Obsesia 23: Dintele de porțelan

Tatăl lui era gras şi din cînd în cînd îi cădea dintele din faţă. Era din porţelan, mai alb decît restul danturii și de la atîta spart de nuci între măsele i se slăbise lucrarea. Maică-sa se îngrijora de fiecare dată cînd Nicu se îndrăgostea de altă fată. E drept că el se îndrăgostea cam des, chiar şi de două-trei ori pe lună, dar ce era să-i facă? Și numai pe mine mă aducea la cina aia a lor care în loc să mă apropie de el, mai mult mă îndepărta. Să vă spun de ce.

Taică-su zicea că Nicu era tînăr și avea dreptul la craiereală, o zicea nonșalant de față cu mine, iar maică-sa croncănea că ”totuşi şi tinereţea asta are nişte limite”. Eu îi cîntam lui, uneori, cînd mai prindeam o chitară ”şi totuşi există iubire/şi totuşi există blestem/dau lumii dau lumii de ştire/iubesc am curaj şi mă tem”, iar el îl imita pe Păunescu în punctele esenţiale şi mă făcea să rîd. Precum unii bărbaţi fără prea multă educaţie, și el îşi dorea să mă crească de mică, să mă ţină toată viaţa numai a lui. Mă voia din orgoliu, că fusese primul, altă motivaţie profundă nu avea. Nici nu ştia cine sunt, ce-mi place, ba mă mai şi lua peste picior că citeam peste măsură. Ce înseamnă peste măsură? El se culca cu încă două femei şi pentru mine asta era peste măsură, dar mult timp n-am fost pregătită să renunţ la el, aşa că îi ascultam poveştile cu sex despre alte femei și îi suport familia imposibil de suportat.

Nu era un iubit prea bun, dar nu ştiam asta atunci. Era blînd, tandru şi-mi plăcea să dorm cu el. Cam atît. Iar pînă în dimineaţa cînd m-a aşteptat pe peron după ce l-am înșelat cu altcineva, nici nu mi-am pus problema că sexul diferă de la bărbat la bărbat și că poate fi mult mai bine, chiar și așa, cu sentimentul acela adînc al trădării sfredelindu-ți conștiința. Apoi n-am mai vrut să mă simt în siguranţă cu el, am vrut focuri de artificii şi, cînd colo, el avea un tată cu dinte de porţelan și asta era marea tragedie a familiei în care mă pregăteam să intru.

Am început să am senzaţia că mă ofilesc, că mi se prăbuşesc în gol neuronii, că trebuie să fiu idioată ca să mă iubească el, să nu-i întorc vorba fiindcă se înnegura la chip. Nu-mi reproşa nimic, nu mă contrazicea în nici un fel, dar lua atitudinea aia de mascul lezat de fiecare dată cînd puneam mîna pe o carte, chiar dacă era una de bucate. Credea că-mi pervertea sistemul de valori, aşa că a început să-mi cumpere Avantaje şi Playboy, bănuiesc totuşi că ultima era pentru el. Odată pe lună ajungea acasă cu revistele astea sub braţ: ”uite ce ţi-am cumpărat, iubito”. Perspectiva unei vieţi în comun cu el în care să citesc toată viaţa Avantaje nu era ce-mi doream. Şi poate că aş fi trecut şi peste asta, dar mă terminau mesele cu părinţii lui.

În fiecare vineri, la ora 19.00 trebuia să apar impecabil la masă şi să suport aberaţiile de cartier ale viitoarei mele soacre, apropo-urile viitorului meu socru care, cînd avea dintele în gură, era un tip şarmant şi rîdea în hohote, arătîndu-şi ostil minunatul porţelan, dar cînd îl prindeam cu dintele în ofsaid, că uita să şi-l pună sau nu ştiu ce naiba se întîmpla, viitorul socrelo devenea morocănos şi scurta cina cu jumătate de oră, lucru care mă încînta de minune. Aşa că după vreo patru luni de astfel de cine dubioase ajunsesem să mă întreb înainte de ora 19.00 dacă aveam la masa dinte de porţelan sau nu. Dacă dintele era la locul lui cina se prelungea cu o critică la adresa administratorei de bloc, care iar îi păcălise pe toţi la întreţinere sau cine ştie ce altă aiureală.

”Şi cum a fost în excursie?” m-a întrebat iritată maică-sa turnîndu-mi o zeamă de borş, mai acră decît mutra ei.

”Mulţumesc, foarte bine”, şi în mintea mea s-au îmbinat niște imagini erotico-senzuale din ultima mea escapadă amoroasă, una din aia în care puiul ei nu prea avea ce căuta. Și deodată… stînd eu așa și uitîndu-mă în gura lor n-am mai avut nici cea mai mică idee ce caut la masă cu oamenii ăştia sau de ce e musai să mă mărit. Compania mediocră a acestor oameni m-a lovit din plin peste faţă ca un tren deraiat de pe șine.

”Cum să nu fie bine! Dar plimbăreaţă mai eşti…”, am detectat imediat unda de ironie.

”Ştiţi, serviciul…” am gustat din zeama ei. ”Minunat borş, doamnă. Sunteţi o bucătăreasă incredibilă”, am vrut să schimb subiectul, opărindu-mi cerul gurii.

”Uşor, frumoaso, că avem o oală plină” a spus tatăl lui cu capul în farfurie.

”Mi-e o foame de lup”, m-am grăbit să adaug şi am mai luat o lingură. Doamna casei m-a privit pe sub sprîncene, dar deja eram obişnuită cu genul ăsta de ocheade suspicioase şi-am înghiţit în sec. I-am susţinut privirea, fluturînd cît am putut de nevinovat din gene. ”Mmmm… să-mi daţi şi mie reţeta”, am zis. ”Numai dacă promiţi că-i faci şi puiului meu una la fel de bună. Sau măcar să încerci…”, mi-a întors-o ea. Oh, ce șantajistă! Nu ajungea că-l iubeam necondiţionat pe puiul ei de 1,86 m, trebuia să-i fac şi ciorbe aidoma alor ei, acre şi pline de pătrunjel. ”Sigur că da”…

”Ştii că dragostea trece prin stomac. Aşa l-am cucerit eu pe Nelu”.

Cum altfelNelu sorbi puternic din ciorbă, ca o confirmare. Nelu dădu din umeri învins şi-l întrebă pe Nicu dacă şi-a reparat maşina. Mai bine de un sfert de oră au vorbit despre uleiuri, rovinete şi şoselele găurite ale Capitalei, în timp ce eu şi maică-sa ne-am ciuruit din priviri. Ea nu părea deloc încîntată de rochia mea cu decolteu, dar eram într-o pasă proastă, n-aveam chef să-i admir la schimb colecţia de bibelouri din vitrină: doi căţei albi, nelipsita balerină, o barză cu ciocul roşu, o pereche de iepuri tot albi, apoi urma bibelou-croitoreasa, bibelou-albă-ca-zăpada, bibelou-caleașcă etc. O minunăţie. La pilaf în sfîrşit m-au băgat şi pe mine în seamă.

”Şi ce-ai vizitat la unguri? E zahărul mai ieftin ca la noi? Dacă ştiam îţi dădeam bani să-mi cumperi şi mie vreo 5 kile că uite se-apropie iarna şi era bine, mamă, făceam gem de prune”. ”Trebuia să-mi spuneţi că nu era mare scofală, cumpăram şi vă aduceam”. Cum să nu, mă şi vedeam cu 5 kile de zahăr dosit bine în poşetă. Sau spunîndu-i străinului din tren: ”Hei, stai aşa, că-ţi fac loc în patul meu, dar mai întîi să dau pungile astea de zahăr la o parte.” Stricam tot romantismul.

De unde atîtea orgasme după aceea?

girlMi-am privit viitorul soţ. Avea o bucată de cartof în furculiţă şi şi-o înmuia într-un ostropel sau ce mama naibii era zeama aia. Şi peste treizeci de ani tot aşa mi l-am imaginat. În capul mesei, poate cu un dinte lipsă, dar cu colecţia de Playboy completă, iar eu, sătulă de atîta educaţie sentimentală din Avantaje sau Tango şi desigur, primind drept moştenire, bibelourile maică-sii pe care să le şterg de praf în fiecare vineri, înainte de cina de la ora 19.00.

Şi asta a fost cauza principală pentru care nu m-am măritat atunci. Nu puteam să-i spun că l-am înşelat. Am ştiut că am luat decizia potrivită, cînd am aflat că s-a însurat cu o gospodină cuminte, pe care a înşelat-o constant cel puţin o dată pe an. L-am întîlnit de curînd şi chiar el s-a lăudat cu asta, ca o încununare a succesului său la femei. Ultima oară cînd l-am văzut avea însă toţi dinţii în gură, dar era mai pufos cu douăzeci de kilograme şi mulţi cartofi trebuie să fi molfăit în ultimii ani să aibă aşa burtă. Oricum, nu m-am înşelat. Semăna leit cu taică-su.

🙂 Mala Hierba recomandă :

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *