Obsesia 33: Une femme fatale

femme fataleIrina este genul ăla de femme fatale. Cred că are în jur de 30 de ani. Nu mi-a spus niciodată vârsta, dar după pielea de pe mâini cam pe acolo bate. Să zicem că este frumoasă mai degrabă prin eleganță şi opulență decât prin trăsăturile destul de neregulate, ochi mari, gene unsuroare, fălci de rechin.

Diagnostic: tristeţe cronică și ceva tendințe spre mitomanie. Un paradox de agonie şi extaz, fără s-o pot totuși încadra într-o patologie maniaco-depresivă.

Astăzi a venit plângând. Rimelul îi curgea pe obraji în două dâre negre, neregulate, rujul depășise marginile buzelor, de parcă cineva o sărutase cu forța sau i-l ștersese cu podul palmei. Mirosea greu a tutun şi a băutură consumată cu o noapte înainte. Aşa arăta şi ea, consumată și neregulată. Cu toate astea, chiar și-așa, avea un farmec excentric, de eroină trădată și azvârlită cât colo ca o păpușă gonflabilă.

De obicei, o ascultam aproape hipnotizată. Orice poveste a ei mă ducea cu gândul la vremurile  aristrocrației şi la un stil de viaţă fără griji, păcătos din plictiseală și consumator de trăiri pline de dramatism.

Azi m-a şocat, mi-a mărturisit că nimic din ce-mi spusese până acum nu era adevărat. Uau, chiar eram bună! Venise parcă să rezolve cu mine conflicte mai vechi de-ale ei pe care nu avea forţa să le rezolve singură. Simţea că e în siguranţă să o facă doar cu mine. Să-mi scuipe în față că-n tot acest timp mă mințise. Nu am vrut să-i stric plăcerea și să-i spun că știam deja.

– Am exersat atât de mult cu tine minciuna, încât îmi place să te privesc cum îţi faci din adevărul tău o poveste. Mă întreb mereu ce faci cu povestea mea după ce plec. Spune-mi, ai un jurnal pentru fiecare dintre clienţii tăi care vin aici şi îşi vărsă necazurile pe canapelele tale scumpe?! Ce-i, te deranjează că am zis că suntem clienţi? Doar te plătesc, nu? Toţi te plătim. Eşti exact ca o curvă. Eu vin aici, fac ce vreau cu tine, te plătesc şi plec. Tu rămâi singură cu ce ţi-am servit eu. Aşa fac şi curvele, nu-i aşa?

becuriI-aş fi spus că nu-i stă bine mahmură, că rochiile ei împrumutate nu m-au păcălit niciodată, că mi-ar fi plăcut s-o cred, dar că îmi place să o privesc cum se chinuie singură prinsă în propria pânză de păianjen. Trebuie să se fi gândit mult la ce să mai inventeze înainte de a deschide ușa cabinetului. Nu înţelegea că se luptă singură cu demonii ei şi că în toată tragi-comedia, eu eram doar o gură de oxigen, poate şansa ei să reuşească să-şi pună viaţa pe butonul sinceritate. Bani aruncați de pomană pe terapii…

Probabil că a reuşit să scape de bărbatul care îi sugea tot timpul, energia şi banii. Probabil că stătea prima dată după mult timp faţă în faţă cu ea însăşi şi îi era teamă că o să cadă şi că nu va fi nimeni să o prindă, nici măcar nenorocitul pe care îl tolera exact pentru acest motiv. S-a ridicat însă brusc, lăsându-mă cu o mie de întrebări pe buze. A trântit uşa și a plecat fără să dea explicaţii. Am rămas oarecum nedumerită cu o poveste aruncată pe jumătate, o altă minciună poate.

Chiar mă simţeam ca o curvă. Din fericire, una foarte  bine plătită.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Comentează :