peritonită.

Mi-au spălat pîntecele ca la porci, însă operaţia s-a prelungit peste măsură. Începusem să-mi mişc în joacă degetele de la picioare şi nu înţelegeam defel glasurile panicate ale celor din încăpere. Se pare că anestezicul se futea, iar altul nu mi se mai putea face. Aşa că încă înainte de-a începe să mă coasă, totul s-a fragmentat şi dizolvat în capul meu.

***

Eram într-o rezervă cînd m-am trezit. Nimeni în jur, iar picioarele abia dacă am izbutit să le mişc cîţiva milimetri. M-am cotrobăit pe sub cearşafuri şi mi-am simţit penisul ca o bucată de carne a altcuiva, numai locul unde erau înfipte acele perfuziilor mă pişca din cînd în cînd. Aveam gura prea uscată pentru ţipete, de simţit mare lucru nu prea aveam cum, aşa că acum trebuia să mă suport pe mine. Îmi părea rău că Năsoasa nu era prin preajmă, vroiam să-mi ierte toate intenţiile crude. De ce o judecasem aşa de aspru ca un dobitoc? Îmi conştientizam, din lipsă de activitate, toate greşelile. Mă minunam de cît de viu vedeam toate porcăriile pe care le făcusem, de cum reuşeam să mă dezic de tot ce-mi provocase pînă atunci plăcere, o abstinenţă curată, tîram fertil pentru conştiinţa de sine. O cruditate absurdă faţă de bietele-mi mădulare nemişcate, paralizate, o căutare de pricini şi raţionamente. Bietele instincte îşi găsiseră vinovatul, o păpuşă ce zăcea într-o rezervă dintr-un spital oarecare, cînd mai bine ar fi plecat la plimbare, să se răcorească puţin după o aşa partidă dezgustătoare de box; numai de ar fi putut. Noroc că s-a crăpat de ziuă şi a intrat o asistentă pe uşă, că altfel poate îl dibuiam şi pe Dumnezeu de mai scobeam mult. Am urlat la ea ca un dement, cum de a putut să mă lase o noapte întreagă fără să mă întrebe nimic. Am ţipat atît de tare, încît abia după ce a plecat am realizat ce ţîţe mişto avea, conturate de un sutien alb, şi ce privire poznaşă, pînă cînd a realizat că are de-a face cu o exorcizare şi nu doar cu o înlocuire de pungi. De draci vroiam să mă ridic, să năvălesc în camera doctorilor, să-i arăt că aş putea să o fut, mai mult, să-i trosnesc una şi rezidentului ce-mi spusese că sunt nespălat. Însă mă mişcam cu incetiniatorul şi, pînă să mă ridic în cur, a intrat în cameră cu un lighean cu apă. S-a apucat să-mi spele burta de sîngele uscat şi, jap, a dat cu şomoiogul şi peste coaiele mele. Mi-am lăsat cuminte capul pe pernă. Dintr-o mişcare de şomoiog mi-a frînt toată bărbăţia. Un rahat, acum eram pregătit cu adevărat să dau ochii cu Năsoasa.

Astalaltă a crezut că m-a deranjat, aşa că a aşteptat în hol să mă trezesc. Eram prea obosit să o contrazic. Mai ales că şi-a făcut datoria. A discutat cu medicii plină de siguranţă, mi-a mîngîiat duioasă vînătăile de pe braţe, niciodată nu o văzusem aşa de înfloritoare, preocupată de tot ce se petrece în jur, cu reacţii rapide şi deştepte. Pînă să casc eu gura, deja eram într-un scaun cu rotile, pentru o plimbare spre capătul holului, un hol ticsit de ghivece cu flori. Îi sticleau ochii de fericire de fiecare dată cînd îmi dădea să beau sucurile prescrise, cînd îmi schimba perfuziile, învăţase şi asta, sau cînd se uita la tăietura mea şi mă încuraja. Era clar, în sfîrşit, mă iubea. Pe cînd eu duceam dorul certurilor din mijlocul patului, goi şi cu călcîiele adînc înfipte între arcuri. Nu înţelegea că trebuie să mă scuipe şi să mă înjure, să mă blesteme cu pofta pentru toate suspiciunile, căci altfel singură o să şi le roadă în bucătărie ori printre prietenele dătătoare de vini şi acuze mute.

Nu există vreo rezolvare definitivă, însă de ce să nu te bucuri de o schingiuire casnică, un teren de expunere şi desfătare cu toate puterile firii. Ce aş musca-o de sfîrcuri acum, ca să-i aduc încruntarea între sprîncene, iar dacă mi-ar răspunde cu un dos de palmă peste pansament, doar atunci o să-i zîmbesc cu adevărat. Însă îmi era prea greu să mă ridic, doar priveam cum un şir de oameni tăcuţi merg sprijinindu-se de pereţi ori de vreun umăr voios.

Astăzi a plouat, urma deci să lăsăm pe mîine plimbarea prin parcul spitalului.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *