Obsesia 31: Ploaia

     În fiecare noapte iese din camera ameţit de somn. Se târăşte, se sprijină de pereți, se uită cum îmi scot fusta, ciorapii, tricoul. Demult nu mă mai întreb ce simte pentru mine, am înţeles că-i e frică. De fiecare dată când am ajuns într-un punct bun al relaţiei noastre a făcut ceva ca s-o strice, ca să nu aibă ce pierde. Mi-a tot rupt aşa, fără să ştie, zi după zi, câte un os emoţional. Am să devin o nevertebrată. Sau am să plec înainte să fie prea târziu.

     Mă respiră. Îi place asta. Îmi dă apoi părul după urechi şi mă respiră iar, cu foamea în ochi şi în sex. Intră să mă posede, să mă mănânce, să se hrănească şi mă dau pentru că, de fiecare dată, deşi poate greşesc, mă simt ca un izvor blestemat să tot curgă. Ne încleştăm, ne amestecăm saliva şi sângele.

     Plouă. Promisiunea de demult că la prima ploaie o să facem dragoste, indiferent unde ne-ar prinde. Mă lipeşte de zid. Plouă… Curge, toarnă, inundă. Respir adânc, să trag în piept tot. Urăsc să-mi placă prea mult trupul lui prins în al meu, mişcările vii, trezite de furtună. Îmi place să urăsc, simt o altfel de viaţă în mine, una care seamănă cu libertatea din vise: năvalnică, ca un torent sau ca o lavă. Îl muşc de umeri, turbată. El mi se dă. Pentru un minut, s-a predat în femeie, e una cu ea, una cu mine pe care mă iubeste-urăste-disprețuieste. Nu vreau să termin! Nu vreau să termine… Îl opresc. Nu se opreşte. E aproape, nu am dreptul să-i iau orgasmul, să îl îndepărtez de momentul în care totul se va topi şi se va pierde, când nu-mi va mai simţi mişcările, când mirosul părului şi al pielii mele va dispărea, când ploaia va înceta să existe, şi lumea, când mintea lui va înceta să gândească, când absolut nimeni şi nimic nu va mai ajunge la el dar el va ajunge la sine fără să-şi dea seama măcar în ce loc ne-am purtat unul pe altul.

 

Termină.

Am deschis ochii… un bărbat gol, ud, tremurând. În privirea lui e ceva ce simt şi eu în a mea: mirare. Un necunoscut, cu sexul ridicat, fără sâni, cu părul tuns scurt, înalt. ”Prinde-mi sângele care vrea să se întoarcă la matcă, prinde privirea care se întoarce în sine!” îi șoptesc năucită.

Se răsuceşte. Gol, de o frumuseţe drăcească, trupul fin se mişcă după haine. Mă simt ”liberă” şi străină de el. Necunoscutul cu necunoscutul, vis de libertate împletit cu vis de libertate.

Oraşul scrâşneşte în beton, de parcă l-ar durea toate clădirile. Plouă neîntrerupt. Bărbatul se strânge în carapacea lui. Oasele mele troznesc.

 
 
 
 

Mala Lexa a cîștigat 3 cappuccino ca să se încălzească după nopțile ei fierbinți prin ploaie și cele două volume promise din ”Nopți Orientale” de Zully Mustafa.

 de: Mala Lexa

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *